Scrisoare pastorală
Hristos a înviat!
*
Data sărbătoririi Sf. Paști. Cu puțin înainte de Sfintele Paști, câțiva intelectuali români au lansat o petiție pe internet în vederea strângerii de semnături, prin care se cerea, nici mai mult, nici mai puțin, Bisericii Ortodoxe Române, să ia hotărârea ca-n viitorii ani să sărbătorească Sfintele Paști în aceeași zi cu catolicii și protestanții. Petiția a circulat în mediul on-line și a strâns un număr oarecare de adeziuni. Mai multe publicații s-au grăbit să dea amploare acestei acțiuni, punând la zid Biserica Ortodoxă Română, că nu este receptivă la dorințele credincioșilor ei. Au răspuns câțiva teologi, s-au scos din teacă ,,săbiile logicii, ale științei și ale neștiinței și dă-i și dă-i! S-a creat astfel o falsă problemă, o adevărată furtună într-un pahar cu apă. Parcă nu am fi avut destule altele, care să ne capteze atenția!
Credincioșii mai puțin inițiați într-ale teologiei au fost tulburați, fără îndoială, de un astfel de ,,scandalpublic, fiindcă n-au înțeles cine are și cine n-are dreptate și cum e mai bine să se rezolve ,,problema. Pentru credincioșii și cititorii noștri socotim că e necesar să facem câteva precizări menite să limpezească oarecum lucrurile. Tot așa, cu câțiva ani în urmă, răspundeam altor ,,intelectuali, care acuzau Biserica Ortodoxă Română că nu este capabilă să aducă inovații în cult, ci săvârșește mereu și mereu aceleași slujbe, după aceleași rânduieli. Cred că distinșii ,,cunoscători de atunci ar fi fost mulțumiți, dacă ar fi văzut că în biserici se introduc în slujbe cântece de lume, dansuri, scălâmbăieli și altele asemănătoare etc.
În legătură cu data serbării Sfintelor Paști, facem precizarea că de-a lungul timpului au fost multe dispute și neînțelegeri. Acestea au început încă din primele veacuri creștine. Comunitatea creștină se răspândise din India și Orientul Apropiat până în Spania și din nordul Africii până în nordul Europei. Fiecare zonă, fiecare țară, fiecare popor își avea calendarul lui, tradițiile lui, chiar fusul său orar și de aici o serie de neconcordanțe. Cei mai mulți se orientau după data sărbătoririi Paștelui iudaic de la 14 Nisan, adică 14 Aprilie. Unii sărbătoreau Paștele în aceeași zi cu cel iudaic, alții în duminica următoare. Erau unii care sărbătoreau Paștele chiar de două ori, o dată Paștele Crucii în 14 Aprilie și a doua oară Paștele Învierii în Duminica următoare zilei de 14 Aprilie.
Abia în secolul al IV-lea împăratul Constantin cel Mare a convocat Sinodul I de la Niceea din anul 325 și acolo, pe lângă combaterea ereziei lui Arie și rezolvarea altor probleme, a fost luată în discuție și data sărbătoririi Sfintelor Paști. Se urmărea să se propună o formulă unică de calcul în toată creștinătatea, pentru ca și data sărbătorii Învierii Domnului să fie aceeași pentru toți creștinii. După lungi dezbateri, s-a stabilit următoarea regulă: Învierea Domnului va fi sărbătorită în fiecare an de toată creștinătatea în prima duminică după lună plină din echinocțiul de primăvară. În situația în care în acea duminică se va sărbători Paștele iudaic, cel creștin se va amâna cu o săptămână. Data Paștelui poate varia, așadar, între 22 martie și 25 aprilie.
Se părea că s-a dat soluția salvatoare, dar n-a fost așa. S-a constatat curând că în Răsărit se socotea că echinocțiul de primăvară începe la 21 martie, iar în Apus la 21 Aprilie. Mai mult, răsăritenii socoteau ,,vârsta lunii, adică ciclul lunii de 18 ani, în timp ce apusenii de 16 ani. De aici neconcordanța între răsăriteni și apuseni. Această diferență de vederi și de practici a fost stimulată și de gândirea politică a vremii, care a dus la ruperea Imperiului Roman în două părți: Imperiul Roman de Apus cu capitala la Roma și Imperiul Roman de Răsărit, devenit Imperiul Bizantin, cu capitala la Constantinopol. În ultimă instanță așa se explică, dincolo de deosebirile dogmatice, și ruperea Bisericii în două la 16 iulie 1054, în Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică.
