Gânduri marturisite - Ai carte, ai parte!
Proverbul românesc „Ai carte, ai parte” este în general perceput ca o corespondență între gradul de cultivare a unei persoane și beneficiile de care aceasta ar putea avea parte prin recunoașterea meritelor sale. Sensul inițial al acestei expresii a fost cu totul diferit, referindu-se la recunoașterea dreptului de proprietate asupra pământului, doar dacă ai acte doveditoare în acest sens.
Potrivit istoricului, genealogistului și filologului român Gheorghe Ghibănescu (1864-1936), membru corespondent al Academiei Române, cea mai veche atestare documentară a expresiei „ai carte, ai parte” ar fi din secolul al XVIII-lea, când un țăran din Moldova, răspunzând la întrebarea unui reprezentant al statului despre hotarele unei moșii, ar fi spus : “Cine nu are carte nu are nici parte”, adică cine nu are acte sau înscrisuri doveditoare ale proprietății, nu are parte de pământul respectiv, nu poate fi recunoscut ca proprietar.
În secolul al XIX-lea expresia s-a folosit frecvent și în Transilvania, după apariția serviciului de „Carte funciară” introdus de administrația habsburgică. Și în Bucovina, provincie austriacă după 1775, actele de proprietate atestau dreptul de stăpânire asupra pământului și consfințeau statutul social al proprietarului. ”Ai carte” se referea la posesia unui document care îți conferea un drept și nu la nivelul de educație al individului.
Schimbarea sensului expresiei în discuție a început în perioada interbelică odată cu dezvoltarea sistemului de învățământ și a culturii în general, cu apariția intelectualității, a preotului, a medicului și a învățătorului. Un nou sens a căpătat expresia în perioada comunistă, când atât posesorii de „carte străveche” de proprietate cât și posesorii de diplome universitare au fost trimiși la închisoare, „omul nou” devotat ideologiei partidului unic „având parte” de avantajele noii orânduiri.
De la „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” și până în ziua de astăzi transmiterea informațiilor și a valorilor sociale către tânăra generație rămâne o îndatorire fundamentală a fiecărui cetățean, dar în special a profesorilor. Păstrez o frumoasă amintire învățătorului din satul natal, care ne cânta la vioară și ne recita din Eminescu. Așa am descoperit plăcerea de a citi și de a scrie, poate chiar și curiozitatea științifică să se fi născut în inima mea pornind de la poezia „La steaua” a lui Eminescu.
Am cunoscut mulți profesori care lăsau la o parte orice interes personal când erau în fața elevilor, erau acolo trup și suflet pentru ceea ce făceau. Mulți dintre ei sunt plecați la cele veșnice, Dumnezeu să-i odihnească, și-au făcut datoria. Am avut norocul să am profesor de matematică care ne pregătea suplimentar în mod gratuit, și profesoară de limba română care ne încuraja să dezbatem „idei”, atunci când libertatea de exprimare nu era prea bine văzută.
Am avut profesor de filosofie, care ne vorbea despre Kant și Schopenhauer pe marginea râului, de frica celor care până la urmă l-au făcut dispărut. Dar am cunoscut-o și pe îndrumătoarea de doctorat a „savantei de renume mondial”, de la care am obținut cea mai mică notă din facultate.
Când diplomele universitare ajung să fie acordate din interese politice, acestea nu mai valorează nici cât hârtia pe care au fost scrise, dar deturnează interesul tinerilor pentru adevărata cunoaștere, pentru căutarea adevărului, fie el și științific, pe primul loc venind apartenența la o mișcare politică, calitatea de propagandist fiind mai importantă decât dorința de cunoaștere.
Când ești educat că George Washington a fost doar un stăpân de sclavi, și în lista cărților recomandate pentru lectură este povestea de dragoste dintre un trans și un bipolar, în timp ce cărțile lui William Shakespeare încep a fi interzise, nu se cheamă că ești educat, ci îndoctrinat.
Gândindu-ne la societatea pe care o creăm, la viitorul unei națiuni, observăm că educația este cea mai importantă verigă, neputând spera la o societate democratică și prosperă creată de propagandiști, și asta cuprinde toate instituțiile de învățământ de la grădiniță până la academie, și toate asociațiile profesionale, care numai profesia nu o apără ci privilegiile celor cocoțați în funcțiile de conducere.
Când în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor care e plină de maneliști, marii compozitori nu mai au loc, și când Colegiul Medicilor îi condamnă pe cei care au puncte de vedere diferite privind actul medical, preferând propagandiștii în locul medicilor, iar politicienii se mândresc cu mai „multe masterate și un doctorat la cingătoare”, parafrazând o zicere a Grupului Divertis, nu prea te poți aștepta la un viitor decent.
Cel mai mare rău este de fapt degradarea actului educațional, omul nu mai este pregătit să judece singur, să ia decizii în cunoștință de cauză pentru el și pentru societate, ci este îndrumat să fie ascultător, să urmeze gloata, părerea generală. Școala ar trebui să producă personalități, nu propagandiști.
Până și Teologia a ajuns la îndemâna propagandiștilor, Greta Thunberg obținând un doctorat onorific de la Facultatea de Teologie a Universității din Helsinki. Criza climatică începe a fi o nouă religie, unde „au parte” doar cei care știu lozinca „cu verdele-n sus”.
Ioan Cojocariu
Mai 2023, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 5/16/2023 |
Contact: |
|
|
