Academia Românâ înființată la 1/13 aprilie 1866
Înființarea supremei instituții de cultură și de știință a României a fost precedată de constante și susținute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Țării Românești și Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenționat să creeze academii în cele două capitale - la Târgoviște și, respectiv, la Suceava. Încercări s-au înregistrat și în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domnești de la București (1688) și Iași (1707), în care s-au format viitoarele elite creștine din întreg Sud-Estul european și din Orientul Apropiat și care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universități din România.
Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităților eminente ale vieții intelectuale, un grup de reflecție și acțiune, care să contribuie la progresul general al societății prin știință și cultură. Prima formă imaginată pentru această concentrare de învățați au fost societățile cu scopuri în general literare și culturale, apărute mai întâi din inițiative locale la Brașov (1821), București (1844), Sibiu (1861), Cernăuți (1862). Succesul lor a încurajat eforturile în direcția creării unei instituții centrale pentru promovarea creației literare și științifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicționar și unui glosar al limbii române. Aceasta a fost instituția înființată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română -care și-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Inaugurarea Societății Literare Române
Noua instituție a fost de la începuturile ei națională, enciclopedică și activă. A fost națională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spațiul românesc. Conform decretului de înființare, cei 21 de membri fondatori erau personalități marcante atât din Moldova și Țara Românească, dar și din teritoriile românești aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureș, Bucovina), țarist (Basarabia) și otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut național, sub numele de Academia Română - persoană morală și independentă în toate lucrările, de orice natură -, denumire ce s-a menținut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de Academie și numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) și Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradițională, de Academia Română.
Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituțiilor de cultură ale țării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerințe s-au făcut simțite din plin. Astfel, au fost excluși din Academie 98 de membri titulari, corespondenți și de onoare, considerați, datorită gândirii, operei și convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii și ostili regimului comunist. Epurări s-au făcut și în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei. Totodată, proprietățile Academiei au fost și ele supuse naționalizării. Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecții de documente, monede, piese arheologice și opere de artă, transferate abuziv altor instituții și recuperate parțial după 1989.
În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară. Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obținute nu numai cu devotament și aplicație, dar și cu îndrăzneală și deseori cu numeroase riscuri. Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle științifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaționale, prin corespondență și schimb de publicații, prin legături directe cu specialiști străini, prin organizarea, în țară, a unor reuniuni științifice internaționale, în toate domeniile științei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internațional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferința internațională de matematică, Congresul Institutului Internațional de Finanțe Publice ș.a.). În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de știință și de cultură al țării a revenit la menirea sa inițială.
|
acad.ro 4/3/2023 |
Contact: |
|
|
