Mărturisiri - Mândrie și prejudecată
„Mândrie și prejudecată” este în primul rând titlul romanului celebru al scriitoarei britanice Jane Austen. Romanul a fost scris între octombrie 1796 și august 1797 și a purtat inițial numele „Primele impresii”. După refuzul editorului londonez Thomas Cadell de a publica cartea, aceasta a fost citită ca manuscris în cercuri familiale, timp de peste 15 ani. Romanul a fost publicat la 28 ianuarie 1813 de către Thomas Egerton, după ce autoarea revizuise manuscrisul între anii 1811-1812 și îi schimbase numele în „Mândrie și prejudecată”.
Autoarea a rămas relativ puțin cunoscuta până în 1853 când cartea a fost republicată, și datorită faptului că unii scriitori celebri cum ar fi Charlotte Bronte, D. H. Lawrence și Mark Twain nu au fost favorabili cărților publicate de Jane Austen. Interesul pentru cărțile autoarei a crescut odată cu apariția la 1870 a lucrării memorialistice ” A Memoire of Jane Austen”, sub semnătura nepotului acesteia, James Eduard Austen.
Celebritatea a venit în secolul al XX-lea cu aprecierile unor scriitori și critici literari importanți printre care William Dean Howells, Henry James și laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 1907, Rudyard Kipling. Cartea a fost tradusă în 35 limbi și este considerată cel mai bun roman a lui Jane Austen. Online Computer Library Center clasifică romanul „Mândrie și prejudecată” ca fiind pe locul 32 în bibliotecile din întreaga lume.
Romanul a fost ecranizat pentru marele și pentru micul ecran de mai multe ori, între aceste realizări remarcabile fiind ecranizarea din 1940 a lui Robert Z. Leonard, cu Laurence Olivier în rolul lui Darcy și Greer Garson în rolul lui Elizabeth, serialul din 1995 cu Colin Firth și Jennifer Ehle și capodopera cinematografică din 2005 „Mândrie și prejudecată” cu Keira Knightley în rolul lui Elizabeth și Matthew Macfadyen în rolul lui Darcy.
Mândria și prejudecata rămân și astăzi două teme majore în dialogul social. Dexonline definește mândria ca „sentimentul de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie, de demnitate, de încredere în calitățile proprii”. Mândria exagerată este însă un semn de trufie, orgoliu și îngâmfare. Prejudecata este definită ca fiind o „părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate”.
Sentimentul de „mândrie populară” a fost indus și prin acțiuni de propagandă, sau mai nou prin acțiuni de „public relations” (PR) și este strâns legat de societățile cu înclinații totalitare. Să ne amintim doar sloganurile comuniste cu „stima noastră și mândria ...” sau versurile din „mândră țară, tânăr colț de rai, ...”. Atunci când nu-i mai poți oferi omului minimul necesar de trai, trebui să-i dai ceva în schimb, un sentiment fals de mulțumire, de demnitate, de încredere.
Mândria forțată a fost sădită în sufletele noastre odată cu cravata roșie de pionier, cu salutul de utecist și mai apoi, pentru cei mai „bravi” dintre noi, cu apartenența la partidul comunist, de unde au căzut în dizgrație doar după fuga cu elicopterul a „celui mai iubit dintre pământeni”. Un fel de „mândrie dirijată” apare și în zilele noastre, tot cu steaguri multicolore și lozinci sforăitoare.
Ca orice manifestare de tip totalitar, acesta nu se limitează la impunerea unor reguli unui grup de oameni, partid sau mișcare, ci tinde a impune reguli societății în general. Cine nu se conformează, nu este „mândru la comandă”, e un neica nimeni, un disident, un reacționar și trebuie eliminat. În asta constă caracterul totalitar, nu în dreptul de fi liber și mândru de acțiunile și alegerile tale ca individ, lucru total justificat, ci în impunerea de sus a unei agende sociale pentru toată lumea.
Ca întotdeauna, se găsesc indivizi care din convingere sau pentru avantaje materiale promovează sus și tare noile reguli sociale. Mai sunt și „idioții utili” care repetă ca papagalul sloganele la modă, poate îi va remarca cineva. Unde mai pui că se dau și bani pentru a sprijini „mândria organizată”, și pentru a-i proteja pe cei „mândri” de poporul cu ochii înlăcrimați de la fumul incendiilor „naturale”, sau de la plânsul după inocența pierdută a copiilor minori.
„Cui prodest” este întrebarea esențială în aceste împrejurări, atât pentru cei care „crapă” de mândrie fără a înțelege de fapt locul lor în mașinăria propagandistică, cât și pentru cei orbiți de prejudecăți, și care văd doar slujitori ai lui Mamona vânduți pe o pungă de arginți. Mai sunt și oamenii cinstiți, educați, cu principiile și credințele lor, care au și ei dreptul la libertate individuală și liberă exprimare, cu speranța de a nu fi puși în permanență la colț cu genunchii pe grăunțe.
Să zicem și noi ca Moromete a lui Marin Preda „Da! Bine! Vedeți-vă de treabă”. Mai puțină zarvă în jurul ideii de „mândrie”, mai puțină divizare a societății, mai puține baricade și lagăre, mai puțină segregare în școli și universități, și mai puține prejudecăți, nu ar strica nimănui.
Ioan Cojocariu
Iunie 2023, Toronto, Canada
|
Ioan Cojocariu 6/10/2023 |
Contact: |
|
|
