Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Pledoarie pentru un calendar crestin unitar

In clipe de reflectie religioasa, este fireasca intrebarea retorica: proiectul de realizare a unui calendar crestin unitar pentru sarbatorile religioase este benefic pentru credinciosi in contextul vremurilor actuale? Raspunsul este afirmativ, avand in vedere ca ortodoxia si catolicismul au in comun credinta in Sfanta Treime(Tatal, Fiul, Sfantul Duh), avand Sfanta Scriptura (Biblia) ca sursa de revelatie divina.
Evident, acest demers nu afecteaza libertatea de manifestare religioasa, dimpotriva creeaza premisele pentru unitate in diversitate, armonie si respect.
Factorii de decizie ai Bisericii Ortodoxe si Bisericii Catolice se pot aseza la masa negocierilor pentru a gasi varianta optima a calendarului religios, in conformitate cu normele crestinismului.
De exemplu,in fiecare an, toti crestinii pot sarbatori Pastele in duminica imediat urmatoare a primei luni pline dupa echinoctiul de primavara, Sfanta Lumina fiind adusa de la Ierusalim sambata seara si distribuita fiecarei parohii.
Apreciez initiativa Bisericii Ortrodoxe Romane de a promova ideea stabilirii unei date comune pentru Paste la ortodocsi si catolici.
Pentru posteritate, este sugestiva afirmatia din anul 1150 a egumenului manastirii italiene de la Monte Casino, Bruno de Segni: „Credem cu tarie ca, in ciuda tuturor diferentelor de traditie si de obiceiuri, intre Biserici poate exista o singura familie legata indisolubil de capul ei, Iisus Hristos, dupa care prin credinta in El formeaza si Biserica un singur trup”.
In continuare sunt prezentate sintetic informatii despre modul cum s-a ajuns la date diferite pentru aceeasi sarbatoare in calendarele crestin-ortodox si crestin catolic.
In primele secole ale erei noastre, biserica folosea calendarul iulian, care a fost introdus de Iulius Cezar la 1 ianuarie 45 i.Hr., in Rusia moderna se numeste de obicei stilul vechi.
Acest calendar a fost folosit destul de mult timp, insa, s-a dovedit ca in timp apar diferente tot mai mari intre datele calendarului iulian si datele astronomice - o zi in plus se acumuleaza la fiecare 128 de ani. S-a ajuns astfel ca sarbatorirea Craciunului, care initial a coincis cu solstitiul de iarna, sa ajunga treptat spre primavara.
Pentru a depasi aceasta situatie, in anul 1582, calendarul iulian din tarile catolice a fost inlocuit cu calendarul gregorian printr-un decret al Papei Grigore al XIII-lea.
In anul 1583, Grigore al XIII-lea a trimis o ambasada Patriarhului Ieremia al II-lea al Constantinopolului cu propunerea de a trece la un nou calendar, insa propunerea a fost respinsa ca neconforma cu regulile canonice de sarbatorire a Pastelui.
Calendarul gregorian a fost adoptat initial de catre bisericile occidentale, cele ortodoxe au folosit propriul lor calendar, pana in 1923, cand, la un congres tinut la Constantinopole, majoritatea bisericilor ortodoxe, inclusiv cea romana, au abandonat calendarul iulian, trecand la cel gregorian, data Craciunului fiind acceasi cu cea din occidentul catolic, dar nu si data Pastilor, care se calculeaza in continuare diferit.
Tarile protestante au abandonat calendarul iulian treptat, in secolele XVII-XVIII, ultimele fiind Marea Britanie (1752) și Suedia.
In Rusia, calendarul gregorian a fost introdus printr-un decret al Consiliului Comisarilor Poporului, semnat de V. I. Lenin la 26 ianuarie 1918. Alte tari care au adoptat calendarul gregorian au fost Grecia(in 1924), Turcia(in 1926) si Egiptul (in 1928), iar in Regatul Romaniei calendarul pe stil nou a fost introdus in anul 1919 de catre guvernul condus de Ion I. C. Bratianu, astfel ca data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919.
