A venit primăvara la Toronto
A venit primăvara cu muguri explodând în soare!
Alungând lunga iarnă, cea plină de frig și ninsoare.
Stoluri de păsări călătoare, revin iar la vechile cuiburi,
Copiii, privindu-le, se bucură vorbindu-și nimicuri.
Un vânt cald aleargă prin parc, pe cărările înguste
Fluturând liceenelor, în mersul lor grabnic, înflorate fuste.
Zburdalnice veverițe căutându-și hrană, abia se zăresc,
Prin tufișuri ascunse, la baltă, blândele gâște iar cuibăresc.
A venit primăvara! bicicletele se întrec iarăși voioase,
Din urmele iernii ies aburi calzi, de pe acoperișuri de case.
Zilele sunt tot mai lungi și apusul roșu ne arată
Căci mâine soarele va străluci iarăși cu lumină curată.
Grupuri de tineri se întrec, alergând după mingi colorate,
Alungând liniștea iernii, de care terenurile de sport aveau parte.
Pescărușii în zborul lor necontenit, caută mereu ceva de furat,
Din plasele copiilor, ce uită de ele, în neobositul lor alergat.
Imensele magazine, sunt deja pline cu rafturi de răsaduri și flori,
Așteptând din zorii zilei, harnicii și nerăbdătorii cumpărători.
Peste tot sunt chipuri zâmbitoare, muncind prin grădini și livezi,
Pe drumuri este un iureș de mașini, de nici nu-ți vine să crezi.
A venit primăvara în Toronto! Ieși la fereastră să-ți arăt,
Cât de minunată este natura, fără frigul și înghețatul omăt
Cum bătrâni, tineri, păsări și flori dintr-un dar Dumnezeiesc
Toți și toate, fiecare în felul lor, primăvara vestesc!
Dar...oare aceasta este adevărata noastră primăvară,
Care vine atât de greu, la noi, peste această ȚARĂ?
Sau mâine... în loc de petale albe de cireș în floare,
Un vânt aspru v-a aduce iar, fulgi nedoriți de ninsoare!
PRIMĂVARĂ DULCE ROMÂNEASCĂ
Azi,... când astrul zilei este-n echinocțiul primăverii
Privesc cum se ridică pe cerul înalt și clar,
Cum cald și luminos el pune stop tăcerii
Cu tot ce-i viu sub soare, plec și eu hoinar.
Să inspir Primăvara cu aerul ei pur,
Să mă deschei la pulover, să-mi intre raze-n sân
Să-mi mângâie privirea, pe tot ce mișcă-n jur
De acum pe această lume, doar el este stăpân.
Am luat-o prin pădure, prin cor de păsărele.
Și am văzut că-i tristă, săracă, dușmănoasă
Dar mi-am plecat urechea, pe tulpini lungi și grele
Și am auzit cum urcă seva, pe sub coaja groasă.
Din firul unei ierbi, privesc cum se smucește
Un ghemotoc de floare cât firul unui ac.
Sub frunza putrezită, o viață se trezește,
O ceată mișcătoare, în frunte cu un gândac.
Din umbre de sub tufe își întind spre soare paiul
Covor de iarbă verde și flori mirositoare
Încet, încet sub soare în pădure este raiul,
Căci tot ce-i viu acum e-n sfântă sărbătoare.
O lume amorțită, azi urcă înspre soare
Căutând lumina sfântă și nouă libertate.
Prin orice colț natura-i doar viață și mișcare,
Căci razele de soare sunt izvor de sănătate.
Pășesc cu teamă să nu calc vre-o nouă viață
Să-i tulbur existența cu a tălpii apăsare.
Iubesc această viață, ce o aduce dimineața,
Când pulsul primăverii, mă scoate la plimbare.
Pun streașină la ochi acum, palmele amândouă
Văd câmpuri verzi întinse, ce renasc sub soare
Sub noua plămădire a stropilor de rouă.
Simt simfonia vieții, cum zboară pe ogoare.
Este Primăvară, primăvară dulce Românească
Când tot și toate-s la noi albine lucrătoare
Pornite din dorința de frumos să renască,
Pentru o nouă viață, în noul an cu soare.
VIS DE PRIMĂVARĂ
Peste împărăția nopții, tu-mi apari ca o lumină
Și te așezi tăcută alături pe așternutul cald și moale.
Mintea mea te întruchipează, cu visul nopții împreună,
Ce-l sfârșim în zorii zilei, pășind mereu pe aceeași cale.
Stelele-n adâncul lor, pleacă una după una.
Peste îmbrățișarea noastră, cad grei zorii dimineții,
Sus în depărtări albastre, abia se mai zărește luna,
Văd în ochii-ți de safir cum joacă galeș, razele vieții.
Pe alei se pierd tăcute, umbre care merg la muncă,
Printre plopii înalți se-aude, ciripit primăvăratec,
Buzele-ți iubite-n noapte, simt cum mai dogoresc încă
Soarele a apărut pe munți ca un bulgăr de jăratec.
Mă trezesc, îmi șterg sudoarea de pe fruntea grea și rece,
Închid ochii, vreau să adorm, doar o clipă să mai pot,
Să te aduc iar lângă mine, dar visul ca visul trece.
-O secundă cât de mică, pot din el Doamne, să mai scot?
De-acum nu mai suntem singuri, flori în jur râd și dansează.
Razele de soare iată!... Visul nopții, le-a trezit pe toate
De sărutul nostru tainic, văd una se rușinează,
Alte două s-au întors și își vorbesc ceva în șoapte.
Dar deodată ai dispărut și nimic nu mai văd în jurul meu,
Lumea noastră-i tristă, goală, totu-i parcă un mormânt.
Mă trezesc strigând la tine,știe numai Dumnezeu!...
Cât mai poți fugi de mine.-Până unde?-Până când?
Visul a plecat iar gândul, dimineața îl trezește
Printre umbrele discrete, cineva ochii își ridică
De pe munți o rază caldă, de la soare, ne privește
-Ce greu e Doamne să trăiești, într-o lume atât de mică!
VIZITA DE PRIMĂVARĂ
Un soare cald, primăvăratic, destramă liniștea-n grădină
Fluturi albi și vrăbii sure, dau din aripi agitate.
Strânși de prin ogrăzi și case, pajiștea-i de copii plină
Flori de liliac sălbatic, atârnă în geamuri parfumate.
Umbra ta se plimbă alene, îndesând covorul moale,
Să-mi arate cât de vie și de mândră este goală.
În fotoliul ros de vreme, adulmec visele tale.
Tu-mi simți pulsul și te așezi, zâmbind, la mine-n poală
-De ce-ai venit? Să te privesc, în umbre vi, mișcătoare?
Tu poți fi în grădina ta, cea mai delicată floare,
Curtată și râvnită, de toți feciorii din al tău sat.
Cu tine nu pot săvârși, chiar dacă ai vrea, așa păcat.
Din micul meu infern zburdalnic, multe n-am ce să-ți aduc,
Un îndrăgostit de rând, nu poate, mii de culori să-ți facă viața
Și nici nu știu, dacă mai știu, de unde Doamne să mă apuc.
Când am în brațul meu splendoarea, unei roze dimineața.
-Frumoasa mea necunoscută, eu ce-aș putea să-ți dăruiesc?
Ți-aș da plăceri nemăsurate, da-s om de rând și-mi este teamă.
Eu n-am făcut-o niciodată și nici nu știu cum să îndrăznesc.
-Vizitator primăvăratic, te du la cine el te cheamă!
|
Achim Bucutea 4/25/2023 |
Contact: |
|
|
