”Marea frescă istorică de la Ateneul Român”
Gândită de la bun început să fie expusă în Sala Mare de concerte a Ateneului Român, dar executată jumătate de secol mai târziu, Fresca istoriei poporului român și-a câștigat faima încă de la inaugurarea sa, în 1938. Dar nu toate au fost bune și frumoase pentru această pictură uriașă. Modificări, acoperiri, distrugeri au afectat-o de-a lungul existenței sale. Totuși, astăzi o putem vedea în toată frumusețea ei. Cum a fost ea creată? Ce etape ale istoriei recente şi-au pus amprenta asupra ei? Și cum de ajuns astăzi intactă, așa cum și-a dorit-o autorul ei, pictorul Costin Petrescu?
Încă din 1888, anul deschiderii Ateneului Român, se pusese problema unei picturi monumentale, realizate pe peretele circular al Sălii Mari, care urma să cuprindă scene importante din istoria poporului român. De fapt, încă de la faza de proiectare a Ateneului, Constantin Esarcu, membru fondator al Societății Ateneul Român, și arhitectul Albert Galéron avuseseră ideea de a înfățișa o suită de tablouri sau imagini plastice desprinse din istoria românilor. Alexandru Odobescu reitera această idee în conferința sa ținută la Ateneu, pe 14/26 februarie 1888:„N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria naţională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu?”
Lucrările pentru Frescă nu au demarat însă imediat. Și aceasta, deoarece detaliile proiectului de execuție nu fuseseră încă hotărâte. O primă ofertă îi sosise lui Constantin Esarcu de la Paris, intermediată de Albert Galéron, de la pictorul Puvis de Chavannes, căsătorit cu Maria Cantacuzino. Acesta dorea să realizeze în ulei pe pânză panourile scenelor istorice, urmând ca acestea să fie fixate apoi pe pereţi, asemănător cu ceea ce se putea vedea la Pantheonul din Paris. Această ofertă contravenea însă dorinţei iniţiale:ca pictura să fie făcută „al fresco” (de unde și cuvântul în limba română, frescă). Mai mult, membrii Societății Ateneul Român preferau mai degrabă contribuția unui meșter autohton decât a unui artist importat. Iată, deci, cele două mari probleme cu care se confrunta proiectul:tehnica de execuție și artistul care să o realizeze.
La 23 ianuarie 1902, președintele de la acea vreme al Ateneului, Petre S. Aurelian, a invitat o serie de personalități „pentru ca, împreună cu membrii biroului Societăţii noastre, care v-a invitat deosebit, să chibzuiţi asupra modului cel mai nimerit cu care s-ar putea proceda, spre a se dobândi un rezultat satisfăcător pentru executarea frescei din sala cea mare a Palatului Ateneului”. Pe lângă dirijorul și directorul Societății Filarmonice, Eduard Wachmann, și violoncelistul și dirijorul Dimitrie Dinicu, pe lista celor invitați se mai aflau pictorii Nicolae Grigorescu și Vladimir C. Hegel, arhitectul Ion Mincu, precum şi istoricii Grigore Tocilescu, George Ionescu Gion, Trandafir Djuvara şi dr. Alecu Urechia. Cel mai semnficativ proiect pe care îl aveau pe masă la momentul respectiv era cel propus cu un an înainte de pictorul Ștefan Popescu. Acesta relua ideea franceză a panourilor pictate pe pânză (300 mp de material) și apoi lipite pe zid, ceea ce presupunea un timp îndelungat de execuție, o serie de călătorii de studiu în țară și străinătate și un cost de 80.000 lei. În condițiile sumei considerate exagerat de mare (la acea vreme, cursul liber pe principalele piețe era de 25, 58 lei pentru 1 liră sterlină, deci un cost total de 3.128 lire) și a timpului prea lung de execuție, proiectul a fost respins.
Tot în această perioadă, atrage atenția Comitetului pentru soluționarea problemei Frescei pictorul Costin Petrescu, profesor la Şcoala de BelleArte din Bucureşti. Acesta își făcuse studiile superioare la Bucureşti, Viena, Munchen şi Paris, și venea dintr-o familie de pictori „de subţire”. Se remarcase deja cu o expoziție de lucrări istorice la Ateneul Român, cu ocazia evenimentelor culturale care marcaseră 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare.
În anii ’30 ai secolului trecut, pictorul înaintează un proiect ce presupunea prezentarea a 25 de momente importante din istoria românilor, realizate „al fresco”, după dorința inițială a arhitectului, cu ajutorul studenților săi de la Scoala de Belle Arte. Având în vedere timpul relativ scurt de execuție și cheltuielile de 2.298.644 lei (curs valutar 1 liră sterlină=816 lei, deci un cost de 2.817 lire), proiectul lui Costin Petrescu a fost acceptat. Gheorghe Adamescu, vicepreședintele Ateneului, declara în sprijinul pictorului:„S-a mai întâmplat că acest pictor era fiul unui vestit meșter din generația celor cari mai păstrau încă taina vechilor zugrăveli pe verde, adică pe tencuială proaspătă, cu care sunt împodobite atâtea biserici și mânăstiri în țara noastră, învingând prin trăinicia lor vitregia veacurilor”.
Astfel, pe 11 septembrie 1933, la aproape 50 de ani de la inaugurarea Sălii Mari a Ateneului, încep lucrările de realizare a Frescei care „reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”. Un moment istoric oportun, în condițiile făurii României Mari și a unei relative stabilități economico-politice din țară.
Executarea lucrării va dura patru ani – şi una dintre preocupările majore, în acest timp, a fost atragerea de fonduri pentru finalizare. În acest sens s-a organizat, în binecunoscutul stil al construirii Ateneului, „Dați un leu pentru Ateneu!”, o nouă subscripție publică, sub forma unor viniete, care aveau tipărite secvențe din pictura murală și se vindeau prin școli și licee la un preț de doi lei bucata.
|
Dan Popa 5/2/2023 |
Contact: |
|
|