Se ajunsese ca până în 525 sărbătorirea Sf. Paști în Răsărit și Apus să fie la o distanță de până la cinci săptămâni! Rezolvarea a venit n-o să vă vină să credeți! din partea unui
român. E vorba de un călugăr din Dobrogea, Dionisie Exiguul(cel Mic), care a ajuns mare profesor universitar în Apus, care a alcătuit calendarul ce se folosește și azi în toată lumea, care a pus bazele Dreptului Canonic în Biserica Apuseană. Datorită calendarului lui Dionisie, din vremea lui Carol cel Mare (768-814) și până pe timpul papei Grigorie al XIII-lea (1572-1585), deci timp de opt secole, creștinii din Apus au serbat Paștele în aceeași duminică cu creștinii din Răsărit, ceea ce a fost o adevărată performanță. În urma unor calcule astronomice amănunțite, s-a stabilit în vremea papei Grigorie al XIII-lea, că vechiul calendar iulian, perfecționat de Dionisie Exiguul, ar avea o eroare de zece zile. Drept urmare, acest calendar a fost îndreptat, acceptat în lumea apuseană, dar Sfintele Paști n-au mai coincis după acest calendar cu data la care era sărbătorit în Răsărit. Abia în 1923 calendarul a fost din nou actualizat. Diferența dintre cel vechi și cel nou a fost de aproape două săptămâni. Nu toate Bisericile Ortodoxe l-au acceptat. Unele au păstrat tot vechiul calendar, fiind numiți ,,creștini pe stil vechi, alții au adoptat noul calendar, fiind numiți ,,creștini pe stil nou. Românii au adoptat noul calendar încă din 1923. Indiferent că au adoptat ,,stilul vechi sau ,,stilul nou, aceasta privea sărbătorile cu dată fixă din calendar, convenindu-se ca Sfintele Paști să se sărbătorească la aceeași dată în toată lumea ortodoxă, conform regulii stabilite de Sinodul I ecumenic.
Problema sărbătorii Sfintelor Paști în aceeași zi în întreaga creștinătate a preocupat mereu forurile bisericești superioare, mai ales începând din secolul trecut. Aceasta va fi una din temele ce vor fi dezbătute la viitorul Sinod Panortodox, a cărui dată încă nu a fost stabilită. Numai o Biserică Ortodoxă nu poate lua o hotărâre în acest sens. Fiecare Biserică Ortodoxă trebuie să păstreze unitatea dogmatică, liturgică și canonică cu toate celelalte Biserici Ortodoxe. Așadar, petiția de care am făcut vorbire nu poate fi luată în considerare decât ca o dorință sinceră de unitate a întregii creștinătăți, dar fără fundament canonic și dogmatic.
O poziție foarte corectă și demnă a exprimat Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, dând ca reper cel mai potrivit indiciu pe care ni-l dă Cerul. Dintotdeauna, în Sâmbăta Mare, adică în ajunul Paștelui Ortodox, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim apare Sfânta Lumină. Orice dispută omenească amuțește în fața acestei evidențe. ,,Intelectualii cu petiția propun ca ortodocșii să prăznuiască Învierea Domnului în duminica în care o prăznuiesc catolicii și protestanții. Dar la Paștele acelora n-a apărut niciodată Sfânta Lumină. De ce n-ar prăznui ei împreună cu noi în Duminica stabilită după rânduielile Sinodului I Ecumenic, adică în Duminica imediat următoare apariției Sfintei Lumini? Nu ar fi așa normal? Ce-ar însemna să apară lumina în sâmbăta a III-a, a IV-a sau a V-a din Postul Mare, iar noi să prăznuim Învierea după două-trei săptămâni? N-ar fi o batjocură la adresa lui Dumnezeu? Categoric da!
*
Hristos a înviat! Redăm mai jos o poezie cu acest titlu a lui Alexandru Vlahuță, plină de sevă scripturistică, dătătoare de bucurie și speranță pentru toți.
,,Și-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos colindă lumea
Și mulți hulesc în urma Lui.
Și mulți cu pietre Îl alungă
Și râd de El ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora -
Atotputernic și smerit!
El orbilor le dă lumină,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din
mormânt.
Și tuturor de o potrivă
Împarte darul Lui ceresc -
Și celor care cred într-Însul,
Și celor ce-L batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege.
Ce-i pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.
