Taina ochilor mei
Pesemne cã ai gãsit adâncimile mãrii în ochii mei
Precum și luna ce-o smintește, soarele ce-o încãlzește
Ți-au plãcut valurile ce te purtau în verde cãprui
De te-ai aruncat cu tot sufletul în aceastã mare
Câteodatã blândã, alteori furibundã, ori melancolicã
Abandonând armura temerilor…
Atunci îmi turnai vin roșu
Din ochii tãi arzând cu verzi vãpãi
Când luna sfioasã, vrãjitã cobora în versuri
Sã ne dezmierde în iatacul nopții
În visare, când se rãsfrâng secretele
Slobozite de parfumul reginei nopții
Când cucuvele strãpung vãlul tainelor
Îndrãznind sã despice liniștea din ora îngenuncherilor
Rugãciunilor, îmbrãțișãrilor hoților de inimi
Miezului nopții din care
mușcã tulburați îndrãgostiții...
Poate cã taina ce-o cãutai se afla în ochii mei,
Fãrã hartã, fãrã trecut, fãrã viitor
Tu ai arvunit tot ce aveai ca sã mã ai
Dezgolit de armura temerilor, culori, nume, ani,
Dintr-o aruncãturã de zaruri
Ce putea sã însemne mult, puțin, sau nimic
M-ai ales dintr-o privire de ochi
Nu ai mai vrut altceva…
De atunci te întorci desculț în sufletul meu
La aceeași mare, câteodatã blândã
Alteori furibundã, uneori melancolicã
Sã-mi umpli cupa cu vin
Sã privim luna, din miezul nostru…
Eternitate
N-am nevoie de trupul tãu
Sã-ți știu numele
Sã te caut, sã te strig
Sã urc munți, sã trec mãri
Sã scurm pãmânt
Nu e foame, nici sete
Nici tremur, nici vis
Nu mã rog sã vii, dar ești
Viațã, moarte
Toate au un timp
Și timpul le are pe toate
Ceea ce am eu
De la facerea lumii
Și dincolo de trecerea ei
Nu e de cerșit
Nu piere, nu se pierde
Nu se poate rãpi
Nu se poate alunga
Nici stinge, nici ucide
Nu e pasãre, dar e zbor
Nu e cântec, dar cântã
Nu e foc, dar arde
Nu e apã, dar stinge dor
Nu e soare, dar are luminã
Nu e cer, dar e infinit…
Și de n-aș mai putea
Și de n-aș mai putea grãi
Ar fi un dar
Mi-aș ascuți tãcerea
Sã prindã rãdãcini
Sã cresc un salcâm
Sã îmbii soarele și vântul
Și de n-aș putea hãlãdui
Am crescut pãduri și munți în mine
Și tot aș colinda grãdina Lui
Și de nu aș putea vedea
Am pictat în mine lanuri cu maci
Pãsãri cu aripi întinse și zbor
Zâmbete și lacrimi
Și de n-aș putea sã cânt
Am in inimã un clopot ce bate
Și un fluviu sã-mi susure toate
doinele ce le-am trãit sub cer
Și de n-aș putea folosi mâinile
Am împletit pe șapte vieți doruri și amintiri
Sã-mi rãmânã de dãruit tot ce n-am apucat
Și de fratele meu omul îmi întoarce spatele
Îmi rãmâne El acoperãmântul sufletului
Cel care îmi scrie încã destinul...
Cerșetorul
Cerșetorul privea senin în jur
Împãcat, învelit în pãtura cerului
Dupã o noapte de beție cu stele
Palatul lui era al tuturor...
Îi era mereu sete de zâmbete pure
De priviri fãrã milã
De acei ce-l vãd ca pe un frate
Simțindu-i sufletul plin de iubire,
Din ochi sã-i soarbã viața...
Tãcut, el observa agonia
Lumea încruntatã, grãbitã
Marathonul împlinirilor și neimplinirilor...
Compãtimindu-i zdrențele
Câțiva îi aruncau un gologan
Se rușinau a se uita în ochii lui...
