Dorul
Susura din liră vântul
Prin frunziș, cu dulce vers,
Către cer își ducea cântul,
Înspre zări, spre Univers.
Ciripind vioi prin ramuri,
Păsări răspundeau în cor
Și prin aer, valuri, valuri,
Aripi fluturau în zbor.
Tremurau în iarba verde
Sunetele fermecate,
Amintind de vechi legende
Cu iubiri demult uitate.
Și-n văpaia de apus,
Din orizontul necuprins
S-a-ntors vântul, mi-a adus
Dorul ce-l găsise-nchis.
Iar în lumina înserării,
Cu dorul de vânt purtat,
Din ferestrele uitării,
Un chip mi s-a arătat!
Și din umbră, tulburată,
Îl priveam cum tremurând
Către mine se îndreaptă,
Pe o margine de gând!
Oh, mi-a răscolit în minte
Amintiri cu vechi parfum,
Ce le-am zăvorât cuminte,
Departe de noul drum.
Am lăsat ce-a fost odată
În urmă, printre tăceri,
Voiam sufletul să poată
Primi iar blânde primăveri.
Dar veni năstrușnic vânt,
Liniștea mi-a alungat,
Mi-a adus cu al lui cânt,
Dorul, în trecut lăsat!
Și-am rămas în faptul serii,
Suspinând într-un apus,
Prinsă-n mrejele puterii
Dorului de vânt adus!
|
