Dialoguri oarecare - O zi ca oricare alta
- Ti-aduci aminte , Un pas înainte, doi pași înapoi ?
- Poftim?
- Maxima aia leninistă, doar ai învățat că are girul autenticității si ar fi o aproximație geniala despre care trebuia sa știi că are girul autenticității în trecerea aia de la o lume la alta și încercarea explicativă, că trebuie să recunoști sună grozav de confuz maxima asta, ar fi trebuit sa fie absolută, dar e la fel de nesigură ca mai toate ințelepciunile epocii.
- Bine zis, da - dacă-mi dai voie - aș putea să știu ce te-a apucat? Ziceai că vrei să stăm de vorbă asa pur si simplu la o cafea, un fursec, poate chiar un coniac mititel și, bineînțeles, tăind firul in patru fără farafastacuri pretențioase?!
- Cum adică, fără TV, fără celular, fără internet de fapt? Să ne lamentăm cam cum e vremea - dacă plouă dacă e soare, dacă bate vântul - cât s-a scumpit piața, unde se tot duc pompierii ăștia pe Yonge cât e ziua de lungă, ce să mai vorbesc de sirenele poliției și, mai ales, de ce nu se leagă nimeni de motociclistul ala care aleargă în fiecare noapte, dupa 11(pm. ca să înțelegi) doar ca să demonstreze, presupun, că are motor atât de puternic că vecina de la parter se teme să nu facă infarct?
- Păi, nu? E frumos afară, poate chiar se instalează primăvara și observațiile superficiale ar părea mai firești.
- Azi dimineață am văzut cardinalul pe tufa de la fereastra dormitorului, sigur că nu i-a plăcut zgomotul ferestrei ăsteia metalice și a zburat, e soare, e chiar călduț ... ș a.m.d. Iți place?
- Oricum mult mai normal decât o plimbare și aia degeaba prin învățături.
- Invățături, zici tu? Alea așa ca istoria în mers - ca să folosesc expresia favorită a lumii din care am venit, chiar dacă mersul ei se poticnea la fiecare cotitură devenita în așa hal gestul fiecărei zile căși pierdea semnificația, știi cum e, gestul larg se îngustează în ochii cotidianului și vrând-nevrând plutim în neștiință ori și mai rău în indiferență.
- Dcă-ți citesc, că numai tu poți by heart, două trei versuri din Macedonski poate te calmezi și-ți revii...te uiți la magnolia vecinului de vizavi, îți scoți pufoaica asta de iarnă și măcar începi sa te bucuri. Că anii trec nu numai surprinzător, dar și repede.
- E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată.../ Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată; / Aud ce spune firul ierbii, și văd un cer de aripi plin, / M-așez privind în clarul lunii sub transparența atmosferei / Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei...
- Vezi că știi? Despre asta ar trebui să vorbim ca să dăm o șansă de normalitate fiecărei zile, nu crezi?
- Și eventual să eliminăm cumva, vrei să zici...
- Să selectăm ar fi mai corect spus, că nu stiu de ce avem noi ăștia cu vreo câtiva buni zeci de ani așezați în spate preferința recapitulativ-negativă ori poate știu, dar nu vreau să mai admit asta pentru ca și așa și altfel acceptarea e defectuoasă...
- Intr-un fel tu zici ca Eugen ONeill: I want to howl: Imagination, Beauty, Daring, or bust...restul e o adiacentă pe langă care ar trebui să trecem, că de aia el ar fi vrut să strige și nu așa oarecum ci cu reverberațiile unui ecou persistent.
- Totdeauna recurgi la literatură când ești la înghesuială; în fond poate că ai dreptate reeditând maxima lui Lenin inaplicabilă victorios dar oarecum explicativă individualistic: pășirea zilei ar fi un pas înainte, traducerea ei în semnificatii ar fi cei doi pași înapoi ...
- Și asta descoperim abia când zilele curg suficient, dacă avem noroc...Nu-i rău ce zici.
- Cum zice Poetul! Posomorârea fără margini a nopților de altădată,/ Când sufletul pentru sarcasme sau deznădejde stă deschis,/ Cu focul stins, cu sobă rece, rămase-n urmă ca un vis...
- Despre asta ar trebui să vorbim ca să dăm o șansă de normalitate fiecărei zile, nu crezi?
- Și eventual să eliminăm cumva, vrei să zici...
Maria Cecilia Nicu
Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 5/24/2023 |
Contact: |
|
|
