„Istorii și istorie. Carte cu povești” o carte de Mircea Radu Iacoban
„Nu suntem atât de bogați încât să ne permitem risipa și am putea redescoperi cu mult folos destule pagini nedrept uitate azi!”. Aceasta este una dintre provocările pe care le lansează Mircea Radu Iacoban în noua sa carte „Istorii și istorie. Carte cu povești”, apărută la Editura Junimea. Provocare de care avem atâta nevoie, mai ales în condițiile a ceea ce numește „exercitarea aberantă a postărilor pe internet” și care „a deschis drum nu numai manipulării interesate a tuturor aberațiilor”. Prin acest termen „nu numai” înțelegând tentative, mai vechi și mai noi, de compromitere a valorilor esențiale ale istoriei și ale culturii noastre fie și sub semnul lui „calomniați, calomniați, tot rămâne ceva”. Degradante demersuri, în urma cărora orice om de bună credință își pune întrebarea: ,,Ce-i mână pe ei (pe denigratori, n.n.) în luptă? ”.
Trei ar fi, conform demonstrației incluse în fapte pe care o lansează Mircea Radu Iacoban în această carte, modalitățile în care se realizează asemenea demersuri. Enumerarea putând începe cu negarea acestor valori chiar de către persoane și cercuri de influență din țara noastră. Și trebuie să recunoaștem că, din păcate, avem la activ un rușinos palmares, din care autorul readuce în actualitate câteva exemple pe care nu trebuie să le uităm prea repede. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre calomniile și denigrările debitate și întreținute pe seama lui Mihai Eminescu, Ion Creangă sau I.L. Caragiale și a căror cazuistică o reia și o actualizează autorul cărții de față.
Acesta este doar debutul, fiindcă, sub pretextul „valorificării critice a moștenirii literare”, din vremea proletcultismului și, în egală măsură, al ,,demitizării” din anii ce au urmat lui decembrie 1989, în numele unei ideologii unice (diamat-ul, în primul caz, procesul comunismului, în cel de al doilea caz) s-a încercat să fie scoase din circuitul public personalități și creații de prim rang din patrimoniul național, capabile să ne reprezinte în Europa și în lume. S-a încercat dar, de foarte multe ori, s-a și reușit!
Mircea Iacoban începe enumerarea cu ceea ce numește ,,colectivizarea literaturii”, adică de atunci când Arghezi sau Blaga (ca să citez doar două nume) era puși la index. Semnificativă și definitorie, în abordarea lui Mircea Radu Iacoban, este și ședința din martie 1951 a Secțiunii de Știință a Limbii, Literatură și Artă a Academiei Române, în care ,,onorabilii academicieni, din slugărnicie politică și cretinism proletcultist au refuzat o adevărată comoară constând din 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.000 de fotografii plus întreg atelierul din Paris, Impasse Ronsine nr.10”. Tezaur pe care Constantin Brâncuși dorea să îl doneze Muzeului de Artă al României. Refuz care Mircea Radu Iacoban, asemenea altor avizați comentatori ai evenimentului, consideră că a fost suficient pentru a-i determina creatorului ,,Porții sărutului” reacția și a-i motiva renunțarea la cetățenia română.
Pentru cel de-al doilea cumul de situații, în care, după decembrie 1989, putem vorbi despre denaturarea tendențioasă a semnificațiilor reale ale unor opere sau viziuni tematice, dintre numeroasele exemple pe care ni le aduce în atenție cartea lui Mircea Radu Iacoban aș menționa cazul Adrian Păunescu și cazul protocronismului. Astfel, în schița de portret a autorului „Necuvintelor” – ,,genus irritabile și orgolios cum îl știm, poetul nu putea să accepte că ideea că este autorul unei opere inegale (și Eminescu-i inegal!) și că există și opere…neantologabile”, găsim următoarea caracterizare greu de contestat: ,,Este și nisip și aur în creația lui Adrian și-ar fi păcat să nu se rotunjească o carte a cărților exemplară și cu adevărat reprezentativă. Evident, dacă e concepută cu bună credință și cu necesarul firicel de dragoste pentru poetul care s-a mutat definitiv la Bellu”.
