Începuturi canadiene - Secrete financiare
De-abia când am sosit în Canada, cu mulți ani în urmă, am auzit pentru prima dată de „financial advisor”, sintagmă cu care am considerat că mi-am îmbogațit vocabularul, conferindu-i statut lingvistic, și atât. Am scris-o pe lista de cuvinte învățate și acolo a rămas mult timp. Nici măcar nu am așezat-o în vecinătatea unor termeni din aceeași familie semantică. Desigur și-a găsit tovarăși lexicali din domeniul alimentar sau vestimentar...
Am început să lucrez. Zi de zi intram în contact cu canadienii, cu cei din metrou, de la supermarketuri, cu cei de la bancă, de la serviciu. Și cum era și firesc, ajunsesem ca dimineața, în stația de metrou să mă întâlnesc cam cu aceiași oameni, iar la serviciu chiar cu aceiași. De fiecare dată îmi plăcea să-i ascult sau chiar să-i provoc la vreo discuție, pentru ca să mă familiarizez cu ei, locuitorii acestei țări noi, pe care mi-o alesesem. Și astfel, încet încet am ajuns să ne împărtășim păreri și obiceiuri, opinii politice și impresii estetice , să ne dăm sfaturi sau să ne ținem la curent cu diferite evenimente.
Evenimentul cel mai des menționat era cel legat de „sale” la anumite produse alimentare sau de îmbrăcăminte. Astfel, într-o zi, numai ce o aud pe una dintre colegele mele că-mi propune să o însoțesc la magazinul de încălțăminte de peste drum, unde s-a anunțat un „ discount” bun pentru cizmele de iarnă, sezonul fiind pe sfârșite. În drum spre magazin însă, colega mea m-a rugat să facem o escală la bancă. N-am avut nimic împotrivă. Cum am ajuns la bancă, o văd pe colega mea că scoate din portmoneu douăzeci de dolari, după care mi se adresează:
- Adriana, asta am învățat de la una dintre mătușele mele: să-ți deschizi un cont propriu, adică numai al tău, iar când ai niște bani disponibili, să-i pui în acest cont. Nu contează cât de mică este suma. Se adună. Nu contează cât de des o poți face. Important e să-i depozitezi. Suma crește.
Am considerat că mi s-a încredințat un secret financiar prețios, dovadă că, în scurt timp, mi-am deschis si eu un cont, numai al meu, în care am început să depozitez, e drept, rar, sume mult mai mici decât cea de douăzeci de dolari.
Într-una dintre dimineți, și-a găsit loc în metrou, lângă mine, o tânără, pe care o văzusem des, așteptând metroul la aceeași oră cu mine. De câteva ori chiar ne-am spus „How are you?” Când s-a așezat lângă mine, era veselă și dispusă să stea de vorbă. Așa am aflat că era studentă la universitate, în primul an, și că de curând își găsise un „part-time job”, iar veselia ei venea, după cum am aflat pe drumul nostru lung de mers cu metroul, din faptul că reușise să-și deschidă un cont pentru pensie. Cuvântul „pensie” m-a făcut să tresar. Dar starea ei de bună dispozitie venea mai ales de la faptul că în ziua aceea, dupa serviciul ei „part-time”, urma să depună primii ei bani în acel cont, pentru când se va pensiona ea..., în patruzeci-cincizeci de ani.
Când am coborât din metrou, mi-am dat seama că dețineam un secret financiar, pe care trebuia să-l păstrez cu grijă ca să i-l încredințez fiicei mele.
Sosisem deja la serviciu, când una dintre colegele mele a intrat pe ușă mai mult plângând. N-am apucat noi să o întrebăm care-i cauza, că ea singură a început să ne povestescă despre cum tocmai a fost anunțată că i s-a mărit chiria și astfel, va trebui să se mute, ca să-si găsească ceva mai convenabil. Mie nu-mi venea să cred că tocmai ea era supusă la așa un „disruption”, ca să folosesc termenul ei, când știam că, în urmă cu un an, divorțase și îi revenise jumatate din suma de pe urma vânzării casei. M-am apropiat de o altă colegă de-a noastră, care îi era mai apropiată, și am întrebat-o:
- Cum este posibil? Doar am înțeles că a luat un preț bun pe casă, anul trecut.
Răspunsul a venit repede de la colega întrebată:
- Adriana, acelea sunt „savings”-urile ei. Dacă ajungi să cheltui banii din „savings” înseamnă că trebuie să-ți reconsideri toată situația financiară, iar acesta nu este un semn bun.
În drum spre casă, m-am gândit și la acest secret financiar, dar mi-am dat seama că îmi va folosi de-abia când voi avea și eu un asemenea cont deschis în bancă. Da, în viața mea, acest cont a venit târziu...târziu, cu tot cu semnalul de alarmă tras de colega mea.
