"Pe o palmă de pământ românesc
Cred că în fiecare dintre noi patria se întruchipeză într-o icoană aparte. Cu această credință în suflet, am plecat la drum prin spații necunoscute ce aruncă ochiului frânturi de frumos din ceea ce a lăsat Domnul pe pâmânt, dar și din ceea ce a construit mâna omului. M-am trezit a fi călător pe Valea Rinului, Valea vinului, cum este alintată prin părțile acelea eterna Alsacie. Am plecat cu îndoiala că nu voi putea să cuprind sau nici să surprind ceea ce l-ar putea interesa pe cititor. Am cunoscut însă oameni, români stabiliți acolo, dornici să mă ajute să înțeleg un alt stil de viață și, de ce nu, o altă lume. Prea puținul timp nu m-a lămurit dar m-am întors cu imagini pe care, cu grijă, le-am așezat într-un cadru. Motivul plecării așezate sub geana verii a fost omagierea (pomenirea) martirilor români ce-și dorm somnul de veci în cimitirele Alsaciei. Acest lucru s-a întâmplat în zilele de sâmbătă și duminică ce au urmat marii sărbători creștine a Înălțării Domnului. Vă veți întreba pe bună dreptate de ce am așteptat atâtea anotimpuri ca să pot face cunoscută o asemenea manifestare. Vă răspund simplu: am avut nevoie de timp pentru a putea cuprinde în puține cuvinte ceea ce s-a întâmplat acolo.
Am plecat spre acest loc încărcat de durere, de sânge, de lacrimi, de istorie cu ideea că în fiecare dintre noi patria este întruchipată într-o icoană aparte. Locul de destinație: Cimitirul Eroilor Martiri de la Soultzmatt Alsacia, Franța. Am pornit în acest pelerinaj alături de membri ai Societății Culturale Alexandru loan Cuza din Heidelberg și ai Comunității Românilor din Rhin-Main (CROM), cu sediul în Offenbach, dar și de alții, veniți din mai multe colțuri ale Europei, spre a poposi pentru două zile pe o palmă de pământ românesc aflată în inima Alsaciei, la Val du Pâtre, în apropierea comunei Soultzmatt. Așezat la liziera unei păduri, chiar pe locul unde odinioară a fost lagărul în care au murit 687 de români, cimitirul alb, străjuit de monumentul ce ține loc de altar, ridicat din ordinul reginei Maria, ajutată de generalul Berthelot, pe atunci guvernator al Alsaciei, pare rupt dintr-un peisaj ireal. Din 1926, când a avut loc inaugurarea cimitirului în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria, cinstirea eroilor a continuat cu mici întreruperi și continuă și în mileniul trei. În prima zi, sâmbătă 26 mai 2001, slujba de pomenire a fost ținută de părintele Dumitru Popa din Freiburg, în vârstă de 88 de ani, păstrându-se astfel tradiția zilei de sâmbătă ca zi de pomenire, reînviată în anii 80 de românii aflați atunci în exil, conduși de Remus Radina. Duminică, 27 mai, slujba de pomenire a fost oficiată de Î.P.S. Serafim, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania și Europa Centrală și de Nord, însoțit de un sobor de preoți și de membri ai corului Institutului Teologic din Strasbourg, Franța. Am ajuns aici, pe pământul Alsaciei, disputat ani de-a rândul atât de germani, cât și de francezi, cu sentimentul că voi fi, pentru o clipă aproape nedefinită, acasă. Pe placa de la intrare stă scris în limba română: Cimitirul militar românesc, iar pe plăcuța comemorativă se poate citi: Aici își dorm somnul de veci cei 687 de prizonieri români. în acest cimitir se află toți cei care au murit în ianuarie 1917. Ei au îndurat foamea, privațiunile de tot felul și tortura. Am pășit printre morminte șoptind numele așezate pe crucile albe: Ion, Vasile, Gheorghe, Constantin și așa de zeci de ori la fiecare rând de cruci. Peste crucile albe ce străjuiesc pădurea, flutură tricolorul românesc în semn, parcă, de recunoștință pentru jertfa de sânge și de viață. În partea dreaptă a cimitirului, separate de un gard viu, se află peste 50 de morminte ale unor tineri prizonieri români, uciși din ordinul Kaiserului. Viețile lor reprezentau sângeroasa ofrandă oferită suveranului de ziua acestuia. În stânga, cimitirul este străjuit de o statuie a lui Oscar Han, realizată la București în 1935 și care întruchipează mama-patrie ce-și plânge fiii sacrificați. Când am ajuns la poarta cimitirului, am trăit sentimentul că numai în genunchi pot citi numele atâtor tineri omorâți în numele unei legi absurde: aceea a războiului. Pădurea alsaciană, paznic al liniștii morților noștri, a rămas singurul martor al jertfei inutile. Nevinovații tineri, martirii, îngerii triști, așteaptă parcă în liniștea pământului francez zilele din luna lui mai pentru lumină, dar și pentru ruga fraților lor, oriunde s-ar afla ei. La cimitirul martirilor de la Soultzmatt își dorm somnul de veci români care s-au jertfit pentru ideea de patrie. De aceea, cred că în fiecare dintre noi, patria se întruchipează într-o icoană aparte.
Din volumul Dincolo de curcubeu e lumea,
|
de Pușa Roth 5/26/2023 |
Contact: |
|
|