Din toată lumea asupriții
În jurul Lui s-au grămădit
Și-n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuțit:
,,Fiți blânzi cu cei ce vă
insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra
voastră
Cu vrăjmășie se pornesc.
Cât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te-au
pus.
Au râs și Te-au scuipat în
față
Din spini cunună Ți-au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni deasupra-Ți s-au
crezut.
Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-I acoperiți,
Chemați sutașii cei mai
ageri,
Și străji de noapte rânduiți.
S-au veselit necredincioșii,
C-au pus Luminii stăvilar,
Dar Ea S-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar.
Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.
Voi toți, ce-ați plâns în
întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-
nghenunchere,
Sculați! Hristos a Înviat!
*
Cuvântarea popii. Era în perioada stalinistă. Obiectivul politic numărul unu al noii puteri instaurate la conducerea țării era distrugerea oricărei rămășițe a orânduirii ,,burghezo-moșierești, cât și a ,,concepțiilor mistico-religioase. În cadrul acestei campanii a fost decimată în închisori și-n lagăre de muncă toată floarea intelectualității românești interbelice, au fost închise mănăstiri, alungați călugări, închiși, dislocați, transferați preoți. Biserica era pilonul care mai rezista puhoiului ce se revărsase peste țară și acest pilon trebuia distrus cu orice preț.
Au fost trimise așa-numitele ,,brigăzi științifice prin sate ,,să lumineze masele, ,,să le scoată din obscurantismul religios în care le-a vârât Biserica. Oameni care habar n-aveau de Teologie spuneau tot felul de tâmpenii la adresa celor mai importante învățături ale religiei creștine. Își băteau joc de Sfintele Taine, de Dumnezeu, de Maica Domnului, de sfinți și de icoane, de Biserică și de preoți, de tot și de toate.
Într-o toamnă, o asemenea brigadă s-a oprit și-ntr-o comună mehedințeană. Au fost mobilizați oamenii. Funcționari ai primăriei au umblat din casă-n casă și-au chemat pe toți la adunarea de la căminul cultural. S-a umplut sala până la refuz. Printre cei prezenți era și preotul satului, un om în vârstă, care tocmai făcuse câțiva ani la ,,mititica. ,,Oamenii de știință care compuneau brigada venită de la raion au vorbit vreo două ore despre ce le-a venit la gură, batjocorind cele sfinte. Până și Învierea Domnului au contestat-o, numind-o drept ,,poveste popească. Lumea asculta consternată, dar nimeni n-avea curajul să obiecteze.
Când n-au mai avut ce să spună, președintele comisiei, vrând să ducă bătaia de joc la adresa celor sfinte până la capăt, a zis: ,,- Și acum, îi dăm cuvântul preotului, să vedem dacă mai are ceva de zis după cele spuse de noi! S-a făcut o liniște de mormânt. Toți așteptau să vadă ce va zice preotul, cum va combate inepțiile și injuriile ce se rostiseră la tribună.
Preotul s-a ridicat încet de pe scaun, și-a rotit privirea peste sală și, cu un glas puternic, ca de tunet, a rostit: ,,Hristos a înviat, fraților! Deodată, din piepturile tuturor, a izbucnit ca un torent năvalnic, răspunsul: ,,Adevărat a înviat, părinte! Preotul a părăsit sala în ropote de aplauze. Pe fețele tuturor curgeau lacrimi.
Tot ceea ce credeau că au clădit cei din brigadă timp de două ceasuri s-a surpat ca un turn de nisip. Orice încercare a lor de a relua ,,lucrările, de ,,a pune lucrurile la punct n-a mai avut efect. Zăgazul se rupsese și acum apa curgea liniștită la vale, așa cum făcuse de veacuri. Oamenii comentau ,,cuvântarea popii, îl lăudau pentru dibăcia lui de a demola cu două cuvinte ceea ce clădiseră ceilalți cu sute de vorbe goale.
Cei din brigadă și-au băgat coada între picioare și-au ieșit rușinați pe ușa din dos. Duși au fost și pe acolo n-au mai dat. Încă o dată Hristos ieșise învingător!