La fel de bine cumpănită și de adevărată este și analiza pe care Mircea Radu Iacoban o consacră tezei protocronismului românesc. Teză, de fapt abordare lansată de veritabilul cărturar Edgar Papu, pe care unii comentatori au pus-o sub semnul ,,unei bizare egalități” cu ideologia oficială a partidului unic. Abordare profund incorectă, care, după cum bine remarcă Mircea Radu Iacoban, ignoră adevăratul sens al abordării subiectului. În realitate, protocronismul își propunea să răspundă la o întrebare absolut corectă: ,,Au sau n-au dreptul românii să propună și ei câteva repere într-o astfel de ordine a ideilor, cum ar fi numele lui Tristan Tzara, ctitor al dadaismului, al lui Urmuz, prefigurator al literaturii absurdului, al lui Brâncuși, înnoitor al sculpturii moderne?”.
Am regăsit în paragraful anterior numele lui Urmuz ca precursor al literaturii absurdului și ar fi fost normal să urmeze numele lui Eugen Ionescu. Ar fi fost, dar nu este și posibil deoarece fiica scriitorului, doamna Marie France Ionesco, nu a acceptat ca, în 2009, să fie celebrat centenarul ilustrului său părinte, născut la Slatina, declarând că ,,m-am săturat ca tatălui meu să îi fie atârnată de gât ca o tinichea originea românească”. ,,Vreme de decenii, pe timpul lui Ceaușescu, Ionescu a fost interzis în România”, atrage atenția Mircea Radu Iacoban. După care revine:, ,Acum îl interzice d-na Marie-France! Dictatura moștenitorilor în gestionarea drepturilor patrimoniale atinge, astfel, cotele absurdului… ionescian și devine pur și simplu jignitoare pentru o țară și un popor plasate otova sub oprobiul tinichelei legate de gât”.
Oprobriu căruia, după cum remarcă Mircea Radu Iacoban, i se asociază acea anumită parte a elitelor autohtone care ,,a așezat semnul egalității între patriotism și naționalism”. Ceea ce ,,tinde să ne scoată din rândul europenilor prin voință și prin strădanii…proprii”. Adevăr pe care îl susține analiza narativelor puse în circulație de către Lucian Boia, care i-a acuzat pe români că nu s-au opus comunismului, ca și de Vasile Stati, propagandist al moldovenismului și al limbii moldovenești. Lista rămânând deschisă…
Temeinicul demers al lui Mircea Radu Iacoban este întregit de câteva frumoase exemple ale unor eminenți oameni de cultură de peste hotare cărora le datorăm exegeze de referință consacrate unor mari personalități ale culturii și istoriei românești. De menționat portretul savantului George Uscătescu, autor a șase cărți dedicate lui Mihai Eminescu și tot a șase cărți despre Lucian Blaga, precum și a unor studii despre Mirea Eliade sau Constantin Noica. Alături de care Mircea Radu Iacoban îl așază pe Alain Guillermou, autor al cărții ,,Geneza interioară a poeziei lui Eminescu”, apărută în traducere românească, în anul 1977, la editura ,,Junimea”, în perioada când director al editurii era Mircea Radu Iacoban.
Sunt, de bună seamă, multe și incitante subiecte despre care scrie Mircea Radu Iacoban în această ,,carte cu povești triste, vesele, nemaipomenite sau oarecari, așternute pe hârtie de un inocent într-ale domeniului”, așa cum el se autocaracterizează. Am ales, însă, să abordez acest segment tematic pentru că, uneori, el este ținut sub obrânc, deși corect ar fi să spunem lucrurilor pe nume. Ceea ce și face Mircea Radu Iacoban!
Șerban Cionoff
|
Șerban Cionoff 5/29/2023 |
Contact: |
|
|
