Atitudini : Caracterul si comportamentul
„Cunoaste-ti inamicul si cunoaste-te pe tine însuti; dintr-o sută de bătălii, nu te vei expune nici unei primejdii”
Sun Tzu
Prin CARACTER întelegem felul de a fi al unui individ, definit ca ansamblul însusirilor fundamentale psihice-morale si care se manifestă prin comportament - idei, atitudini si actiuni. Caracterul este ereditar si în cele din urmă se însumează cu cel dobândit.
Caracterul este „o carte de vizită, nescrisă pe hârtie, dar săpată în adâncul fiintei” care te prezintă oriunde, oricând si oricui. „Caracterul este ca un arbore si reputatia este ca o umbră…” spunea Abraham Lincoln. Mai în amănunt: felul în care te îmbraci, felul în care îti alegi prietenii („Spune-mi cu cine te împrietenesti, ca să-ti spun cine esti.”), felul în care te tii de cuvânt („Cuvintele sunt vocea inimii”), prin punctualitate - calitatea de a face lucrurile la timp („Punctualitatea este politetea regilor”), prin profunzimea gândurilor si seriozitatea lor („Tot ce există în mine ca seriozitate, provine din lumea copilăriei”), prin preferinta fată de lucruri si oameni de valoare, prin bunătate, gust si aprecierea frumusetii intelectuale, acea frumusete care nu înseamnă a sti multe, ci a sti ceea ce trebuie si aici as mentiona părerea unora: „Mai bine caractere fără cultură decât cultură fără caracter”, prin comportamentul în familie, în biserică etc. Toate acestea determină caracterul pe care îl ai. Nu putem să ni-l ascundem, căci el iese la iveală. Toate vorbele, miscările, faptele noastre ne trădează. Caracterul cu care ne nastem trebuie cizelat, dezvoltat cu ajutorul vointei si al ratiunii. Până la urmă „esti, ceea ce ai stiut să-ti adaugi”.
Mai în glumă, mai în serios amintesc de faptul că am citit cândva despre o stiintă care ar fi apărut pe meleagurile noastre mioritice si care analiza conceptia miticilor (persoane superficiale si neserioase) în legătură cu morala, politica si societatea. Dramaturgul Ion Luca Caragiale a analizat prin metode literare această conceptie, a notat notiunile cheie: flecăreala, lichelismul, ticălosia, perfidia, înselăciunea, aflarea în treabă, megalomania. Mă întreb: cât de mult s-a schimbat viziunea lui I.L. Caragiale în zilele noastre? Oare vrem să fim continuatori perseverenti ai acelor vremi? Ar fi trist!
COMPORTAMÉNTUL este modul în care ne exteriorizăm, cel care trădează caracterul, prin felul de a actiona în anumite situatii. Cu timpul el devine conduită, purtare, un întreg ansamblul al reactiilor oamenilor în anumite situatii, la factorii de mediu.
Termenul de comportament a început să fie folosit în psihologie de către psihologul francez Henri Pieron (1881-1964), fondator al psihologiei stiintifice, si de către psihologul american J. B Watson (1878-1958) în modelul psihologic numit Behaviorism, behaviour în engleză însemnând comportament, purtare, maniere.
Există astăzi multi oameni debusolati si ne trezim de multe ori că ne revoltăm spunând că trăim într-o lume nebună, nebună! Si nu este adevărat? Sesizăm de multe ori comportamente agresive care nu se găseau până atunci la persoana respectivă. Sau nu le descoperisem noi? Ca atare, comportamentul unor persoane, uneori, ne surprinde. „Nu m-am asteptat!” spunem atunci. Este adevărat, poti deveni agresiv datorită unor probleme psihice care pot apărea pe moment si care duc la o stare a agresivitătii, acest comportament putând fi tranzitoriu sau stabilizat pentru o perioada mai îndelungată, el tinând de autocontrol si de gravitatea problemei respective. Agresivitatea poate fi verbală sau fizică. Cea verbală se manifestă separat sau împreună cu cea fizică. De multe ori vorbele, declaratiile rănesc mai tare decât pumnul sau palma. Sau, din cauza vorbelor se ajunge si la pumn, dar astăzi pumnul este mult mai perfid administrat. Agresivitatea poate fi iscată de o persoană căreia îi face plăcere să determine izbucnirea unui asemenea comportament, de cele mai multe ori fiind o persoană care practică ironia demonică, sau plină de orgoliu. Agresivitatea si lipsa afectiunii duc la accentuarea dorintei de a face rău, persoana respectivă neluând în calcul pretul consecintelor.
