Taina ochilor mei
Pesemne că ai găsit adâncimile mării în ochii mei
Precum și luna ce-o smintește, soarele ce-o încălzește
Ți-au plăcut valurile ce te purtau în verde căprui
De te-ai aruncat cu tot sufletul în această mare
Câteodată blândă, alteori furibundă, ori melancolică
Abandonând armura temerilor…
Atunci îmi turnai vin roșu
Din ochii tăi arzând cu verzi văpăi
Când luna sfioasă, vrăjită cobora în versuri
Să ne dezmierde în iatacul nopții
În visare, când se răsfrâng secretele
Slobozite de parfumul reginei nopții
Când cucuvele străpung vălul tainelor
Îndrăznind să despice liniștea din ora îngenuncherilor
Rugăciunilor, îmbrățișărilor hoților de inimi
Miezului nopții din care
mușcă tulburați îndrăgostiții...
Poate că taina ce-o căutai se afla în ochii mei,
Fără hartă, fără trecut, fără viitor
Tu ai arvunit tot ce aveai ca să mă ai
Dezgolit de armura temerilor, culori, nume, ani,
Dintr-o aruncătură de zaruri
Ce putea să însemne mult, puțin, sau nimic
M-ai ales dintr-o privire de ochi
Nu ai mai vrut altceva…
De atunci te întorci desculț în sufletul meu
La aceeași mare, câteodată blândă
Alteori furibundă, uneori melancolică
Să-mi umpli cupa cu vin
Să privim luna, din miezul nostru…
Eternitate
N-am nevoie de trupul tău
Să-ți știu numele
Să te caut, să te strig
Să urc munți, să trec mări
Să scurm pământ
Nu e foame, nici sete
Nici tremur, nici vis
Nu mă rog să vii, dar ești
Viață, moarte
Toate au un timp
Și timpul le are pe toate
Ceea ce am eu
De la facerea lumii
Și dincolo de trecerea ei
Nu e de cerșit
Nu piere, nu se pierde
Nu se poate răpi
Nu se poate alunga
Nici stinge, nici ucide
Nu e pasăre, dar e zbor
Nu e cântec, dar cântă
Nu e foc, dar arde
Nu e apă, dar stinge dor
Nu e soare, dar are lumină
Nu e cer, dar e infinit…
Și de n-aș mai putea
Și de n-aș mai putea grăi
Ar fi un dar
Mi-aș ascuți tăcerea
Să prindă rădăcini
Să cresc un salcâm
Să îmbii soarele și vântul
Și de n-aș putea hălădui
Am crescut păduri și munți în mine
Și tot aș colinda grădina Lui
Și de nu aș putea vedea
Am pictat în mine lanuri cu maci
Păsări cu aripi întinse și zbor
Zâmbete și lacrimi
Și de n-aș putea să cânt
Am in inimă un clopot ce bate
Și un fluviu să-mi susure toate
doinele ce le-am trăit sub cer
Și de n-aș putea folosi mâinile
Am împletit pe șapte vieți doruri și amintiri
Să-mi rămână de dăruit tot ce n-am apucat
Și de fratele meu omul îmi întoarce spatele
Îmi rămâne El acoperământul sufletului
Cel care îmi scrie încă destinul...
Cerșetorul
Cerșetorul privea senin în jur
Împăcat, învelit în pătura cerului
După o noapte de beție cu stele
Palatul lui era al tuturor...
Îi era mereu sete de zâmbete pure
De priviri fără milă
De acei ce-l văd ca pe un frate
Simțindu-i sufletul plin de iubire,
Din ochi să-i soarbă viața...
Tăcut, el observa agonia
Lumea încruntată, grăbită
Marathonul împlinirilor și neimplinirilor...
Compătimindu-i zdrențele
Câțiva îi aruncau un gologan
Se rușinau a se uita în ochii lui...