Dintre tarile care nu au trecut la calendarul Gregorian se mentioneaza Etiopia, Thailanda si Coreea de Nord (unde, din 8 iulie 1997, a fost adoptata o noua „Juche reckoning”, al carei inceput este 1912 - anul nasterii lui Kim Il Sung).
Pentru intelegerea pe deplin a diversificarii traditiilor crestine sunt utile informatii sintetice din istoria crestinismului, care reprezinta o religie larg raspandita in Europa, partea centrala si de sud a continentului african, America de Nord și America de Sud, Australia, si mai putin in Asia, Oceania si partea de nord a Africii.
Alaturi de iudaism si islamism, crestinismul este o religie monoteista centrata in jurul lui Dumnezeu trivalent, inteles ca Sfanta Treime – Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
Etimologia cuvantului crestin vine din „christianus”, derivat de la Hristos, „Cel Uns”, Mesia și Fiul lui Dumnezeu, preluat in greaca prin Christós, care la origine este traducerea din ebraica a cuvantului Mashiach. Crestinismul s-a dezvoltat imprena cu iudaismul si islamismul, religii monoteiste pe care le imbogateste cu marturia Noului Testament.
Pentru ca o persoana sa treaca la crestinism, trebuia sa respecte doua acte rituale : botezul si euharistia (impartasania).
Invataturile crestinismului sunt cuprinse in Biblie sau cartea Sfintei Scripturi, care cuprinde doua parti : Vechiul Testament si Noul Testament. Vechiul Testament, scris in limba ebraica, prezinta Geneza sau Facerea Lumii de catre Dumnezeu, caderea in pacat a primilor oameni, Adam și Eva, formarea poporului Israel, precum si informatii esentiale despre profeti si profetii.
Textul mai include și psalmii – o culegere de rugaciuni si imnuri stravechi de proslavire a Domnului, Pildele lui Solomon, Cantarea Cantarilor, Cartea lui Iov etc.
Vechiul Testament a promovat un sistem etic riguros, care a rezistat timpului, exprimat sintetic in Decalog sau Cele zece porunci, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, inscrise pe doua table de piatra.
Noul Testament descrie tulburatoarea viața a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pamant sa arate oamenilor calea cea dreapta si sa ispaseasca pacatele acestora prin sacrificiul pe cruce a propriei sale vieti. Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvantul lui Dumnezeu catre primii crestini), precum si Apocalipsa , o carte cu profetii despre sfarsitul lumii.
Invațatura Mantuitorului poarta numele de Evanghelie, cuvant care provine din limba greaca și inseamna „vestea cea buna”.
In Biblie, Iisus Hristos apare in dubla ipostaza – divina și umana – adevar confirmat de moartea sa pe cruce, urmata de invierea si inaltarea sa la cer. Fidelitatea fata de esenta creștinismului primordial este esentiala pentru credinciosi, in ciuda modificarilor pe care le-a capatat de-a lungul timpului in confruntarea de idei. Cele trei marturisiri de credinta ale creștinilor, care explica dogmele de baza comune tuturor tendintelor și confesiunilor aparute, sunt urmatoarele: simbolul apostolic (anul 50), simbolul niceno-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea(325) și Constantinopol(381), simbolul atanasian(data incerta, sec.IV-VIII).
Chiar daca Iisus Hristos s-a nascut si a trait in Palestina, mesajul sau este universal, fiind raspandit in toata lumea de catre apostoli, si, in general, de catre adeptii care au propovaduit credința crestina dincolo de Ierusalim.
Primul martir al credintei in Hristos a fost Stefan, ucis cu pietre de catre evrei. Un rol important l-au avut apostolii Petru si Pavel, care au pus bazele unor comunitati de crestini, nu numai printre evrei, ci si printre greci si romani.
Dintre cei zece apostoli doar Ioan nu a sfarșit ca martir. Pe cand era exilat in insula greaca Pattmos i s-a aratat Domnul și i-a zis: „Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma. Scrie carte despre tot ce vezi si trimite-o bisericilor…” Timp de aproape 300 de ani, adepții creștinismului au trebuit sa indure persecutiile din partea statului roman dar si dramele interne provocate de erezii.
