Considerente - Lumea ca lume
“Lumea asta e pe dos,
Toate merg cu capu’n jos” (Ion Creanga)
Este binecunoscut sentimentul anti-american. Cand am facut prima calatorie in Europa mi s-a atras atentia sa pun la loc vizibil steagul canadian, sa nu care cumva sa fiu confundat cu americanii.
De asemenea, in primele zile ale venirii in Canada, am facut greseala sa le spun “americani” canadienilor, si au sarit ca arsi: “noi suntem canadieni, nu americani!” desi pentru mine, locuitorii Americii de Nord se pot to]i numi foarte bine americani.
Multi canadieni nu ii inghit pe americani, din diverse motive: istorice, politice, sociale sau triviale si viceversa.
Sa nu uitam insa ca intemeiera Statelor Unite ale Americii s-a considerat o eliberare de sub jugul european. Mircea Eliade, vorbind despre “nostalgia originilor”, da ca exemplu America a carei istorie moderna este plina de utopia paradisului regasit:
“Lumea Noua” nu este numai o noutate geografica, ea este in primul rand un nou inceput, o lume pura si curata, scutita de murdaria si depravarea batranei Europe, un adevarat Paradis propice construirii unei societati noi, egalitariste, cu moravuri curate, predicata de pastorii protestantismului puritan.
America moderna este, cum citeaza Eliade, produsul Reformei protestante cautand un paradis terestru; Roma si natiunile catolice (Franta, Spania) reprezentau Antechristul, dar nici Anglia nu merita consideratie caci oprise Reforma, asa ca toata Europa era iadul.
Sentimentul anti-american din Europa (si cu atat mai putin din lume) nu reprezinta insa o reactie la anti-europenismul Americii, si aroganta turistilor americani nu este decat un motiv secundar si pitoresc. Ceea ce se intampla este urmarea unei legi naturale.
Intotdeauna cel puternic, cel care ajunge in frunte, trezeste animozitate, invidie, ura pe drept sau pe nedrept. Nu este an ca sa nu fie contestat capul cirezii de catre juncanii tineri.
Richard Inima de Leu, erou de legenda, a fost un fiu execrabil; ca si fratii sai, abia a asteptat sa ia tronul tatalui sau, cu orice pret.
Statele Unite ale Americii, pentru ca au fost un succes si nu o ratare, pentru ca au reusit sa ajunga cea mai mare putere, nu puteau sa nu trezeasca atentia tuturora, si mai ales sa nu provoace critici si animozitati.
E uman se pare sa criticam sefii, si ne si place, de la cei mici pana la cei mai mari.
Desigur, in expunerea noastra, simplificam mult. Cele spuse insa sunt suficiente ca sa putem pune intrebarea: sentimentul anti-american este un factor important care va duce la caderea Statelor Unite?
Exista carti scrise de americani, exista voci la televiziune (rare, e drept) care incearca sa analizeze caderea Americii.
Dar este foarte greu sa se accepte o astfel de realitate, fiindca zeci de ani a fost cladita o imagine utopica si mentalitatea oamenilor este puternic deformata de aceasta imagine.
Au fost lansate ca adevaruri imuabile diverese ipoteze mai mult sau mai putin stiintifice, care sa sustina visul american.
Teoria progresului fara sfarsit si teoria evolutiei sunt doua motoare foarte puternice care au creeat iluzia unei dezvoltari ascendente fara limite, in opozitie cu orice fel de cadere.
Multi au crezut si unii inca mai cred ca sistemul comunist a fost cel care s-a manifestat acerb ca ateist, materialist si evolutionist. Fara nici o indoiala, comunismul a fost o monstruozitate. Dar el nu a aparut din senin si nici nu s-a dezvoltat de la sine putere, ci a fost o boala scarboasa, o plaga, care si-a tras radacinile din ce era mai dubios in lume.
Ateismul se manifestase de mult in Revolutia franceza si darwinismul, chiar daca a gasit opozitie in America (opozitie ce a fost un bigotism atat de jalnic), a avut mare succes si nu a fost o inventie comunista. Teoriile progresiste si evolutioniste au fost propagate la inceput de Societatea Teozofica din America; materialismul era puternic dezvoltat in vest si nu s-a nascut in comunism.
