Căutări - Notițe materne
Există o maternitate de toate zilele și una de Ziua Mamei. Pentru mine o prefer pe cea dintâi, pentru mama mea pe cea din urmă. Ea, icoană, Eu, tablou impressionist cu realismul lui punctiform.
***
Mamele se nasc și cresc odată cu copiii lor. Ațipesc în murmurul propriilor cântece de leagăn și visează cu noii născuți lapte și miere, ori poate fluturi albaștri și zâne; locuiesc în castele de cuburi sau palate de cleștar admirându-și copiii ce duc eroice lupte cu balauri sau mai modernii transformărși. Își pierd uzul rațiunii pe când dau de adolescență și se minunează de profunzimea anilor maturității. Nu de puține ori sunt grămezi de vârste, unele peste altele, poate mai puțin propria vârstă. De îmbătrânit îmbătrânesc pe cont propriu mustăcind la vederea copiilor de ieri deveniți părinți de azi, ce se nasc și cresc odată cu…
***
De la primul plâns inevitabil și așteptat al puiului, mamele se transformă în izvoare tăcute de lacrimi. Cel mai adesea, adună răbdătoare ochiuri de apă subterane unde se curăță și se vindecă rănile și durerile de creștere ale copiilor, din care se hrănesc lujerii viselor și aspirațiilor lor și în care se oglindesc chipurile lor ori de câte ori au nevoie să se (și) vadă iubiți. Uneori dau pe dinafară lacrimile acelea de preaplin, de încântare față de vreo izbândă a copiilor lor. Lacrimi de ”silly mom!” cum ar spune o preabună prietenă. În rest, sunt lacrimi nocturne de îngrijorare, de neputință, de frustrare ce se sublimează până dimineața în zâmbetul cu care o iau de la capăt înfruntând haosul fiecărei zile până se trezesc în liniștea cuibului gol cu surâsul mulțumit că au scos-o cumva la un capăt.
***
Singurele lacrimi care nu ar trebui să existe sunt cele ale mamelor ce își văd copiii murind.
***
Se cade oare să scriu despre oboseala mamelor, despre fumuriul percepției vieții privite prin lentila ei dramatică, în sensul teatral al cuvântului? Există oare o epopee a nopților nedormite sau a gândului că poate nu vor mai dormi niciodată; o tragi-comedie a moțăielii involuntare, eventual în șezând, ca singurul moment vinovat de răgaz? Poți broda simbolic, metaforic glosse în jurul sentimentului pierderii de sine, al nemai recunoașterii propriului corp, al confuziei de identitate sau al ieșirii din timpul cunoscut? Din fericire, maternitatea privită dinăuntrul ei e o sferă poetică, suficientă sie însăși, umplută la refuz cu emoții contradictorii ce o țin în echilibru. Pentru orice abis întunecat există un pisc însorit, pentru orice peșteră în adâncul stâncos, o pajiște deschisă cu iarbă unduioasă și flori de câmp.
***
S-ar spune că maternitatea nu e chiar o plimbare prin parc, deși parcul cu mirajul lui îi e cel mai bun prieten.
***
Pentru mine nu e un mod de viață mai revelator decât cel de a fi mamă, dar valoarea lui împlinitoare stă în îmbrățișarea lui ca alegere. Mă bucură libertatea modernă a opțiunii, nu numai de a avea sau nu copii, dar și de a ajusta motivația de a-i aduce pe lume. Paradoxal, dacă asta ar fi fost o realitate în vremea nașterii mele, probabil n-aș fi existat. Dar femeii ce m-a născut neliber nu-i rămânea oricum decât o maternitate ratată.
***
E o cale spre iubirea deplină și necondiționată, nu singura și nici cea mai sigură. E atât de ușor să te pierzi în egoism, inflexibilitate, supraprotecție, reproșuri, așteptări, deznădejde, dezamăgire, șantaj sentimental. E atât de ușor să crezi că scenariul tău e cel mai bun, că trebuie să asculte mereu de tine sau că ți-ar datora ceva. E atât de ușor să-i rănești cu propria-ți autoritate sau frică, să le ciopârțești aripile pentru a le păstra picioarele pe pământ și capul pe umeri.
***
Fetele mele m-au învățat să ”devin” mama lor. E devenirea mea cea mai bună. M-au făcut să iubesc zorile, să înțeleg melodiile bătăilor de inimă, să colorez cu un pas în afara formelor desenului, să mă dau în leagănul imaginației cât de sus se poate, râzând cu gura până la urechi, chiuind: ”Higher! Higher!” Mi-au reamintit simplitatea privirii la capătul căreia e adevărul nedisimulat fie că e vorba despre nori sau despre universul de la firul ierbii. M-au avântat cu parapanta încrederii de pe un acropole pe altul, reevaluându-mi vestigiile propriei copilării și tatuându-mă cu semnele incomprehensibile ale viitorului. Și încă devin.
***
Închid ochii și văd o lume de mame, de sfere rostogolindu-se de-a lungul existenței însăși; autostrăzi de iubire, alei cu cireși înfloriți, cărări de lumină. Îi mulțumesc recunoscătoare destinului pentru șansa de a fi pur și simplu pe aceste drumuri ca fiică și mamă, de-a fi tot mai liber și mai clar eu însămi în călătoria interioară cu mamele mele eterne și fetele mele dragi.
Lăcrămioara Varga Oprea
Toronto
|
Lăcrămioara Varga Oprea 5/15/2023 |
Contact: |
|
|