*
Cuvinte părintești. Vom spicui în cele de mai jos câteva reflecții ale Sfinților Părinți privitoare la Fapte(I). ,,Cu ce ar putea să fie mai bune sufletele decât cu fapte bune? Sau ce poate liniști inima în același mod ca conŹștiința unei fapte bune?(
). Faptele bune fără fundamentul credinței nu pot exista(SF. AMBROZIE); ,,Dacă știi că ai fapte rele în tine, scoate-le din sufleŹtul tău, în așteptarea celor bune(SF. ANTONIE CEL MARE); ,,În toate zilele să ținem socoteala cu noi înșine de toate faptele noastre de peste zi și de peste noapte și, dacă cineva a păcătuit să înceteze; dacă n-a păcătuit, să nu se trufească, ci să stăruiască în bine și să nu lucreze cu nepăsare, nici să osândească pe aproapele, sau să se numească pe sine drept, cum spune fericitul Apostol Pavel, până ce va veni Domnul, Care pe toate cele ascunse le cercetează(SF. ATANASIE CEL MARE); ,,Faptele bune dau naștere la fapte bune, iar cele rele la cele asemenea(ASTERIE AL AMASIEI); ,,Să nu fie faptele noastre lipsite de harul Duhului Sfânt. Fiindcă am început să trăim după legile duhovnicești și cerești, să nu cugetăm și să nu săvârșim decât cele spirituale și cerești, așa cum a zis însuși Domnul Dumnezeu: Pe cei care Mă preamăresc îi voi preamări și cei care Mă vor disprețui se vor disprețui(
). ,,Rugăciunea care n-are roade nu poate fi vrednică de Dumnezeu, fiindcă nu e însoțită de fapte... Cel ce va da în ziua judecății răsplată pentru faptele bune și pentru milostenie și astăzi ascultă cu bunăvoință pe cel ce vine la rugăciune după ce a făcut fapte bune(SF. CIPRIAN); ,,Nu este de nici un folos să purtăm numele de creșŹtin, dacă faptele nu însoțesc acest nume ,,Rădăcina oricărei fapte bune este nădejdea în înviŹere. Așteptarea răsplății întărește sufletul spre faptă bună. Orice lucrător este gata să rabde ostenelile, dacă va vedea că înaintea lui va sta plata ostenelilor. Pentru cei care se ostenesc însă fără plată, cade descurajat și sufletul împreună cu trupul(SF. CHIRIL AL IERUSALIMULUI); ,,Faptele cele bune sunt rugăciune primită de DomŹnul(CLEMENT ALEXANDRINUL); ,,Înțeleptul să-și arate înțelepciunea nu în vorbe, ci în fapte bune(SF. CLEMENT ROMANUL); ,,Precum sămânța încolțește când plouă, așa înflorește inima când se fac fapte bune(
); ,,Sprijină pe cel neputincios, pentru că cel tare n-are nevoie de tine(SF. EFREM SIRUL); ,,Leapădă de la tine orice faptă rea, iar fapta bună și sfântă îmbrac-o, căci, îmbrăcându-te cu ea, vei urî fapta rea și o vei stăpâni(HERMA).
*
File de jurnal 25 ian. 1984. ,,Am lucrat la Coloana Infinitului, vol. II. Din Timișoara am cumpărat cele două volume din 1918 la români. Mărturii.
Dimineața m-am dus la biserică la Bârda, unde am avut de pomenit, fiind Sf. Grigore. Pe Părintele Ionică Sfetcu îl adusese seara fiul său, Domnul Prof. Virgil de la București cu mașina. Fusese la spital să facă operație la abdomen. Medicii au refuzat să-i facă operație. Au constatat că are tumoare canceroasă. Nu mai avea șanse de scăpare. L-am vizitat. Era foarte slăbit. Abia mai putea să stea pe scaun. A vorbit puțin cu mine. Mi-e aproape imposibil să cred că nu-l voi mai vedea. Doamna Sfetcu m-a rugat să mă interesez cum ar putea să-i scoată banii de la C. A. R.