Un alt element care a tinut si tine departe mentalitatea americana de ideea caderii este teama de dusmanul nevazut. Intotdeauna a existat un evil thing, incepand cu batrana Europa, de care americanul trebuia sa se teama.
Ca a fost “pericolul galben”, sau comunismul, sau OZN-urile, sau terorismul, mereu cineva pandea sa distruga visul american si deci americanul se simtea mereu ca la inceput cand “un indian bun era un indian mort”; ideea aceasta a unui adversar infernal nu se potriveste cu conceptul de cadere, fiindca creaza impresia unei lupte continue spre mai bine, pentru victoria libertatii si a pacii etc.
Oricum, cantarind cele pozitive si cele negative, putem oare vorbi de caderea Americii?
Evident ca nu trebuie luata in seama ura unora, si nici macar criminalele ac]iuni teroriste; asa cum nu ne putem baza pe optimismul excesiv si pe o mentalitate cu prejudeca]i.
Daca America va ajunge in situaTia de a cadea, aceasta se va intampla datorita legilor naturale ale ciclurilor de existen]a si nu unor evenimente secundare sau sentimentelor individuale.
“Tot ceea ce s-a înaltat prin forte umane, totul poate fi distrus prin aceleasi forte ale omului, pentru ca lucrarea muritorilor este supusa pieirii. Si alte imperii mai înainte, chiar daca mult timp au fost în floare, la fel s-au prabusit. Se transmite ca au stapânit lumea si egiptenii si persii si grecii si asirienii. Dupa caderea tuturor acestora, puterea suprema a ajuns la romani. Iar ei, cu cât întrec în maretie toate celelalte imperii, cu atât se vor prabusi într-un dezastru mai mare, stiut fiind ca la cadere greutatea este mai mare pentru cele mai înalte. …
Sibilele afirma totusi clar ca «Roma va pieri chiar prin judecata lui Dumnezeu, pentru ca i-a luat în desert numele si pentru ca, dusmanind dreptatea, i-a ucis poporul care cultiva adevarul».
Chiar si Histaspe, stravechiul rege al mezilor, de la care si-a primit numele râul numit astazi Hidaspe, a transmis spre amintire posteritatii un vis uimitor, în interpretarea robului prevestitor:
«Vor disparea de pe glob puterea si numele de roman», a profetit el cu mult înainte de întemeierea neamului troian”.
Citatul de mai sus este al lui Lactantiu, care a trait pe vremea imparatului Constantin cel Mare. Sigur, Lactantiu nu a fost singurul care si-a dat seama ca Imperiul Roman este in cadere si se va sfarsi. Este o lege naturala, intalnita in diverse domenii ale vietii, inclusiv istorie. De aceea, Imperiul Roman a cazut in primul rand fiindca trebuia sa se supuna acestei legi.
Asa cum omul trebuie in final sa moara, indiferent de varietatea cauzelor care ii provoaca moartea, tot asa imperiul trebuie sa se sfarseasca, indiferent de multiplele motive care aparent duc la acest final.
In mod similar, America va ajunge sa parcurga un astfel de ciclu, de inaltare, inflorire si cadere.
O astfel de perspectiva nu ar trebui sa ne sperie mai mult decat merita.
Pentru noi, romanii, ar putea fi mai trist faptul ca regatul dacilor s-a ridicat, dezvoltat si apoi prabusit. Sau ca atunci cand comunistii zbierau cum vom ajunge intr-un progres fara sfarsit pe cele mai inalte culmi ale progresului si civilizatiei, regimul s-a daramat in ruine si haos.
Trebuie sa spun in incheiere ca nu doresc de fel caderea Americii, si nici al unei alte tari.
Cum nu doresc sa imbatranesc si sa incep sa uit, sau sa sufar de reumatism.
Ca prefer o lume mai stabila si mai buna, si o tinerete mai lunga.
Dar aceasta cadere asculta de legile ciclice universale si deci nu are nimic cu dorintele noastre. Legea e asa de bine alcatuita incat cei care participa la cadere nici nu isi dau seama, ba din contra, cred ca urca si evolueaza din bine in mai bine.
|
Mircea Tamas 5/1/2023 |
Contact: |
|
|