Soldații si aristocratia romana erau loiale Cezarului si nu acceptau noua ordine a lui Hristos, care refuza sacrificiile pe altare in numele unor idoli si milita pentru egalitatea sociala.
Imparatul Nero este unul dintre cei mai cruzi persecutori, care a raspandit vestea ca incendierea Romei este datorata crestinilor, pentru ca acestia sa fie ucisi in amfiteatrele romane. In aceste conditii, crestinii au trecut la o viata clandestina, mutandu-si in catacombele romane reuniunile conduse cu intelepciune de episcopi.
Soarta crestinismului s-a schimbat in anul 312, cand Constantin cel Mare, fiul nelegitim al generalului Constantin Chlorus si al unei credincioase orientale cu numele Elena, a trecut la creștinism, acordand libertate noii religii prin Edictul de la Milano. Din ordinul sau are loc la Niceea primul Conciliu al Bisericii crestine, avand ca scop combaterea arianismului.
Dupa anul 394, cand imparatul Theodosius declara crestinismul singura religie oficiala, templele sunt transformate in biserici, Jocurile olimpice sunt suspendate, pentru ca, in anul 529, școala de filosofie din Atena sa fie inchisa din ordinul lui Iustinian. Se instaureaza astfel, epoca de aur a Parintilor Bisericii, care au inceput interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430). In ierarhia bisericeasca, dintre episcopii care detin rangul suprem, se detaseaza cel al Romei, care devine Papa, fiind considerat succesor al apostolului Petru, aspect deloc de neglijat pentru a castiga autoritate asupra lumii crestine.
Alte repere importante ale lumii antice sunt: caderea Imperiului Roman de Apus in anul 476, cand ultimul imparat roman Romulus Augustulus este detronat de generalul barbar Odoacru, care si-a luat titlul de rege al Romei, influenta islamica din sec. VIII-XI in bazinul mediteranean, separarea crestinismului, in anul 1054, in catolicism (biserica apuseana) si ortodoxism (biserica rasariteana), sub conducerea papei, respectiv a patriarhului de la Constantinopol, sfarsitul Imperiului Roman de Rasarit, cunoscut si sub numele de Bizant, prin cucerirea Constantinopolului, in anul 1453, de catre Mohamed al II-lea.
Istoria medievala este o perioada tulbure din viața popoarelor, marcata de evenimente militare cu profunde rezonante politice, precum : razboiul de o suta de ani (1337-1453) dintre Anglia și Franta (unde s-a remarcat curajul deosebit al luptatoarei Jeanne d’Arc), miscarea de eliberare din Spania de sub ocupatia araba (cunoscuta sub numele de Reconquista), lupta impotriva invaziilor mongole din Europa si Asia, cruciadele desfasurate sub lozinca „razboiul sfant”, pentru eliberarea Ierusalimului si a „Sfantului Mormant” de sub ocupatie pagana, lupta de eliberare a italienilor de sub tutela monarhilor germani, lupta antiotomana.
Transformari deosebit de importante in evolutia culturii si civilizatiei s-au produs in Renaștere. Termenul de Renastere (fr. renaissance, it. rinascimento) deriva din verbul a renaste si reprezinta o miscare ideologica si culturala din sec. XIV-XVI (Italia), sec. XVI (Franta, Germania, Tarile de Jos), a doua jumatate a sec. al XVI-lea și inceputul sec. al XVII-lea (Anglia, Spania), sec. XVI, XVII și sec. al XVIII-lea (Tarile Romane), caracterizata prin respectul fata de om (umanism), reactualizarea valorilor antichitatii, reforma religioasa, progres economic, descoperiri geografice, aparitia capitalului industrial și bancar, dezvoltarea oraselor etc.
