Jurnalist : Politic corect înseamnã adesea moral corupt
Îmi revine în minte un editorial scris de cunoscutul jurnalist român C.T.Popescu pentru Adevãrul cu multi ani în urmã. Titul acelui material era “Americii i s-a urât cu binele” si recunosc cã mi-a fost imposibil sã-l uit.
La vremea aceea eram la rândul meu ziarist în tarã, cu doar ceva timp înainte de a veni în Canada definitiv. CTP-ul – cum autorul e cunoscut în tarã – a fãcut în acel material o cronicã durã la adresa slãbiciunilor de sistem americane. Tema era filosofia si practica politica coagulatã în jurul ideii de “political correctness”. Materialul fusese scris dupã o vizitã pe care autorul o fãcuse în țara libertãților absolute.
Aveam sã înțeleg abia dupã ce am venit în acest spatiu, toate nuantele acestui editorial. Îmi aduc totusi aminte cã, în spiritul consonantei cognitive, nu m-a impresionat atunci plãcut colorarea Americii în culori pesimiste. Poate pentru cã urma ca sã mã stramut pe acest continent. Sincer, nu am priceput care era capul de acuzare, dar am considerat cã CTPul nu poate fi specialist în probleme americane dupa o vizitã de douã sãptãmani pe teritoriul USA.
Ideea centralã a textului era simplã: America se prabuseste din interior datoritã slãbiciunilor generate de filosofia politicilor reparatorii si a îngrosãrii numãrului de drepturi pentru minoritãti. Recent, am cãutat materialul prin arhive, dar mi-a fost imposibil sã dau de el si sper sã pot utiliza aici ideea centralã, chiar dacã nu am textul în fatã.
Cunoscut pentru spiritul sãu critic, autorul atentiona la vremea respectivã cã Americii i se va trage destul ponos pentru cã a pierdut cârma moralei publice.
Într-un fel, America era comparatã cu Imperiul Roman înainte de cãdere; aceastã prabusire nu a fost generatã de inamici externi, ci de criza moralã internã.
Anii pe care i-am petrecut în Canada m-au familiarizat consistent cu ideea de politic corect pe care am vãzut-o în actiune. Încercarea de a repara o înjustitie politicã sau socialã este justificatã prin politici publice adecvate. Pânã aici, toate bune.
Problema este însã cã politicile reparatorii au generat la rândul lor injustitii. Cum îmi spunea natural o colega de servici: ca sã aperi drepturile unei minoritãti, meritã sã sacrifici orice majoritate. Pentru cã am regãsit adesea aceasta idee în presã, am ajuns sã înțeleg de ce Americii…i s-a urât cu binele.
Practica de tip politic corect genereazã raspunsuri moral corupte. Este considerat acceptabil cã poti sã fii moral corupt, câtã vreme este politic corect.
Un prim efect al acestei gândiri este acela al “dreptului cu orice preț”, urmat de o simplã abordare mecanicã a unui fenomen. Un alt efect, la fel de periculos, este de tip Orwellian, “toti avem drepturi, dar drepturile unora sunt mai presus de drepturile altora”.
Îmi revine în minte un caz petrecut la York University: un tânãr student, care urma sã lucreze la un proiect de grup mixt, a cerut profesorului sã îl mute într-un grup doar cu bãrbati, pentru cã, în cultura lui, el nu poate lucra cu femei. Profesoul a refuzat, studentul s-a conformat, dar presa a scos acest caz în piata dezbaterii de idei si au fost numeroase voci care au argumentat cã tanarul trebuia acomodat. Cã dreptul lui este suveran. În mod similar, o mamã singurã a protestat vehement ca la scoala unde fata ei este elevã, existã o traditie de tip “searã de dans cu tații”. Femeia a cerut ca acest dans sã fie interzis, pentru cã fata ei s-ar putea simti ofensatã pentru cã nu ar putea participa. Au existat voci care sã promoveze cerea acestei mame. Sunt numeroase aceste cazuri în care, plecând de la un aspect trivial, se propun viitoare drepturi de tip minoritar. Acest rãspuns social este periculos.
Cel mai adesea însã este vãzut în contexte mult mai ample. Politicile de angajare, în domeniul public ori privat- reprezintã un exemplu puternic. Pericolul vine din faptul cã cel mai important critieriu – cel profesional – ajunge în umbra unor criterii secundare care, desi importante pe o anumitã dimensiune, nu sunt la fel de importante în ceea ce priveste performanta în muncã.
Criticii politicilor afirmative în US sunt cei mai expliciti în a judeca viciile politicilor de tip corect.
O minte strãlucitã, David Horowitz, a precizat în cartea sa “Radicalii. Portretele unei pasiuni distructive » (2012) : “Dorinta de a face o lume mai bunã este un impuls esential al umanitãtii. Dincolo de aceastã limitã a ceea ce este uman posibil, speranta se transformã în pasiune distructiva”. Horovitz a fãcut o observatie generalã în fața “fanteziilor reparatorii”, dar este evidentã în filosofia de tip politic corect, care a ajuns sã fie o formã de dictaturã mediaticã si, uneori, o constrângere periculoasa a dreptului individual.
Luiza Mureseanu,
Observatorul Toronto
|
Luiza Mureseanu, 4/3/2023 |
Contact: |
|
|