El, ca un pescar pe marea lui
Nădăjduia cu inima împăcată
Că poate într-o zi vor înțelege
Că doar pretind
Și ei de fapt ei sunt cerșetorii vieții
Izvorul tămăduirii
Din câtă durere plesnește un mugur
Din câtă visare își tăinuiește floarea parfumul
Din câte săruturi de soare se coace grâul
Din cât albastru se-mbată cerul
Din câte lacrimi ploile botează pământul
Din câte rugăciuni iarba devine mătase
Din câtă lumină se-nalță adevărul
Din câtă iertare se sfințește omul
Din câtă răbdare Dumnezeu dăruiește totul...
Marea timpului
Viața aceasta
Marea timpului
Te scalzi cu bucurie
Tu îți aduci luna
Răstorni valul
Tu îți aduci soare
Să zâmbești
Tu îți aduci vântul
Să te mângâie
Precum Dumnezeu
Tu îți trăiești furtunile
Ținând pânzele cu tărie
Să nu te scufunzi
Tu îți adori cerul tău
Înțesându-l cu stele
Tu îți treci deșertul
Tu îți ești cămilă
Tu îți ești izvorul
Să-ți sorbi apa sfințită
Tu îți cânți doina
Tu îți întinzi corzile
Tu îți scrii poezia
O dăruiești
Înflorește omule
Și când nu mai poți
Îngenunchează...
Între noapte și zi
Unde te doare omule
Unde lumina s-a făcut zid
Aluneci precum asfințitul pare că se scufundă în mare
Te ții cu unghiile de cer
Alarmat, cu cenușă în ochi
Lacrimile ți-s uscate
Privește stelele și strălucește cu ele
Te vor călăuzi pe munți ce te așteaptă
Ascultă bătrânii copacii ce cântă
Simte țărână de sub tălpi
Sărută pământul ce te îmbrățișează
Mângâie luna cu inima ta sleită
Unge-ți fața cu soarele sfânt
Lasă copilul din tine să râdă
Colindă drumurile neumblate
Lasă vântul să te pieptene
Cântă focul din tine
Până nu mai ai voce
Atunci în muțenia absolută
Dumnezeu te va îmbrățișa
Din coasta ta de lut
Va înflori un măslin
Și pacea ta va fi o rugăciune cu aripi..
Ochiul stâng
Ochiul meu stâng e ingenuu
Vede frumusețe și în gunoi
Ochiul meu drept este intuitiv
Știe că cel stâng greșește
Nu este atâta frumusețe
Ochiul stâng a plâns cu lacrimi fierbinți
Când s-a înșelat
Cel drept de abia plânge
Cu lacrimi reci
Perora triumfător
Iar mi-ai ascuns că te joci de-a viața adevărată
Ai uitat săgețile ce le primești
De aceea cazi și suferi
Nu știi să porți lumea pe degete
Cel mai vechi joc
Întotdeauna câștigi
Nebunule!
Privești fără să judeci
Te aruncă nebună inima ta în jocuri copilărești
Ochiul stâng plângea cu lacrimi și mai fierbinți
Știa că există frumusețe în orice
El privea cu inima
Poveștile nescrise
Sunt îndrăgostită de tot
Ce nu s-a întâmplat încă în viață
Precum de un salcâm
Ce înflorirea i-o aștept în fiecare an
Îmi ascult inima ce bate ca un clopot
Aștept cerul să îmi spună povești nescrise
Mă joc cu soarele de-a v-ați ascunselea
Mă las îmbrățișată de umbră
Vorbesc cu copaci, le ascult poeziile
Privesc zborul păsărilor
Ce se înalță odată cu mine la cer
Mă topesc în îmbrățișarea vântului
Pașii mei sărută pământul vibrând de dăruire
Fiecare mugur îmi va dărui o floare
Ele vor deveni povești de iubire
Primăvara pictează noi culori
Icoane vii se închină din lacrimi de ploi
Pășesc pe ale ierbii vise
Fiecare zi e o nouă doină
Fiecare noapte are un alt vis
Mă las vrăjită de fiecare clipă
Ascultând șoaptele lui Dumnezeu
Carmen Oltean
Toronto
|
Carmen Oltean 4/27/2023 |
Contact: |
|
|
