Rezonante : Reiterări pe tema zilei Canadei
Canada mă uimește și impresionează în feluri greu de exprimat.
Azi voi vorbi puțin despre Muzeul Emigrației din Halifax, vizitat recent, un punct de intrare al emigrației mondiale în această țară. Prin acest port au pășit mai mult de un milion de suflete venite din lumea largă. Răscolitor loc, unde înțelegi că ești doar o picătură în oceanul diversității emigrației canadiene.
Chiar dacă noi am venit târziu, cu avionul, și nu cu vaporul, tot am fost profund mișcată de experiența similară pe care am avut-o.
Mai întâi, regretul aproape unanim al emigranților la gândul celor lăsate în urmă: o țară, o limbă, o familie, prieteni, obișnuințe, un fel de a înțelege viața și de a te raporta la ea… precum și dorința de a rămâne ce este fiecare. Apoi, necunoscutul, fricile, emoțiile, dar și noile șanse ce te așteptau la sosire.
O altă lume, cu o altă compoziție, diferențe culturale cât hăul dintre lumi, pe care la vremea aceea nici nu le-am bănuit. Așa cum am remarcat și alte dăți, noi, fiecare, vedem lumea într-un fel anume și probabil că ne așteptăm să fie doar una, înțeleasă la fel de toți.
Mi-a luat timp să realizez cât de diferit este văzută, să îmi dau seama că alții trăiesc în alte realități, că percep viața complet diferit.Și cu toate acestea, experiența emigrării, indiferent că a fost determinată de o necesitate, o dorință de schimbare, sau doar de dragul climei canadiene, ea îi aduce pe toți la un numitor comun, căci toți am văzut prin (aero)porturi copii dormind pe valize, cufere, sau pe unde apucă, toți am făcut ce am putut la sosire, etc. Apoi, mai toți a trebuit să ne reconstruim identitatea, într-un fel, ca și cum ai lua-o de la capăt.
Adevărat, construiai pe înțelegerile dinainte, dar de multe ori trebuia să reînveți anumite lucruri, să te reclădești dinăuntru, să te cauți în alte feluri, să te găsești pe tine, cel reconstruit în lumea noua – o lume ce se bazează pe un alt sistem de valori decât cel de acasă.
***
Am petrecut ziua Canadei într-unul din locurile declarate monument Mondial UNESCO, păstrător de istorie Canadiană. Un alt motiv sa fim impresionați.
O lume aparte, în care diferențele nostre capătă alt înțeles, relativ… iar la întoarcere am fost bucuroși să cumpărăm un tricou celebrând Canada cea din 1867, cu o istorie atât de diferită de a noastră.
Iar noi, în această excursie am invocat locuri dragi nouă. Când eram pe malul râurilor ne-am adus aminte de defileul Oltului. Alteori ne-am gândit la unele monumente Unesco din țară, iar când am văzut o biserică din Lunnenburg, din secolul XVIII, am asemănat-o cu biserica din deal din Poiana Sibiului. Mărginimea Sibiului rămâne la fel de prezentă aici ca în toate celelalte excursii, la fel cum și scoțienii își aduc masivele muntoase în casele lor strămutate pe noul continent, germanii își numesc hanurile Pădurea Neagră iar italienii își numesc restaurantele Bella Roma. Este nevoia de a replica câte ceva de acasă, ce rămâne adânc înfipt în suflet, indiferent pe unde faci umbră pământului.
Observ că e o nevoie universală.
Poate de aceea în Canada se găsesc localități cu nume aduse de la casele fiecăruia: de la Boianul din Basarabia, la London, Cambridge, Paris, etc.
Eu sunt recunoscătoare că pot fi ceea ce sunt. Că pot fi respectată exact așa cum sunt, fiind invitată să respect, la rândul meu… iar asta nu-i puțin lucru!
E, poate, ingredientul cel mai important oricărui mers înainte.
***
Îmi amintesc că în muzeul emigrației, un nou canadian îi scria fratelui său de acasă: “În Canada curge lapte și miere. Dacă vii, însă, va trebui să-ți găsești propriile vaci și albine”.
***
Am calatorit cu Air Canada, care mai întâi ne-a anulat zborul, apoi ne-a pus pe un avion ce-a trebuit schimbat (deabia mai târziu am aflat că și acela s-a anulat), iar a treia încercare de zbor a fost întârziată cu orele. Citesc că pe timpul excursiei noastre Air Canada a bătut toate recordurile la întârzieri … O parte din experiența canadiană?…
Apoi taxi-ul în care ne-am urcat era condus de un etiopian foarte nemulțumit de ce se întâmplă aici. Se referea la nevoia ca guvernul să balanseze suportul și înțelegerea pe care o dă celor în nevoie, fără însă să tolereze abuzul sistemului.
Am gândit că taximetristul putea să-și spună ofurile grație dreptului său la opinie, un lucru pe care nu îl prețuim destul.
We take it for granted.
Milena Munteanu, Toronto
|
Milena Munteanu 7/3/2023 |
Contact: |
|
|
