Violenta – anestezicul întelepciunii
„Multe lucruri sunt violente dar nimic mai violent ca omul.”
– Sofocle
Despre violentă se spune că este replica omului incult. Unii spun că este o răutate genetică pe care omul nu stie s-o îndepărteze din suflet, atunci când trebuie. De aceea există si legi care pun stavilă violentei. Mânia si trufia determină omul să recurgă la violentă, precum si lipsa posibilitătii de disociere a răului de bine – posibilitate instinctiv sau educational obtinută – , dar si lipsa unui caracter ferm, bine definit. A realiza valoarea Binelui, a-l dori si a actiona în scopul obtinerii lui, este o virtute ce calmează, linisteste, apropie sufletele, indiferent de cultură, vârstă sau rasă. Biblia recomandă blândetea si iubirea ca mijloace – adevărate arme spirituale – împotriva tuturor încercărilor, exagerărilor si patimilor ce duc în final la violente. În acest sens Mântuitorului Hristos rostea cuvintele: „Fericiti cei blânzi că aceia se vor mângâia”( Ev Matei 5.7).
Din punct de vedere istoric violenta, această manifestare de primitivism, îsi are punctul de plecare încă din momentul săvârsirii crimei biblice a urmasilor lui Adam si Eva, Cain răzbunându-se pe fratele său Abel, omorându-l. Iată că „urmasii” lui Cain sunt cei ce promovează ideea unei societăti bazate pe principiul violentei, cunoscută fiindu-ne sintagma lumii antice „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, astăzi revalorizată de către unii.
Observăm că în vremurile noastre, la început de mileniu trei, oamenii puternici si de succes dezvoltă, pe lângă capitaluri materiale, temperamentele lor vulcanice, sunt agresivi în general si manifestă impulsuri nervoase, le lipseste stăpânirea de sine în limbaj sau atitudine comportamentală. Aceste impulsuri s-au manifestat si în trecutul nu foarte îndepărtat, în confruntările si atrocitătilor mondiale ale secolului trecut, cât si în ideologiile regimurilor extremiste totalitare ce au promovat cu ardoare lupta omului contra omului si implicit contra lui Dumnezeu.
În violentă omul experimentează o stare sufletească pervertită, anormală, întrucât starea normală este starea de calm, de asteptare sau de făptuire a Binelui. Omul greseste comportându-se în acest mod si o face de multe ori din necunoastere sau proastă întelegere. Vedem zilnic la televizor bătăi în scoli, pe străzi, în case, împuscături, crime, umilinte, înjurături, certuri, apostrofări, sânge, cadavre… Fără să ne dăm seama devenim, sau am si devenit, dependenti de conflicte; dacă nu ni se transmit pe calea stirilor, parcă nu ne simtim bine, ne lipseste ceva, ceva ce a devenit pentru noi… obisnuintă.
Am văzut la televizor, cu strângere de inimă este adevărat, aici în tara civilizată în care trăiesc, imagini violente, surprinse cu telefonul mobil sau cu camera de luat vederi, într-un avion: din cauza supra aglomerării, unui pasager i s-a cerut să renunte la locul pe care-l rezervase. Acesta refuzând, personalul avionului mâniat în fata nereusitei, a recurs la un gest inadmisibil pentru oamenii civilizati, l-a dislocat fortat de pe scaun târându-l în mod barbar pe jos, pentru evacuare. Din câte am înteles, pasagerul respectiv era un medic chirurg care refuzase propunerea de anulare a zborului, întrucât a doua zi trebuia să intre în sala de operatie a unui spital din orasul în care dorea să ajungă, unde făcea parte din echipa de medici programată să opereze niste pacienti. Se pare că oamenii îsi pierd firea în anumite momente si se comportă barbar, prin Barbarie întelegându-se o stare primitivă de comportament care dovedeste lipsă de respect, dispret sau ură fată de cultură si de civilizatie. Este adevărat ceea ce spunea filozoful, eseistul român Constantin Noica că „din civilizatie iei cât vrei, din cultură, însă, iei cât poti”, mai explicit, te folosesti de cultura pe care o ai pentru a te civiliza cât ea îti permite. Dar, dacă, după cum sustin unii, doar prin cultură se poate ajunge la civilizatie, totusi, omul cult poate să si refuze a se civiliza atât cât i-ar fi posibil si de folos, comportându-se grobian în tot ce întreprinde fată de cei cu care ia contact în viata sa. Superficialitatea civilizatiei poate folosi societătii, superficialitatea culturii – în nici un caz.
„Victoria obtinută prin violentă este echivalentul unei înfrângeri, pentru că este temporară”, spunea Mahatma Gandhi, si câtă dreptate au dovedit aceste cuvinte… Doctorul respectiv a rămas desfigurat, nu nasul rănit si dantura sfărâmată, iar gestul lucrătorilor din aviatie a fost si va fi în continuare, aspru judecat.