El, ca un pescar pe marea lui
Nãdãjduia cu inima împãcatã
Cã poate într-o zi vor înțelege
Cã doar pretind
Și ei de fapt ei sunt cerșetorii vieții
Izvorul tãmãduirii
Din câtã durere plesnește un mugur
Din câtã visare își tãinuiește floarea parfumul
Din câte sãruturi de soare se coace grâul
Din cât albastru se-mbatã cerul
Din câte lacrimi ploile boteazã pãmântul
Din câte rugãciuni iarba devine mãtase
Din câtã luminã se-nalțã adevãrul
Din câtã iertare se sfințește omul
Din câtã rãbdare Dumnezeu dãruiește totul...
Marea timpului
Viața aceasta
Marea timpului
Te scalzi cu bucurie
Tu îți aduci luna
Rãstorni valul
Tu îți aduci soare
Sã zâmbești
Tu îți aduci vântul
Sã te mângâie
Precum Dumnezeu
Tu îți trãiești furtunile
Ținând pânzele cu tãrie
Sã nu te scufunzi
Tu îți adori cerul tãu
Înțesându-l cu stele
Tu îți treci deșertul
Tu îți ești cãmilã
Tu îți ești izvorul
Sã-ți sorbi apa sfințitã
Tu îți cânți doina
Tu îți întinzi corzile
Tu îți scrii poezia
O dãruiești
Înflorește omule
Și când nu mai poți
Îngenuncheazã...
Între noapte și zi
Unde te doare omule
Unde lumina s-a fãcut zid
Aluneci precum asfințitul pare cã se scufundã în mare
Te ții cu unghiile de cer
Alarmat, cu cenușã în ochi
Lacrimile ți-s uscate
Privește stelele și strãlucește cu ele
Te vor cãlãuzi pe munți ce te așteaptã
Ascultã bãtrânii copacii ce cântã
Simte țãrânã de sub tãlpi
Sãrutã pãmântul ce te îmbrãțișeazã
Mângâie luna cu inima ta sleitã
Unge-ți fața cu soarele sfânt
Lasã copilul din tine sã râdã
Colindã drumurile neumblate
Lasã vântul sã te pieptene
Cântã focul din tine
Pânã nu mai ai voce
Atunci în muțenia absolutã
Dumnezeu te va îmbrãțișa
Din coasta ta de lut
Va înflori un mãslin
Și pacea ta va fi o rugãciune cu aripi..
Ochiul stâng
Ochiul meu stâng e ingenuu
Vede frumusețe și în gunoi
Ochiul meu drept este intuitiv
Știe cã cel stâng greșește
Nu este atâta frumusețe
Ochiul stâng a plâns cu lacrimi fierbinți
Când s-a înșelat
Cel drept de abia plânge
Cu lacrimi reci
Perora triumfãtor
Iar mi-ai ascuns cã te joci de-a viața adevãratã
Ai uitat sãgețile ce le primești
De aceea cazi și suferi
Nu știi sã porți lumea pe degete
Cel mai vechi joc
Întotdeauna câștigi
Nebunule!
Privești fãrã sã judeci
Te aruncã nebunã inima ta în jocuri copilãrești
Ochiul stâng plângea cu lacrimi și mai fierbinți
Știa cã existã frumusețe în orice
El privea cu inima
Poveștile nescrise
Sunt îndrãgostitã de tot
Ce nu s-a întâmplat încã în viațã
Precum de un salcâm
Ce înflorirea i-o aștept în fiecare an
Îmi ascult inima ce bate ca un clopot
Aștept cerul sã îmi spunã povești nescrise
Mã joc cu soarele de-a v-ați ascunselea
Mã las îmbrãțișatã de umbrã
Vorbesc cu copaci, le ascult poeziile
Privesc zborul pãsãrilor
Ce se înalțã odatã cu mine la cer
Mã topesc în îmbrãțișarea vântului
Pașii mei sãrutã pãmântul vibrând de dãruire
Fiecare mugur îmi va dãrui o floare
Ele vor deveni povești de iubire
Primãvara picteazã noi culori
Icoane vii se închinã din lacrimi de ploi
Pãșesc pe ale ierbii vise
Fiecare zi e o nouã doinã
Fiecare noapte are un alt vis
Mã las vrãjitã de fiecare clipã
Ascultând șoaptele lui Dumnezeu
Carmen Oltean
Toronto
|
Carmen Oltean 4/27/2023 |
Contact: |
|
|