In sanul bisericii din vest a aparut Reforma – o stare de spirit reformatoare manifestata printr-o miscare ideologica cu un pronunțat caracter revendicativ, in diverse forme:
- lutheranismul, promovat in prima jumatate a sec. al XVI-lea, in Germania, de Martin Luther, care s-a ridicat impotriva vanzarii de indulgente si a susținut o noua doctrina religioasa, bazata pe mantuirea prin credinta, simplificarea cultului catolic si libertatea credinciosilor de a interpreta Biblia;
- calvinismul, invatatura propagata la mijlocul sec. al XVI-lea, la Geneva, de Jean Calvin, care se pronunța pentru o biserica simpla, fara ritualuri fastuoase si indeamna pe credinciosi sa caute izbavirea intr-o viata activa si morala;
-anglicanismul, a fost impus in Anglia de Henric al VIII-lea, Tudor, intre anii 1531-1534, care, dupa ce a luat o serie de masuri pentru restrangerea influentei papalitatii, s-a proclamat seful suprem al bisericii engleze, careia i-a secularizat o parte din avere ;
-reforma catolica (contrareforma) a fost initiata de papalitate cu sprijinul dinastiei de Habsburg (Spania) pentru o innoire a Bisericii Catolice.
Este perioada in care au aparut noi ordine monahale, dintre care ordinul calugarilor iezuiti, inființat in 1540 de catre cavalerul spaniol Ignatiu de Loloya, a devenit foarte puternic. Inchizitia organizata de iezuiti ca tribunal al Sfantului Oficiu a inasprit represiunea prin arderea pe rug a necredinciosilor. Preocupați de educație, iezuitii au infiintat colegii si au trimis misionari in toata lumea pentru promovarea religiei catolice.
Cu toate eforturile papilor, autoritatea acestora a cedat din putere monarhiei absolute, care se impune chiar si in tari catolice (Franta, Spania). In cele din urma, un conciliu ecumenic organizat la Trento, in Italia, a impus o disciplina severa clerului catolic si a hotarat transmiterea credinței prin catehism sau predica.
In concluzie, cele doua mari religii, catolicismul si ortodoxismul, au aparut in perioade diferite ale istoriei umanitatii, precum si in zone geografice diferite, mai precis, catolicismul a aparut la Roma inca din secolul al II-lea, iar Ortodoxia a aparut in secolul al IV-lea, in cadrul Imperiului Roman de Rasarit (Bizant), fiind influentata de traditiile crestine ale orasului Alexandria si de ganditori crestini greci.
In anul 1054, disputa dintre cardinalul Humbert si patriarhul ecumenic Mihail Cerularie pe teme cultice și de jurisdictie dintre latini si greci a impartit lumea creștina, ruptura dintre Rasarit si Apus adancindu-se prin trecerea timpului. Incidentul din 1054 a fost reparat formal in anul 1965, printr-o Declarație comuna, facuta public simultan la Roma si Constantinopol de catre papa Paul al VI-lea si de catre patriarhul ecumenic Athenagora, care au ridicat sentintele de excomunicare.
Marea Schisma - adica procesul de separare canonica si intrerupere a comuniunii liturgice dintre Bisericile patriarhiilor de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim (Biserica Ortodoxa de acum) si Biserica Romei (Biserica Romano-Catolica) – a inceput acum un mileniu si a fost finalizata in anul 1054, ortodocsii adoptand ritul bizantin si celebrarea liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur, in timp ce catolicii au continuat cu ritualul latin si liturghia Sfantului Grigore cel Mare.
Alte diferente intre ortodoxie si catolicism:
• Spre deosebire de crestin-ortodocsi, care considera ca omul nu este suficient de capabil pentru a-l vedea pe Dumnezeu, catolicii cred ca, prin intermediul Duhului Sfant, il pot vedea odata pe Dumnezeu.
Mai mult, Dumnezeu este la ortodocsi principala sursa din care provin Fiul și Duhul Sfant, doctrina care este in concordanta cu traditia apostolica, iar catolicii considera ca Duhul Sfant provine de la Dumnezeu Tatal si de la Fiul.
• Ortodocsii fac semnul crucii cu trei degete unite, mai intai la frunte (in numele Tatalui), apoi la dreapta (in numele Fiului), la stanga ( in numele Duhului Sfant) si apoi spre pamant ( Amin), in schimb, catolicii tin palma deschisa si fac semnul crucii de la stanga la dreapta. La ortodocsi, semnul crucii vine de la Dumnezeu care binecuvanteaza omul, iar la catolici, semnul crucii vine de la omul care se adreseaza lui Dumnezeu.
