Visare și amintiri…
Prieteniile bucură viața, înseninează sufletul și dau lumină gândurilor.
Aleargă pe nisipul fierbinte, între uitare și neuitare și cuprind nespusul tăcerilor în văzul amintirii. Prieteniile luminează verbul a trăi, a trăi cu imaginație. Închipuirea și realitatea hrănesc organic cuvintele neștiutoare de înțelesuri sau sărăcite prin nevrednică uzură. Navigăm cu simțurile dilatate printre fiordurile de neliniște ale unui destin în ispășire. Mici în marea lume mică, atârnăm în axa oceanelor ce își tăinuiesc adâncimile; căutăm clipele aprinse de fiorul speranței, ridicând ochii minții spre Cer, pentru a ne încălzi de frigul spaimei.
„ Moartea e viața trăită
Viața e moartea ce vine” - refrenul unui fadou argentinian care nu mă părăsește...
Fără de vârstă, fără țarcul etniilor, a naționalităților, a masculinului și femininului în posesivă provocare, fără de supunere religioasă și dependență ideologică în cele mai multe cazuri, Prietenia e un proiect divin, excomunicat din umanitatea de consum. Spovedanie a adevărului din imperialismul falsificărilor, această arhitectură morală se înalță pe temeiuri de afectivitate cucernică. Ea răzuiește de vanitate și orgoliu, de nimicnicie și frivolitate, de conjunctural opresiv și logoree degradantă - Trăirea, trăirea virtuos altruistă, înnobilată de puritatea comuniunii interumane.
„Transmitem nu ceea ce vrem, Transmitem nu ceea ce știm, Transmitem ceea ce suntem„
Jean Jaures
Norocul meu ursit de Dumnezeu a fost pândit din ungherele ticăloșiei de câțiva impostori neoameni... dar... Calea de lumină, starea de veghe și vrajă, spațiul taină al întrebărilor fără răspuns, loc de zămislire a dragostei și chinului, zbor prin gânduri spre Calea Lactee am primit-o în Dar, de acolo... de Sus.
Am fost rostuit ca mesager-mărturisitor al creației în teatru și film. Gonesc de peste jumătate de veac prin melancolia trecerii, înghiontit de amenințarea de a fi fericit...
„Și dacă suntem fericiți, ce facem?”- S. Beckett
Mi-au întărit energiile credinței, prieteniile ecou, comuniuni și dialog în lăcaș de iluminare. Prietenia e mereu fertilă și vie în lumea artei. Ea reconstruiește continuu exprimarea și expresia ce însănătoșesc substanța ideatică a viziunii a ceea ce avem de spus lumii. Traseul inedit și seducător al prieteniilor mele, a avut un partener mitic profund și tulburător - Vinul. Vinul, licoare princiară, care trăiește prin suflu poetic, martor al chemărilor și mărturisirilor, al căutărilor neliniștitoare în adevăruri mereu amânate, în semnele heraldice ale unei enciclopedii a cuprinderii sufletului în visări meșteșugite, în interogații deschise tainelor... Corupător de virtuți și răpitor de identitate când i se pângărește noblețea în beție, vinul, prunc al zeului Dionysos, dezlănțuie trăirile cele mai mistuitoare și le eliberează în vulcanice descătușări.
Nu trebuie uitat, că dansul, cântecul și teatrul au prins viață și universalitate din ritualul bahic. Voi rândui acum , vorbele în ironie și autoironie testamentară (sic) povestind triumvirate și confreerii nocturne, rânduite după gustul aducerilor-aminte a aromelor licorii de împărtășanie, sângele Domnului, fără a le obliga să se supună în ierarhia calendaristică a anilor, în cele două secole care mi-au provocat viața și creația.
George Banu și Place des Vosges cu Café de Flore - locul preferat al lui J. P. Sartre unde amintirea tinereții a fost aprinsă de un Bourgogne Pommard 1er Cru care ne-a călătorit până târziu în noapte, iar apoi în duhul zorilor, pe bătrânul pod Marais am vorbit despre România orfană,… despre spectacole de altă dată ale lui Penciulescu și Pintilie, despre exil...