Prin observarea comportamentului, o metodă folosită mult în psihologie, se poate defini caracterul unei persoane. Datorită complexitătii, cunoasterea unui individ bazată pe observatie, implică în primul rând simturile, presupune atentie, iar integrarea într-un tablou unitar a elementelor furnizate pe aceste căi este conditionată de participarea gândirii. Astfel, cu ajutorul mecanismelor gândirii (judecata, rationamentul, de tip analitic sau sintetic, inductiv sau deductiv) se pătrunde dincolo de simturi, se dezvăluie laturi noi, anterior necunoscute. Si aceasta deoarece există în fiecare om tendinta de a căuta să pară într-o „lumină” bună, sub anumite aspecte, ceva „mai mult” sau „mai altfel” decât este, mai inteligent, mai capabil, mai important etc. Această tendintă duce la intensificarea voită a unor trăsături si la estomparea altora. Mai mult sau mai putin constient, fiecare om se comportă, nu numai în relatiile cu ceilalti oameni ci chiar fată de sine, ca si cum ar juca un „rol” pe scena vietii. Rezultatele sunt desigur diferite, „rolurile” - mai modeste sau mai complexe. Se consideră că dacă individul reactionează rapid, mai apropiat de limita spontaneitătii, el este mai „adevărat”, adică poza se suprapune realitătii, felului de a fi, caracterului. Cu toate acestea, spontaneitatea poate demasca rapid un caracter urât, poate fi o manifestare prostească, grotescă, atunci când gândul nu este trecut prin filtrul ratiunii, sau, este cauza unui scenariu improvizat spontan. Filtrul este obligatoriu pentru oamenii maturi, responsabili, în deosebi pentru lideri. Ei trebuie să-si cântărească vorbele, atitudinile, actiunile. Cred că, poti uita în anumite momente că esti „rege”, dar nu trebuie să uiti niciodată să te porti „regeste”!
Reiese de aici necesitatea ca observatiile asupra comportamentului să fie mereu supuse analizei, cu scopul de a discerne ceea ce este adevărat de ceea ce reprezintă numai o aparentă, dar si făcute în timp util. Aparentele nu trebuie să fie desconsiderate, pentru că si ele au o anumită valoare de cunoastere. „Rolul” pe care, constient sau nu, si-l asumă unii oameni în relatiile cu semenii lor, arată si el destul de multe lucruri despre structura lor reală, poate demasca dintr-o dată trăsăturile urâte ale caracterului, ascunse până în acel moment.
Dacă vrem să ne schimbăm viata în bine, să trăim într-o societate echilibrată, cred că fiecare dintre noi ar trebui să vegheze asupra propriului comportament si deopotrivă asupra comportamentului conducătorilor care ne reprezintă, ca ei să nu se afle sub influenta ambitiilor politice (proprii sau induse), făcute în detrimentul tării pe care o conduc. Un exemplu de comportament colectiv pozitiv, l-a dat, la vremea sa, psihologul, omul politic C. Rădulescu Motru (1868-1957) amintind în scrierile sale, că marii patrioti români din prima jumătate a secolului al XIX-lea ceruseră desfiintarea tuturor privilegiilor. Si au făcut-o nu din simpatie pentru ideile socialiste, de care erau total departe, ci pentru că „practica privilegiilor le era urâtă din instinct”. Am credinta că este necesară încrederea în virtutile neamului, care au fost si continuă să existe, camuflate astăzi cu oarecare timiditate, din pricina celor multi iesiti în fată, cu comportament viciat.
Si pentru că suntem si buni si răi, balanta cântarului vesnic oscilând, acum parcă înclinând mai mult spre partea negativă a noastră, iar viata vesnic curgând, asupra cursului ei trebuie vegheat, cu judecata dreaptă a mintii, ca viata să curgă asemeni unui râu din ce în ce mai limpede si mai curat, în matca sa trudită si statornicită de atâta vreme, pe care o numim Morală si care este sustinută de Credintă, convingerea religioasă fiind un factor decisiv în comportamentul omului. O societate trebuie clădită cu valori morale, pentru ca ea să poată rezista în timp.
Carolina de Nord
Vavila Popovici
|
Vavila Popovici 3/31/2023 |
Contact: |
|
|
