Mărgăritarele iubirii
Iubirea nu e marfă, deci nu e de vânzare,
Cum nu se fac tranzacții cu bunul Dumnezeu.
În fiecare suflet El pune-o liră care
Să freamăte-n iubire ca lira lui Orfeu.
Să cumperi? Ce? Iubire? Tu însuți fii iubire
Și sufletu-ți împarte cum raze cad din soare,
Ori cum Se-mparte Tatăl pe Sine peste fire
Și nouă ne dă viață din sfânta Lui suflare!
Că, dacă tu, iubirea ți-o-mparți la fel în toate,
În mâna ta măruntă or fi nimicuri, poate,
Dar Tatăl nostru vede și-n dragostea Lui mare,
Le face dintr-odată, zâmbind, mărgăritare...
EL, UNIC!
Şi val în vânt şi stâncă-n larg
Şi pisc şi umbră de catarg
Şi dur ca piatra şi suav,
Stăpân pe el şi sieşi sclav,
Cinstit şi laş şi bun şi rău,
Frumos e omu-n felul său,
Dar El, egal cu El mereu,
E unic Domnul Dumnezeu!
COGITO
N-am cum prinde eu văzduhul în hotarul minții mele,
Nici noianul său de îngeri, demoni, sfinți și zei și stele,
Nu cunosc pe dinafară genii câte-au fost sub soare,
Totuși cred și simt în toate sfânta Forță Creatoare
Și mă-ntreb, precum poetul, ochii-mi învelind sub pleoape:
„Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de ape?”
Ce-i pământul? Cât e cerul ? Unde-i Tatăl nostru Care
Nu se-arată, dar din Sine tuturor ne dă suflare,
Care aura ne-o poartă nevăzută peste fire
Și nimicu-l ființează prin imensa Lui iubire?
E o luptă înăuntrul veșniciei Sale, poate,
Cu-ntunericul ce-și poartă voalul urii peste toate...
Se încurcă filozofii și prorocii tac de-o vreme,
Fierbe Terra de războaie, de injurii și blesteme,
Lumea,-n loc să se închine celei mai frumoase Taine,
Avaretic își îmbracă ale crimei lucii haine.
Cine mai pornește astăzi într-o nouă cruciadă
Să salveze, ca eroii, lumea în degringoladă?
Poate că venim de-a rândul din a Tatălui ființă
Și ne-ntoarcem tot acolo după unica-I voință,
Poate ne mai lasă-n lume, biete umbre avatare
Câtă vreme-i suntem încă Terrei, prin ceva, datoare,
Sau vreo lecție rămasă avataric, ne-nvățată,
Pe acest pământ se cere înc-o vreme repetată?
Poate, spre desăvârșire ne oprim și-n alte sfere,
Sau nimicul ne înghite ca pe searbede himere?
Nu știm ce-a fost ieri, nici mâine n-o să știm ce va să fie,
Timpul însuși nu-și răspunde, zboară mut ca o stafie;
Infinit? Eternitate? Mintea noastră nu-nțelege
O atare paradigmă, nici a sa-ncâlcită lege.
Taina stă-n puterea Celui Ce ubicuu, așteaptă
Să urcăm spre El prin vreme câte-un pas, apoi o treaptă
Până când, în contingență cu ingenua-I poveste,
Noi, copiii Săi proteici, vom vedea,-n sfârșit, că ESTE!
COLIND
Noaptea curge din tărie
Peste luna prinsă-n somn,
Preacucernica Marie
Naște pe Hristosul Domn
Îngeri vin să I se-nchine
Și străini cu daruri vin,
Stele cern ușor rubine.
Numai unul din senin,
Cel mai mare și frumos,
E în steaua lui Hristos...
IISUS ÎN LUMINĂ
Iisus, țintit pe cruce sub cerul ars al verii,
Pălind sub biciul aprig ce nu-nceta a-l bate,
Știa că va să moară spre slava Învierii
Salvând întreaga lume din marea-i de păcate.
Cu spini uscați pe frunte, nu rob părea, ci rege,
Din palme-nsângerate-I țâșnea mereu iubirea
Și-n Dealul Căpățânii pluteau în vânt dulcege
Miresme de iertare, să-mpace toată firea.
Murea silhui tâlharul cel fără de credință,
Iar cel smerit, pe cruce își da în pace duhul.
Iisus, deasupra crucii, cu Tatăl de-o ființă,
Umplea de măreția iubirii Lui, văzduhul.
Lăsând pe cruce trupul, privea spre-ntreaga lume
Puternic, numai suflet desprins din Tatăl Său,
Frumos ca nimeni altul și gata să-Și asume
Iertarea celor care-I făcură-atâta rău.
Dar numai Preacurata-L vedea acolo sus
Cântat de sfinți și îngeri pe mii și mii de voci;
Știa că va să-nvie a treia zi Iisus,
Să-i dea frumoasa veste prezisă de proroci,
Știa ce mult iubește acest pierdut popor,
Știa că-ntors în lume, va merge iar la cer,
Să fie tuturora părinte și păstor
Din lumea Lui frumoasă, dar plină de mister...
