Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Pe 22 aprilie 1990 începea la București fenomenul Piața Universității.

Fenomenul Piața Universității sau Manifestațiile din Piața Universității, reprezintă evenimentele de masă petrecute în Piața Universității din București între 22 aprilie și 15 iunie 1990. Cu o durată de 53 de zile și adunând în jur de 50.000 de oameni în fiecare seară.

Inițiate din pricina nemulțumirii generale cu privire la evoluția vieții politice din România post-decembristă, protestele au fost oprite prin aducerea muncitorilor din mine în capitală pentru a îi forța pe participanți să renunțe. Manifestațiile au fost supranumite „Golaniada”, titlu provenind din apelativul „golan”, folosit îndeosebi de către președintele Ion Iliescu cu referire la protestatari.


Data de 22 aprilie 1990 este considerată prima zi a celei mai mari demonstrații anticomuniste din perioada post-decembristă. Din acea zi, Piața Universității, zonă centrală a Bucureștiului a fost declarată „Zonă liberă de neo-comunism” [1]. O mână de oameni au blocat pe 22 aprilie 1990 Piața Universității, declanșând un fenomen considerat ca fiind una din cele mai ample și spectaculoase mișcări sociale din perioada de tranziție postdecembristă a României.[necesită citare]

După ocuparea Pieței Universității, mii de protestatari au ieșit în stradă zilnic, convinsi că guvernul care a preluat puterea era o imitație a democrației și că Revoluția din 1989 a dus doar la schimbarea cadrelor comuniste și securiste. Președintele Ion Iliescu s-a înconjurat de membri ai fostei nomenclaturi comuniste, iar acțiunile sale erau percepute ca populiste. Pe de altă parte, opozanții lui Iliescu au fost prigoniți, iar arestările ilegale și expulzările cetățenilor care participau la manifestațiile anti-FSN au devenit tot mai frecvente. Regele Mihai fusese împiedicat să intre în țară și posturile naționale de televiziune și radio erau folosit exclusiv în interesul Puterii neocomuniste al cărei exponent era Ion Iliescu. Cea mai mare manifestație-maraton, anticomunistă, a început la data de 22 aprilie 1990 și a încetat în același an, în ziua de 13 iunie ca urmare a intervenției violente a minerilor și forțelor de ordine. În noaptea de 13-14 iunie, în Capitală, a avut loc un veritabil "război urban" soldat cu morți și răniți prin împușcare.[2]

Drept rezultat al discursului susținut în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) a lui Ion Iliescu, care a calificat drept „huligani” și „golani” demonstranții de la Universitate, în piață au început să vină din ce în ce mai mulți oameni[3]. Pe fațada Universității au fost postate portrete ale lui Mihai Eminescu și afișe, printre care unul cu punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Pe zidurile Facultății de Arhitectură a fost întinsă o pancartă imensă: „Facultate de golani”. Manifestanții scandau: „Nu suntem partide!” și „Suntem golani!”. Cuiva i-a venit ideea de a scrie „golan” pe un cartonaș pe care l-a prins pe piept, ca pe o insignă. A fost suficient ca gestul să fie copiat de toți cei din jur. Mii de oameni și-au creat astfel de insigne. Insulta adresată manifestanților de Ion Iliescu a devenit simbolul luptătorului anticomunist, al militantului pentru democrație, intrând astfel în legendă. S-au format chiar „categorii” de golani: „golan de bine”, „golan de bună-credință”, „golan titrat", „golan elev”, „mini-golan”, „golan muncitor”, „golan arestat”, „golan alergic la roșu”, „golan cu două doctorate”, „golan meditator de feseniști”, „golan cu opinii”, „mamă de golan” ș.a.[necesită citare]

Din prima zi a manifestației-maraton din Piața Universității și până la finalul acesteia, ca urmare a intervenției în forță a autorităților, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarată „liberă de neocomunism - kilometrul zero al democrației”. Peste o mie de persoane, studenți, intelectuali, reprezentanți ai societății civile, protestatari, lideri ai organizațiilor neguvernamentale, muncitori, militari etc., au avut posibilitatea să se exprime neîngrădit de la balconul Universității, transformat într-o veritabilă tribuna a democrației. Aceasta decizie luată de Liga Studenților din Universitate a marcat începutul a ceea ce se va numi „Fenomenul Piața Universității”.[4] Studenții de la universitățile bucureștene, dar și reprezentanții altor centre universitare au rămas alături de manifestanții de la Universitate, susținând protestele opozanților lui Iliescu și ai FSN-ului până la data de 24 mai 1990. Aplicarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, desființarea Decretului 473 care subordona Televiziunea națională conducerii de partid și de stat, epurarea guvernului de nomenclaturiști, amânarea alegerilor, judecarea vinovaților de crimele din decembrie 1989 au fost doar câteva din revendicările susținute de cei care au manifestat în Piața Universității.
„Tribuna democrației”

Sute de personalități s-au exprimat de la balconul Universității, numit „tribună a democrației”. Discursurile au avut loc până în ultimele zile premergătoare părăsirii zonei de către membrii din organizații.

Printre cei care au susținut discursuri s-a numărat și cunoscutul eminescolog, filosof, eseist și traducător Petru Creția:[5]

„Am fost acuzați în ultimele zile de instigare iresponsabilă la dezordine socială. Nimeni dintre noi nu este iresponsabil, iar intransigența nu trebuie confundată cu nimic. Pe de altă parte, acceptăm termenul de instigatori. Într-adevăr, doresc împreună cu toți cei care sunt alături de dumneavoastră să vă instig nu la dezordine socială, ci la o ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă, și mai prosperă, întemeiată pe o legalitate reală și pe promovarea în viața publică a spiritului de adevăr și a probității politice. În al doilea rând, vă instigam cu dragoste și gând bun la eliminarea practică și legala a tuturor elementelor retrograde și acaparatoare de putere și bunuri nemeritate. (...) În al treilea rând vă instig la dobândirea unui cadru constituțional, care să descătușeze forțele vii ale țării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiți, pe oamenii drepți și curați, talentați și pricepuți, pe cei care pot face o țara nouă mai dreaptă și mai curată. Este vorba de oamenii pe care nimeni nu-i poate nici minți, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-i reprezentați aici, cu atâta stăruință, cu atâta dârzenie și cu atâta lumină. Acești oameni dau în clipa aceasta și dincolo de orizontul ei sensul și noblețea acestei adunări. Trăiască Libertatea!”
—Petru Creția

Referințe

^ „Astăzi se împlinesc 30 de ani de la fenomenul "Golaniada" din Piaţa Universităţii”. Mediafax.ro. Accesat în 4 februarie 2023.
^ Romulus Cristea - Piața Universității 1990, Editura Foc Filocalia & Karta Graphic 2007, pag.18
^ Romulus Cristea - Piața Universității 1990, Editura Foc Filocalia & Karta Graphic, 2007, pag. 240
^ „Romulus Cristea -„Studenții și Piața Universității", articol apărut în ziarul „România liberă" din 10 mai 2006”. Arhivat din original la 18 august 2014. Accesat în 24 noiembrie 2014.
^ „Romulus Cristea-„Piața Universității a intrat în geografia Europei democrate", articol apǎrut în ziarul „România liberă" din 5 iunie 2006”. Arhivat din original la 6 august 2017. Accesat în 24 noiembrie 2014.




De la Wikipedia    4/22/2023


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian