Poeme - La Eminescu
Rondelul zilei de 15 Iunie
A fost și este și va fi Poetul nostru cel mai bun, Cât cititorii vor citi Sub crengi de plop și de alun.
Cât în înalturi s-or zări O rândunică sau lăstun, A fost și este și va fi Poetul nostru cel mai bun.
Cât barca dragă va pluti, Cât frunze vor doini în plopi, Cât ploaia-i va-mbrăca în stropi Și buciumul s-o auzi, A fost și este și va fi.
Rondelul zilei de 15 Ianuarie
De ziua lui ninge frumos Cu alb imaculat, din cer; Copiii au clădit colos Din puful moale, efemer.
Andrele nevăzute cos Veșmânt pământului stingher, De ziua lui ninge frumos, Cu alb imaculat, din cer.
A serii pasăre, pe jos Zburând, a poleit cu ger, Cu strălucire și mister, Topind lumina-n abanos... De ziua lui ninge frumos.
Rondelul trecerii
Se duc în goană, precum clipe, Zile și ani, veacuri, milenii, Azi nou-născutul o să țipe, Tot azi bătrân e-ntre vedenii.
Când ale vântului aripe Prin ghețuri lucii mână renii, Se duc în goană, precum clipe, Zile și ani, veacuri, milenii.
Abia-ncep să se-nfiripe Cetăți, oștiri, parascovenii, C-au dispărut din golul scenii, Vestigii, indivizi, echipe... Se duc în goană, precum clipe.
Rondelul intrării în timp
Bolnav de litera rotundă, Prin visuri stranii călător, Prin lumi în care se afundă Al peregrinului picior,
Vei căuta pe-aceeași undă Vocabule care nu mor, Bolnav de litera rotundă, Prin visuri stranii călător.
Din lumea largă, ce abundă În strigăt provocat de dor, De picături culegător, Te vei zidi într-o secundă, Bolnav de litera rotundă.
Rondelul poeziei
Să te închini unei păreri Ce se numește poezie, Ce, începută de oieri, A cui e azi nu se mai știe?
Născută-ntotdeauna ieri Fata Morgana în pustie, Să te închini unei păreri Ce se numește poezie?
Venită-i dinspre nicăieri Și pentru care timp se scrie Când fuge tocul pe hârtie, Să știi nu poți, numai să speri. Să te închini unei păreri?
Pulbere de aur
Eminescu ne e steaua dăruind limbii române Milenară strălucire,verbul forței și candorii, Plinătatea din ogorul ce-a încărunțit de grâne Și cu fiecare boabă a-nmulțit pe boltă sorii.
Dinspre Botoșani revarsă un Luceafăr curcubee, Către Blaj ori către Giurgiu, spre Florești, spre marea verde, Făcând noaptea să dispară, boarea vântului să steie. Niciun sens nu ni-i departe, niciun sunet nu se pierde.
Totul se topește-n inimi românești precum o floare Ce-i în zori violacee, catifea către amurg. Murmurând cu gingășia nesecatelor izvoare Lin în suflete dulceață, har și patimă ne curg.
Din Carpați spre toată zarea în prielnic univers Eminescu tutelează în pădurea de argint, Plopul fără soț spre care buciumele tot mai șters Picură de aur pulberi peste apele sclipind.
Flori de câmp
De-a pururi ucenici măiestrei lire Ce-a dat noblețe slovei românești, Prin secoli mulți poeți au să se-nșire, Dar nu vor fi nicicând doi Eminești.
La zvonul codrului, murmuitor, La al legendelor urcând prin vreme Atenți precum la cristalin izvor Veți auzi cum glasu-i vrea să cheme
Atâtea umbre și lumini din cer, Credință și durere, magi și sori, Tot ceea ce-i pe lume efemer Și aștri care sunt nemuritori.
Eternizând dulceața din cuvinte, Ivind simboluri proaspete în veac, El ne presară flori de câmp nainte Și-n suflet ierburi tainice, de leac.
|
Corneliu Vasile 6/15/2023 |
Contact: |
|
|