Răgaz
Trimiți mereu poeme, ca marea cea cu valuri ;
cu așteptare mută, noi străm cuminți pe maluri.
Poate sunt chiar milenii, când ne-am oprit din mers,
sperând, poate cu teamă, să prindem chiar și-un vers ...
Ai fost sclava iubirii, ai fost chiar și stăpână,
și te-ai jucat cu focul, crezând c-o să rămână
o flacără ce arde, așa, cumva, în veci,
dar vetrele astrale acum au rămas reci.
Stăm spate către spate, dar mâinile ni-s strânse,
cântările iubirii ne-au copleșit, pătrunse
de setea veșniciei, iar lanțul ce ne leagă,
nu vrea nici să mai cadă și nici să înțeleagă
că noi facem aici doar ce ne cere firea,
și suntem doar cenușă, dar nu și nemurirea,
dar că din viața noastră, scăderea și mărirea,
dacă se duc ... acolo, rămâne doar iubirea...
A.R.,
|