Într-o zi eram într-un supermarket. Mă așezasem la rând, ca să plătesc la casă. În fața mea aveam două doamne și un tânăr, iar în spatele meu, după pașii înceți pe care îi făcea, părea să fie un domn mai în vârstă. Nu știu cum m-am întors și l-am văzut. Da, era în vârstă și se uita în propriul portmoneu. Deodată aud un sunet ca de monedă căzută pe gresie, iar în clipa următoare îl văd pe bătrân că se apleacă chiar lângă mine, atingându-mi, din greșeală, pardesiul. Primul instinct a fost să-l ajut, după care am renunțat, pentru că n-am vrut să se simtă neputincios că-și ridică singur acel „dime”.
- Da, zece cenți, mi-a spus el, arătându-mi „dime”-ul recuperat. Puteam să-i fi lăsat jos. Pare mai nimic, dar dacă te gândești în timp, câte un „dime” în fiecare zi, într-o lună, înseamnă trei dolari, iar dacă iei în calcul și cele douăsprezece luni, înseamnă treizeci și șase de dolari, la sfârșitul anului. Deci ajungi la o sumă utilă...
Ar mai fi spus el multe, dar mie îmi venise rândul la casă ca să plătesc. Când am primit restul de la zece dolari, pentru prima dată mi-am urmărit cenții, cu mai multă grijă, cum luau calea portmoneului meu. Tot în portmoneu, „am împăturit” și acest secret financiar. În drum spre casă, mi-am zis eu, zâmbind: Un secret în timp înseamnă 12 secrete la sfârșitul anului.
Era vară. Tocmai ieșeam din casă, când m-am întâlnit cu una dintre vecinele mele, însoțită de băiatul ei de treisprezece ani, care pedala o bicicletă.
- Bicicleta trebuie să fie nouă, că nu-mi aduc aminte s-o fi văzut până acum, le-am spus eu.
- Da. Ieri am cumpărat-o, a răspuns mama, dar numai cu condiția ca și el să contribuie cu banii pe care îi primește de la bunici și de la unchi, pe când îi ajută la strâns frunzele toamna sau la smuls buruienile de prin grădină, vara. Trebuie să învețe că banii nu intră ușor în casă.
Da, mai întâlnisem în magazine părinți și copii care fiecare avea partea lui de plată, dar necunoscându-i, credeam că părinții o fac doar pentru că, financiar, nu-și puteau permite să satisfacă dorințele propriilor lor copii, dar vecinii mei erau canadieni cu stare.
Cu anii, am învățat că mai ales familiile cu „savings”, cu cont bancar secret, cu un cont de pensii deschis pentru eternitate... stăpâneau și acest secret financiar.
Și totuși...Ieșeam de la serviciu, însoțită de colega mea, cea care își însușise înțeleapta lecție financiară de la mătușa ei. În drum spre stația de metrou, i-am spus că vreau să mă opresc la bancă. Ea a rămas afară să mă aștepte. Când m-am întors i-am spus:
- Ce crezi că am făcut? Pentru prima dată, de când am venit în Canada, am avut și eu o bancnotă de douăzeci de dolari...disponibilă și...imaculată, ca să o depun în contul meu secret. Până acum depozitele mele au fost doar de cinci, rar, zece dolari. Îți mai aduci aminte? Tu mi-ai dezvăluit acest secret financiar.
Colega mea m-a ascultat, un timp nu a zis nimic, apoi am auzit-o:
- Eu, momentan, nu mai pot ține acest cont, Adriana. Soțul meu și-a pierdut serviciul...
În stație, eu am luat metroul meu, spre sud, ea, pe al ei, spre nord. Cum mi-am găsit un loc, mi-am scos cartea din geantă. De obicei asta făceam în metrou. Citeam. Distanța era mare până acasă. De data aceasta însă cartea a rămas nedeschisă. Îi luase locul un gând: Economisești atunci, când ai deja banii, nu când nu-i ai.
Și astfel, de-a lungul anilor, printre micile întâmplări povestite mai sus, am învățat de la aceiași canadieni, care mi-au fost, fără să-și dea seama, „my fianacial advisors” și expresii ca „ I have taste for champagne and money for beer” dar și reversul „Long pockets, short arms” , expresii, care prin frumusețea lor, „te fac” să cheltui banii pe care nu-i ai în contul bancar sau să rămâi fără palton peste iarnă, dar cu banii în contul bancar.
În fiecare seară a Anului Nou, când ne urăm cu toții „La mulți ani, cu sănătate!’, de fiecare dată eu sunt acea care adaug la masa festivă urarea: „La mulți ani, cu sănătate...dar și cu prosperitate, că și de ea avem nevoie!”, cum obișnuia să spună una dintre cele șase colege ale mele.
Notă: După treizeci și patru de ani de la marea schimbare din țară, cred că acest articol îi va face pe mulți români să zâmbească...ceea ce m-ar bucura peste măsură.
Adriana Gheorghiu - Brampton - Canada
|
Adriana Gheorghiu 7/4/2023 |
Contact: |
|
|