• Referitor la „pacatul originar, ortodoxismul susține ca Iisus Hristos a fost rastignit pentru a rascumpara pacatul lui Adam și al Evei (care a fost transmis oamenilor), iar catolicismul considera ca pacatul originar semnifica faptul ca Dumnezeu l-a pedepsit o singura data pe om, prin Adam, pentru pacatul stramosesc dupa ce a gustat din fructul cunoasterii, facandu-l muritor și izgonindu-l din Rai.
• Spre deosebire de ortodoxie, unde bisericile au o arhitectura mai sobra si mai simpla, peretii si tavanele avand o gama diversificata de fresce (picturi murale), la catolicism exista multe biserici si catedrale grandioase, care afiseaza o arhitectura impunatoare si decoratii bogate, avand o traditie bogata in arta sacra, cum ar fi picturile, sculpturile si vitraliile.
• Referitor la icoane, la ortodocși acestea imortalizeaza spiritualitatea și ascentismul, personajele au chipul prelung si trist, in schimb la icoanele catolice chipurile arata mai uman, culorile sunt mult mai vii. Catolicii adora statuile si sfintii, desi una din Cele zece porunci este: „Sa nu-ti faci chip cioplit a nimic din ceea ce este pe firmament, nici la ceea ce este pe pamant, nici la ceea ce este in ape, sa nu te pleci in fata lor si sa nu li te inchini”.
• In ortodoxie, liderul spiritual al bisericii este Patriarhul (ales de catre Sinodul Patriarhal), care nu are putere absoluta, cele mai importante decizii fiind luate impreuna cu episcopii. In schimb, catolicismul are o ierarhie bine definita, cu cardinali, episcopi si preoti, cea mai inalta functie este detinuta de Papa, care este considerat reprezentantul lui Dumnezeu pe Pamant, deciziile acestuia fiind infailibile si obligatorii.
• Spre deosebire de tinuta somptuoasa a preotilor ortodocsi, vesmintele liturgice ale preotilor catolici sunt sobre, intotdeauna de culoare alba, uneori decorate si cu alte culori liturgice.
• Preoții catolici nu au voie sa se casatoreasca, in schimb preotii ortodocsi se pot casatori, cu conditia ca evenimentul sa aiba loc inainte de hirotonia acestora.
Desi s-au creat diferente de nuante intre religia catolica si religia ortodoxa, unitatea crestinismului s-a pastrat, cele doua mari confesiuni recunosc Sfanta Treime (Tatal, Fiul si Sfantul Duh) si Invierea lui Iisus Hristos, avand in comun Vechiul și Noul Testament, cultul liturgic, Sfintele Sacramente sau Taine, cinstirea sfinților, sarbatorile si traditiile religioase.
In prezent, Biserica Catolica a devenit in timp cea mai mare si mai influenta biserica crestina din lume, avand peste un miliard de credinciosi, iar Biserica Ortodoxa are adepti mai ales in Europa de Est si in tarile din jurul Marii Mediterane.
Creștinismul a marcat istoria omenirii, nu numai prin credinta, ci si prin arta, lasand posteritatii capodopere greu de egalat.
Orice credincios se raporteaza la religie si prin noțiunea de ,,biserica”(din lat. basilica), care are urmatoarele semnificatii:
- lacaș sfant pentru practicarea cultului crestin;
- instituție in care sunt organizați credinciosii crestini;
- comunitate religioasa care include adeptii aceluiasi cult.
In funcție de rangul pe care il ocupa, bisericile ortodoxe pot fi de tip catedrala (patriarhala, mitropolitana, episcopala), manastire, schit si biserica parohiala.
Din punct de vedere arhitectural, exista urmatoarele variante constructive:
- forma de cruce bizantina, cu brate egale, specifica bisericii in traditie bizantina;
- forma de cruce latina, avand un brat mai lung fata de celelalte, specifica bisericii occidentale;
- planul central sau planul in forma radiala, de tip cruce greaca in care predomina simetria, fiind studiat in perioada Renasterii;
- planul de nava (sala), avand o configurație longitudinala in care poate fi inscrisa o cruce latina.