La Cracovia după spectacolul dostoevskian Posedații - realizat de Andrzej Wajda într-o locație de legendă, am ascultat în tăcere ceea ce povestea sufletul maestrului, despre moarte și credință, despre Zbigniew Cybulski și accidentul ticălos, despre Polonia înroșită... Toată spovedania era prinsă în rubiniul unui Barolo de Piemonte.
La Reykjavik după premiera islandeză a spectacolului D’ale Carnavalului pe scena teatrului Lindarbae, distribuția excitată de energii caragialiene a ajuns la vila de pe malul Atlanticului a lui Baltasar Kormákur, interpretul lui Crăcănel, atunci tânăr actor, astăzi un binecunoscut regizor de teatru și film, învăluiți de multele sticle de Rioja care ne-a invitat la dans și cântec toată noaptea. Arriba, arriba, arriba!
La New York, împreună cu Daniela și Thanos Kamiliotis, într-un restaurant grecesc din Soho, am lăsat amintirile în lacrimi și bucurie, alintându-ne dorurile cu vinul de Nemea. Tot la New York în restaurantul Joe Allen împreună cu Tom Christopher, Judith Leverone și Lili Flanders, am ciocnit câteva pahare de Barbero d’Alba pentru bucuria de a fi lucrat împreună Unchiul Vanea la Teatrul Actorilor din Louisville.
În Germania, la Freiburg, după premiera Neînțelegerii lui Albert Camus am înstelat noaptea cu vinuri de Rhin, și Alsace, până când soarele ne-a trimis spre odihnă.
După premiera Richard III la Milwaukee, Ihab Hassan, celebrul critic al postmodernismului și soția sa Sally, m-au invitat la cină, în vila lor de pe faleza lacului Michigan și am vorbit ore în șir despre unicitatea acestui personaj shakespearian, despre monstruozitate și fascinație, cu paharele pline de rubiniul Chateau Neuf-du-Pape-1979. Dimineața, după o plimbare a privirilor noastre peste întinderea lacului, Ihab l-a sunat pe Mircea Eliade la Chicago. În aceeași după-amiază am mărturisit Profesorului proiectul meu cinematografic inspirat de Meșterul Manole. Doamna Cristinel ne-a servit cu un pahar de Pouilly-Fume… Am plecat de acolo călător prin opera lui Eliade.
La Stockolhm, într-o noapte de Înviere, în locuința lui Radu Penciulescu, cu căldura sufletească a sudului, am închinat câteva pahare cu Gertrud și Radu, dintr-un Malbec argentinian… câtă bucurie, câte voci ale gândurilor, câte uși deschise sufletului…
În California, pe plajele Pacificului, la Marina del Rey sau Santa Monica, după o repetiție cu Vassa Jeleznova de Gorki, am vorbit cu Robert Benedetti despre teatrul lui Cehov, despre spectacolele marilor regizori europeni, despre școala de arte Walt Disney de la Valencia California. Am povestit înfrățiți cu un Cabernet Sauvignon din Napa Valley.
La Moscova, la Moscova… după vizionarea cu scântei de pe scena Teatrului de Artă cu spectacolul O noapte furtunoasă, am petrecut la dașa teatrului MHAT, în afara Moscovei, cu Oleg Efremov și Innokenti Smoktunovsky… Am cântat, fiecare în limba lui, ne-am îmbrățișat și sărutat, rusește și românește, de câte trei ori… Vinul era georgian, adânc de istorie, iar Innokenti Mihailovici îmi spunea că acum mai bine de 6000 de ani, vinul s-a născut în Georgia, pentru a însoți iubirea și tristețea… vin de taină, vin cu suflet al gândului.
Tot la Moscova, după spectacolul Sfânta Sfintelor, regizat de Ion Ungureanu exilat la Teatrul Armatei din capitala URSS, ne-am întalnit cu autorul piesei, Ion Druță, și am închinat pentru Eminescu, pentru Moldova lui Ștefan, pentru neam și credință, Negru de Purcari și în zori, ascultând Balada lui Ciprian Porumbescu, aveam străluciri de diamante în ochi...
După premiera Carnavalului pe scena Teatrului Național din Chișinău, Petru Hadârcă a invitat întreaga distribuție pe malul unui lac de poveste, la poalele pădurii… Umbrele cerului și ale copacilor, sunetele chitarei, fete frumoase, cântece din repertoriul de libertate a lui Volodea Vîsoțki și mult vin roșu din Mileștii Mici, Cricova și Rară Neagră de Purcari… Doamne, iată-ne acasă.