FECIOARA MARIA
Preasfânta Fecioară Maria
Prin valuri de veacuri colindă,
În urmă-I se cerne tăria
Și cerul se face oglindă,
Înfruntă noiane de nouri
Și stele și sori o-mpresoară,
Mirate și sfinte ecouri
Cu ea deodată coboară.
Frumoasă cum este și dreaptă,
Mai bună ca oricare mamă,
Fecioare cu flori o așteaptă,
Bolnavi fără număr o cheamă
Și vine din ‘naltele-i sfere
Oriunde se-aude chemată,
Dar multă-i în preajmă durere
Și ea n-o alină pe toată.
Stau îngerii-n juru-I de strajă
Și cântă să piară durerea
Și lumea se umple de vrajă
Și cântecu-i dulce ca mierea.
E clipa aceea în care
Se face-omenirea mai bună
Și îngeri și sfinți, fiecare
În jurul Mariei se-adună.
Veniți-i cu toții aproape
Să facem un scut de iubire
În care durerea nu-ncape
Și Domnu-i stăpân peste fire...
SENTIMENT
Doamne,
Mi-ar trebui
Un cer
Și o infinitate de inimi,
Altfel cum să îmbrățișez
Universul
Și cum să-i țin minte
Minunile
Și cum să Te slăvesc
Zi de zi
Pe Tine
Cu singura
Și biata mea
Inimă?
PE PÂNZA VIEȚII
Oricât
Aș fi de bun,
Nu mi-ar ajunge o simeză,
Nici universu-ntreg
N-ar fi de-ajuns
Să pot imagina
Cu gândul meu
Acea minune
Sfântă:
Dumnezeu.
GRAȚIE
Cu Tine-n gând deschidem ochii, Doamne,
Și ochii Tăi la geam ne dau lumină,
Sub cerul Tău petrecem veri și toamne
Și în iubire prindem rădăcină.
Cu tine-nchidem ochii-n miez de noapte
Și Duhul Tău, ce-aduce-n lume pace,
Cu murmur lin de vise și de șoapte
Icoană de iubire-n noi se face...
CUVINTE...
De-aș face din cuvinte-n vânt tărie
Precum Iisus făcu din apă vin,
La mine nu-i decât scamatorie,
La El a fost mereu un har divin.
De-mpart și eu cuvinte într-o doară
Precum Iisus a dat în jur lumină,
La mine-s frunze, cad în vânt și, zboară,
La El cuvântul prinde rădăcină.
Cuvântul meu – o șoaptă e, măruntă,
Cândva rostită și pierdută-n cale,
Cuvântul Lui – ca vinul de la nuntă,
Mereu sporește dragostea-n pocale...
TÂRZIU
Îți sunt datoare, Doamne, în fiecare clipă,
Că am promis atâtea și nu Ți-am dat nimic,
Dar de cuvinte goale făcând mereu risipă,
Tot ce clădești în mine, eu iar dărâm și stric.
Mințind că voi ajunge în felul meu la Tine,
M-agăț ca înecatul de-un pai în larg de mare,
Ori bâjbâi trist ca orbul ce-n brațu-i șubred ține
Bastonul, să-l conducă pe neagra sa cărare.
Crezând că-n largul vieții mă-ndrept spre libertate,
Am tot plutit pe valuri cu viersuri de sirenă,
Acum refac din cioburi esența Ta perenă,
Dar n-o găsesc în mine, chiar dacă ești în toate...
Corabia, Părinte, spre nicăieri mă duce,
În mâna Ta ia cârma și-ndreapt-o, că mi-e teamă,
Te caut ca tâlharul ce, stând smrit pe cruce
Cu ultima suflare regretă și Te cheamă.
Când mila-Ți va să-nvingă pornirea mea deșartă,
Sub steagul păcii Tale, 'nălțat de sfinți în zare,
Voi ști că nu din vorbe și nici din lira-mi spartă,
Ci numai din iubire se pot 'nălța altare...
Dumnezeu
Ne-a dat odată
Aripi
Să ne-nălțăm
Spre slava Lui
Și glas ne-a dat,
Să-I putem cânta
Frumusețea
Și suflet,
Să-I înțelegem
Iubirea.
Dar
Noi le folosim pe toate
În slujba
Poftei noastre
De păcate...
INCHINARE
Eu scriu să-Ți placă Ție, Doamne,
Că Tu ne judeci cu dreptate,
Noi nu știm unde ni-i limanul
Vânând iluzii pe fregate.
La ușa Ta mi-aștept verdictul,
Dar încă nu-ndrăznesc a bate,
Că lira-mi nu-și găsește-odihna
Pe struna ei cu mici păcate.
De cântă fals, strunește-i muza
Și dreaptă de-i cântarea, lasă
Deschisă ușa milei Tale,
Să știe c-a ajuns acasă!...
|
Maria Chirtoacă 4/1/2023 |
Contact: |
|
|