Bisericile sunt orientate spre rasarit, avand intrarea in partea opusa. Din pridvor (spatiu acoperit in exteriorul bisericii) se intra in pronaos, care precede naosul – spatiul principal al bisericii, in care se desfasoara activitatea religioasa pentru credinciosi.
Pe parțile laterale de nord si de sud ale bisericii ortodoxe se afla stranele destinate cantareților (psalților), iar in fata, spre rasarit, este iconostasul (catapeteasma), un perete cu icoane și uși prin care slujitorii bisericii(preoti si diaconi) au acces la altar.
Unele biserici au in naos o structura suspendata - numita amvon – din care se tineau predicile. Naosul este acoperit cu o cupola, care este sustinuta de turla, un element structural in forma de cilindru prin care se capteaza lumina. Pe langa cupola principala, in care este pictat Iisus Hristos Pantocrator, majoritatea bisericilor ortodoxe au si cupole mai mici, care acopera spații secundare.
Stilul romanic, aparut spre sfarșitul secolului al X-lea, introduce o viziune abstracta in arta, bazata pe o schema conceptuala prealabila. Bisericile au boltile in semicerc, sprijinite pe ziduri solide, cu ferestre inguste si pereti acoperiti cu picturi. Figurile umane sunt inexpresive, cu ochii mari, ovali, atitudini rigide si corpurile ascunse sub vesminte bogate. Pictorul nu este preocupat sa redea perspectiva, procedeul sau favorit fiind stilizarea. Sculptura nu este decat o alternativa a imaginii pictate, chiar si statuile sunt inserate in structura arhitectonica a edificiilor. Capitelurile sunt ornamentate cu o flora și o fauna de o mare diversitate. Alaturi de animalele cunoscute se intalnesc monstri stranii, tema obsesiva care reflecta angoasa lumii de dincolo.
In sec. al XII-lea, a aparut in Europa occidentala stilul gotic, caracterizat prin forme inalte si zvelte, arcuri și bolti ogivale, la care se adauga un numar mare de statui si enorme vitralii care produc minunate efecte de lumina. Adeseori, formulele arhitectonice ale epocii sunt influentate de arta araba si bizantina.
O noua orientare artistica are loc in Renastere, orientare spirituala caracterizata sintetic de Michelet și Burckhardt prin formula „descoperirea lumii si descoperirea omului”.
Mișcarea umanista a pregatit nasterea capitalismului prin promovarea unei culturi umaniste, in centrul careia se afla omul ca subiect al libertații și increderii in fortele sale. Arta plastica a atins apogeul prin reprezentanții sai de seama : Michelangelo Buonarotti, Raffaelo Sanzio, Leonardo da Vinci etc.
In cadrul generos al umanismului, artiștii aveau o mare libertate de creatie. Desi in contractele cu beneficiarii se stipulau anumite conditii, totusi creatorii de arta isi permiteau introducerea de detalii sau scene din viata, care dadeau originalitate operelor acestora. Au aparut și artiști-intelectuali, care isi faceau ucenicia in atelierele maeștrilor, fiind capabili sa utilizeze raționamentul matematic in gasirea unor solutii optime de reprezentare. Prin studii de anatomie si psihologie, ei au reușit sa redea miscarea si starile afective, sa puna in valoare nuantele, relieful, jocul de lumini si umbre.
Miscarea antifeudala capata amploare deosebita in epoca luminilor (sec.XVII-XIX), cand se desfasoara revolutiile burgheze, cand se schimba sistemul politic si se pun bazele culturii moderne.
In arta, stilul baroc domina in perioada de trecere de la Renastere la Iluminism. Aparut in Italia, barocul se raspandeste treptat in Europa catolica, fiind in același timp o stare de spirit subordonata contrareformei religioase. In arhitectura, pictura si sculptura, barocul promoveaza o arta triumfala si monumentala prin bogatia de ornamentatii, valorile expresive ale luminii si emoția trairilor pline de pasiune, avand reprezentanti de seama, mai ales in Italia (Caravaggio, Boromini, Bernini, Guarini, Pozzo), Spania (Velasquez, Zurbaran), Flandra (Rubens), Olanda (Vermeer, Rembrandt).