Se întâmplă, Doamne, se întâmplă! Diferite manifestări ale violentei, în diferite locuri de pe glob. Întrebarea este: de ce oare nu încercăm să ne stăpânim, să gândim? Un întelept spunea: „Când cineva stie să se stăpânească, ajunge la echilibru; o dată echilibrat cu măsură, dobândeste limpede-vedere; calmul îngăduie omului să cerceteze si să judece lucrurile; lucrurile o dată cercetate, omul îsi atinge scopul”, adică se comportă demn. Americanul Martin Luther King (1929-1968), activist si luptător anti-rasism, învăta poporul că „nonviolenta înseamnă nu numai evitarea violentei fizice externe, ci si a violentei interne asupra spiritului. Nu doar că refuzi să împusti un om, ci refuzi si să-l urăsti”.
Omul are nevoie de libertate, dar si libertatea trebuie ordonată, trebuie să respecte legile bunei cuviinte, altfel echilibrul social nu este posibil. Când nu ne putem exercita puterea si controlul asupra noastră, tindem parcă să extindem această nevoie, si să o satisfacem în exterior, prin încercarea de a-i controla pe ceilalti. Asa se poate ajunge de la libertatea civilizată în care actionează forta dreptului, la o libertate haotică în care actionează dreptul fortei. Profesorul american de psihologie Frank L. Schmidt spune că „Nenorocirea în democratie nu este triumful cantitătii, ci triumful proastei calităti.” Poate că are dreptate, dacă ne raportăm la acea democratie haotică care ne pândeste la tot pasul.
Manifestarea temperamentului vulcanic pare a fi la modă! Ne lipseste întelepciunea? Sau violenta anesteziază întelepciunea? „Întelepciunea nu are nevoie de violentă”, spunea Lev Tolstoi. Da, dar violenta are nevoie de întelepciune pentru întelegerea vietii si a valorii omului, întelepciune care nu se învată, ci se trezeste în om, după cum spunea filozoful, scriitorul român Constantin Noica (1909-1987): „Întelepciunea e a fiecăruia, în sensul că pune în ordine o neliniste anumită”.
Cred în acest drum al omului în viată, în care întelepciunea se trezeste prin cultură si credintă – credinta incluzându-se în cultură, bazată fiind pe simtirile nobile ale blândetii si iubirii, opuse violentei, prostiei, urii – , urmând civilizarea omului, disparitia barbariei din el. „Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii”, poate constitui un îndemn peste timpuri adresat de Divinitate umanitătii noastre violente. Întelepciunea de a ne întoarce fata către Dumnezeu si a recunoastere învătătura Lui, iată modalitatea prin care pot fi rezolvate problemele omului, pentru a avea o viată fericită pe această planetă, modalitatea de a ne vindeca de boala acestui secol – Violenta –, sub toate formele ei de manifestare.
Politetea trebuie de asemenea considerată un imperativ al societătii moderne, al omului zilelor noastre, o victorie împotriva instinctelor, a primitivismului existent încă, un îndemn pentru respectarea regulilor de convietuire socială, a principiilor si normelor de muncă si comportare într-o societate liberă. Dacă politetea tine de zona luminii din noi, nepolitetea sau lipsa de respect tine de zona întunericului, a păcatului. Ar trebui să încercăm să fim mai buni, mai iubitori unii fată de ceilalti, constientizând scurtimea si valoarea acestei vieti. S-a dovedit că autocontrolul, autodisciplina, întelepciunea – iată! – transformă cu timpul omul, creează a doua natură a lui. „Omul este om în lucrarea sa de a se face” si este valoros „întrucât este o eternă promisiune”, spunea filozoful sicilian Giovanni Gentile (1875-1944).
„Înlăuntrul nostru suntem la fel, cultura este singura care face diferenta”, spunea si Maestrul gândirii chineze Confucius (sec. VI î. H.), ca atare de cultură avem nevoie pentru a ne civiliza, de respectul si grija pentru celălalt, de umanismul care pretuieste demnitatea, libertatea si grija fată de om, de valorile materiale si spirituale ale existentei sale. Se întreba Constantin Noica: „Dar pe cine ati mai auzit azi spunând: sunt un umanist, adică mă interesează mai ales problemele omului?”. Ce repede renuntăm si uităm tot ce este bun în noi si pentru noi! Cum ne sărăcim singuri sufletele! Întelepciunea se trezeste, comportamentul uman se învată, afectiunea fată de celălalt putând anula agresivitatea din suflet. „Nu există fericire dincolo de cultură. Nimic nu „tine” dacă nu este filtrat de cultură, iar fericirea trebuie să tină, căci nu este extaz”, spunea tot Noica.
Bunătatea pierdută trebuie înteleasă si recucerită, plasată în golul sufletului nostru.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 4/25/2023 |
Contact: |
|
|