Sistemul de contracte este înrobitor. Vor avea generațiile viitoare de ce să se minuneze. Rezum câteva date după ,,Scânteia, organul de presă al P. C. R. - ului: Pământul este un bun al întregii societăți, ceea ce înseamnă de fapt dispariția proprietății private. Terenul aflat în folosința membrilor C. A. P. și al necolectiviștilor reprezintă peste 12% din terenul arabil al țării. De aici concluzia că acest teren trebuie să producă masiv. Cine nu lucrează lotul de folosință sau nu dă recoltele prevăzute pierde dreptul de folosință. Fiecare gospodărie să țină o vacă, cinci oi, două capre, 1-2 porci, 10 găini, 60-80 pui, 10-15 iepuri de casă. În curtea casei de 200-250 m² să se planteze pomi și arbuști fructiferi. În lotul ajutător de 15 ari să se cultive grâu, porumb, legume, sfeclă de zahăr și floarea soarelui, plante care vor trebui să producă atât încât să acopere necesarul gospodăriei propriu-zise și să asigure și cantități sporite, suplimentare, pentru fondul de stat. Pentru 1.000 litri de lapte livrat la fondul de stat se dau 15 kg furaje la fiecare 100 litri lapte. De la cinci oi se dă o oaie sau un miel; de la 6-10 oi se dau 2-3 oi sau miei; de la 11-20 oi se dau 6-7 oi sau miei; de la 20-30 oi se dau 10-12 oi sau miei; de la peste 30 oi se dau câte 4 oi sau miei pentru fiecare 10 oi din proprietate. Anual trebuie contractat un porc de 100 kg viu de către fiecare familie și 10 kg carne de pasăre. De la o vacă trebuie să se contracteze 800 litri lapte. De la cei care au mai multe vaci se contractează tot ce depășește necesarul de lapte al casei. Anual se dă și câte 2,50 kg lână de la fiecare oaie. Piei se dau astfel: de la 5 oi o piele; de la 6-10 oi trei piei; de la 11-20 oi 50% din piei, apoi 60% de la cei ce au mai mult de 20 oi. De asemenea, se vor preda pieile de porc și alte animale. Se vor preda la stat 3.000 kg cartofi de familie, fructe după numărul de pomi(5-8 kg de pom). Via din lotul ajutător va produce pentru stat 50-70 kg/ar. La rachiu e și mai și! După ce ai dat cazangitul, din ce-ți rămânea dai 70%. Ar veni peste 400 lei/litrul de țuică. Să bei până dai cu căciula în pământ! Wiscky costă 402 lei/ sticla de 0,750 litri.
Mai zice ziarul respectiv alte multe asemenea, care privesc ridicarea nivelului de trai, fericirea poporului și atragerea populației spre mediul rural!
*
Pr. Prof. Mircea Chialda. Era profesorul de Vechiul Testament și Limba ebraică, dar și rectorul institutului. Cred că era un om obosit, plictisit, copleșit de activitățile administrative. Îi era lehamite să predea, mai ales Limba Ebraică. Cred că limba respectivă era un coșmar și pentru dânsul, că pentru studenți
! Mai târziu am răsfoit o gramatică a Limbii Ebraice a poetului Ioan Alexandru, care o preda la Universitatea din București. Mda! Era un manual după care puteai să înveți. Se vedea că era scris de un om care cunoaște materia pe care o predă și știe s-o facă accesibilă. La Vechiul Testament venea rar. Mereu se iveau alte treburi mai importante!
Omul acela mi-a dat impresia că este pus politic în funcția respectivă, că nu-i place ceea ce face și că vrea să se scape de obligațiile de serviciu și să plece acasă. Nu l-am văzut niciodată slujind ca preot la vreo slujbă. Cred că purta reverenda mai mult din obligație, pentru că nu avea ce se face.
Ceea ce mi-a trezit repulsie, a fost patima lui pentru fumat. Cea mai mare parte din timp avea țigara aprinsă în mână. De altfel, mâinile sale erau galbene de tutun. Fie că era în cabinetul doctoranzilor, fie pe coridoarele facultății, trăgea din țigară fără perdea. Studenții și doctoranzii străini, știindu-i patima, îi aduceau drept ,,peșcheș țigări Kent și băuturi fine, în special Whisky. Și el nu refuza pe nimeni!
Am învățat de mic, de la părinții mei, că unui preot trebuie să-i spui ,,Sărut-mâna! Așa am învățat apoi în seminar. La facultate, neștiind cutumele de acolo, i-am zis Părintelui Chialda ,,-Sărut mâna! într-o zi, când l-am întâlnit pe coridor. Mi-a replicat nervos: ,,- Ce, nene, sunt cucoană?! Am rămas blocat.
Mai târziu, când am conspectat colecțiile revistelor bisericești centrale și câtorva eparhiale ca să le realizez bibliografiile, am observat cu ușurință că Părintele Chialda era aproape absent din paginile lor. Câteva articole au reprezentat ,,opera lui științifică. Mda!
Părintele Chialda a fost unul dintre profesorii de la care am învățat cum nu trebuie să fiu ca preot!
Hristoa a Inviat !:
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 5/1/2023 |
Contact: |
|
|