Trec în goană, acum, prin São Paulo și Setúbal, Ulm și Budapesta, Bologna și Shanghai, Lima și Corint, Cusco și Mexico City, unde prieteniile au avut sigiliul vinurilor din Noua Zeelandă și Africa de Sud, din Australia și Chile, Portugalia, Creta și Argentina.
Am avut privilegiul să închin gândurile mele teatrului, ridicând un pahar de Meursault, în Dallas, în locuința lui Robert și JoAnn Corrigan, împreună cu Jan Kott. Am vorbit atunci despre mereu actualul univers shakespearian. Văzuseră spectacolul meu Richard al II-lea la Festivalul Shakespeare din Kentucky…
La San Francisco, în port, la Alioto’s, privind în apele golfului fortăreața Alcatraz, unde fusese întemnițat Al Capone, am închinat pentru iubire cu Edith Markson, vrăjitul vin Amarone în asfințitul magic ce cuprindea podul Golden Gate. Doamne, o singură dată până acum am primit binecuvântarea Chateau Lafite Rothschild 1959 în apartamentele din Neuilly-sur-Seine ale lui Leonid M. Arcade. Lucram la piesa sa, Revoluția oarbă.
„ Moartea e viața trăită
Viața e moartea ce vine”
Și acasă, în România, am petrecut cu prieteni de suflet și gând la Iași și Sibiu, la Cluj și Oradea, la Constanța și București… Vinurile de Sâmburești, de Săhăteni, Sole și Selene de Recaș, Busuioaca de Bohotin 1976, Riesling de Murfatlar, Galbenă de Odobești, Traminer de Alba Ilia, Cadarcă de Miniș, Aligote de Niculițel…toate au dat floare și rod întâlnirilor teatrale.
Da... În curte la Florica și Vasile Ichim , o carafă cu siluetă de nimfă fără astâmpăr, oglindea purpuriul unui Merlot boieresc de Valea Călugărească. Ardeam în chemări de dragoste fără saţiu, toate spectacole-eveniment ale acelor stagiuni... călăuziţi de spiritul lui Camil Petrescu. Noaptea adâncea tăcerea întrebărilor și dorurile de libertate.
Prin Constantin Chiriac am ajuns să cunosc vinurile Cramei Oprișor, partener fidel și de durată al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. După Noaptea bufonilor, prietenul Constantin Chiriac ne-a invitat pe Ilie Gheorghe, Marian Râlea și pe mine să ciocnim Fetească Neagră din seria de protocol a Cramei Oprișor. Am auzit atunci de vinurile de taină, Smerenie, Ispită și Passarowitz, ce mărturisesc Oltenia Profundă.
Prin maeștrii Bujor și Dan Prelipcean, fondatorii magicului cvartet Voces, am înțeles, după lungi taifasuri, de ce am renunțat brusc în pruncie la laptele mamei, după o linguriță de argint cu Grasă de Cotnari. E vinul care îmbie viața la viață, în Biserica sufletului nostru, vin-povestitor desăvârșit care te cheamă să te împărtășești.
E sfânta zi a Învierii Domnului 2023. Stau la masa sfințită cu dragoste și credință, față în față cu Veronica. Pe albul dantelat al feței de masă, bunătățile Pascale... De 56 de ani nu putem părăsi iubirea... Ridicăm paharele cu Grasa de Cotnari 2000:
- Hristos a înviat!
- Adevărat a înviat!
Doamne, ce vin... ce cuprindere a tainelor vieții în aromele lui. Mai pun licoarea aurie din nou în pahare... Ieșim în grădină, plouă cu petale de măr, de cais și de cireș înflorit. Râdem bucuroși cu lacrimi șiroind pe obraji. Acest vin, regina Cotnarilor, înalță adâncimile dragostei și destăinuiește sufletele în cuprinderile visării. Atingem gingaș paharele. Clinchet de cristal și gânduri ce întineresc amintirile...
Alexa Visarion
|
Alexa Visarion 5/1/2023 |
Contact: |
|
|