Singura tara care nu a asimilat barocul este Franta, unde, in locul sau, se contureaza clasicismul, care capata in timpul lui Ludovic al XIV-lea o dezvoltare deplina. In arhitectura si artele plastice, reprezentanții clasicismului francez –Poussin, Lorrain, Georges de la Tour, Mansart, Le Vau, Le Brun- realizeaza o sinteza intre influentele renascentiste italiene, a celor antice si a tradițiilor franceze (caramida policroma, piatra) la care se adauga si unele trasaturi baroce. Stilul clasic se remarca prin jocul echilibrat dintre orizontale si verticale, spre deosebire de baroc unde predomina dinamica liniilor curbe.
Biserica romana cinstește pe „sfantul, slavitul si intrutot laudatul Apostol Andrei”, unul dintre ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul, care prin anii 60 a ajuns pe teritoriul Scythia Minor(Dobrogea de azi), unde a crestinat pe stramosii nostri, stabilindu-se intr-o pestera, pe care a folosit-o ca adapost si loc de rugaciune. Pestera Sfantului Andrei se afla la 3,15 km S-E de șoseaua Constanța–Ostrov, langa localitatea Ioan Corvin.
Dupa formarea poporului roman, credinta acestuia a ramas de neclintit in fata vicisitudinilor istoriei. Stau marturie numeroasele biserici ridicate de domnitori dupa castigarea unor batalii sau construite prin efort propriu de catre comunitatile de credinciosi. Asa au aparut bijuterii arhitectonice ca: Manastirea Argesului, Biserica Trei Ierarhi din Iasi, Voronetul, Moldovita, Sucevita, Agapia, Cozia etc.
Poate ca generația noastra va duce la indeplinire proiectul propus de patriarhul Teoctist pentru realizarea Catedralei Mantuirii Neamului. Ar fi un obiectiv indraznet care s-ar adauga edificiilor istorice din Romania, tara atractiva pentru turisti, fascinati nu numai de peisajul mirific, ci si de traditiile, obiceiurile si ospitalitatea romanilor, dar si optimismul, respectul pentru credinta, dragostea lor de viata si aspiratia la fericire.De fapt, astfel de trasaturi sunt comune lumii civilizate si diferențiaza fiinta umana in cadrul biosferei instaurate pe planeta albastra, aceasta magnifica nava cosmica destinata sa poarte omenirea in istorie.
Se poate afirma ca Homo religiosus respecta binele, frumosul si adevarul, avand sentimentul iubirii vesnice, pentru ca „Dumnezeu este dragoste”. In Epistola catre Corinteni, apostolul Pavel scrie : „ Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate; dragostea nu invidiaza; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se porta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, nadajduiește totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata… Acum dar raman aceste trei : credinta, nadejdea si dragostea ; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”.
Este minunat ca omul are capacitatea de a iubi. Dragostea este esenta invataturii crestine. Iisus a spus: „Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima, cu tot sufletul si cu toata gandirea ta”. Aceasta reprezinta prima porunca, iar cea de-a doua este: „Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti”.
Terra trebuie sa devina planeta iubirii, a frumuseții, a binelui, a dreptatii, a adevarului si a credintei in Dumnezeu. Faptele reprobabile sa ramana o amintire urata a trecutului, de care trebuie totuși sa se tina seama, pentru a nu se mai repeta.
In speranța ca mesajul transmis a fost inteles pe deplin, inchei acest studiu despre religie cu ultimul pasaj din Biblie : „Harul Domnului Iisus Hristos sa fie cu voi cu toti. Amin”.




Bibliografie
1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1982
2. Vietile Sfintilor, Vol 1-12, Editura Episcopiei Romanului si Husilor + Editura Episcopiei Romanului, 1991-1998
3. Vasile Tudor, Alma Lux, Ed. Agora, Calarași, 2001
https://www.academia.edu/39210034/Sinteze_de_religie
https://www.libertatea.ro/lifestyle/diferentele-dintre-ortodoxism-si-catolicism
https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129603/pledoarie-pentru-un-calendar-crestin-unitar


Prof. Vasile Tudor





Vasile Tudor    4/24/2023


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian