Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Sărbătorile și praznicele creștine

Sărbătorile creștine sunt zile anumite din cursul anului bisericesc. Ele se deosebesc de celelalte zile (obișnuite) prin încetarea ocupațiilor de toată ziua (de aici și expresia cu ținere) și participarea la dumnezeieștile slujbe în biserică, prin care sunt prăznuite sărbătorile respective.
După însemnătatea lor, sărbătorile creștine (ortodoxe) sunt de două feluri și anume:

I. Duminicile de peste an;

II. Sărbătorile domnești numite și praznice împărătești, închinate preamăririi lui Dumnezeu sau a uneia din fețele Sfintei Treimi, îndeosebi a Fiului lui Dumnezeu, Hristos Mântuitorul;

III. Sărbători închinate unor Sfinți mai aleși, între care cele dintâi sunt Sărbătorile Maicii Domnului, cea dintâi între Sfinți.

I a. Duminica este ziua cea dintâi a creației;
I b. Este ziua în care a înviat Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos
I c. Este ziua în care S-a pogorât Sfântul Du peste Sfinâii Apostoli
I d. Este ziua în care, încă de la început, s-a săvârșit în Biserica creștin㠄frângerea pâinii” adică Dumnezeiasca Liturghie.

II Praznicele mari sau Împărătești din cursul anului sunt:

II 1. Sfintele Paști sau Sărbătoarea Învierii Domnului, considerată cea mai veche
și mai mare sărbătoare creștină, „sărbătoarea sărbătorilor și praznicul praznicelor”;
II 2. Înălțarea Domnului Iisus Hristos la cer, care cade întotdeauna joia,
la patruzeci de zile după Sfintele Paști;
II 3. Rusaliile – numită în popor și Duminica Mare – sau Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, care cade la cincizeci de zile după Sfintele Paști, sau la zece zile după praznicul Înlțării Domnului;
II 4. Sfânta Treime, care se serbează luni după Duminica Pogorârii Sfântului Duh
II 5. Schimbarea la față a Domnului, la 6 august;
II 6. Nașterea Domnului sau Crăciunul, la 25 decembrie;
II 7. Tăierea împrejur a Domnului, la 1 ianarie respectiv la 8 zile după Crăciun;
II 8. Botezul Domnului, Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, la 6 ianuarie;
II 9. Întâmpinarea Domnului (Stretenia), la 40 de zile după Crăciun, adică la 2 februarie;
II 10. Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile, Duminica Stâlpărilor sau Duminica Floriilor);

II 11. Tot între praznicele împărătești se numără de obicei și Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie;

Următoarele Sărbători: Sfintele Paști, Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile sau Duminica Stâlpărlor), Înălțarea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) și Sfânta Treime) sunt sărbători mișcătoarea sau schimbătoare, deoarece data lor depinde de data Sfintelor Paști, care se schimbă în fiecare an, în funcție de Calendarul Iulian .
Celelalte sunt sărbători cu dată fixă. Ele cad în fiecare an în aceeași zi a lunii, dar nu în aceeași zi din săptămână.

III. Praznicele închinate preacinstirii Maicii Domnului:

1. Nașterea Maicii Domnului, sau Sântă Maria mică, la 8 septembrie;
2. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Vovidenia sau Ovedenia, la 21 noiembrie;
3. Buna Vestire, sau Blagoveștenia, la 25 martie;
4. Adormirea Maicii Domnului, sau Sântă Măria mare, la 15 august.

IV. Sărbătorile Sfinților mai mari, menționate aici în ordine cronologică
(corespunzător anului bisericesc, care începe la 1 septembrie), sunt:
1. 26 octombrie: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie sau Sâmedru;
2. 8 noiembrie: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, sau Sfinții Voievozi;
3. 6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae – Arhiepiscopul Mirelor Lichiei;
4. 27 decembrie Sfântul Arhidiacon și întâiul mucenic Ștefan;
5. 1 ianuarie: Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei;
6. 7 ianuarie: Sfântul Ioan Botezătorul, Proorocul și Înainte-Mergătorul Domnului;
7. 30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi – Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur sau Trisfetitele;
8. 23 aprilie: Sfântul Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de birunță;
9. 21 mai: Sfinții Împărăți și întocmai cu Apostolii, Constantin și maica sa Elena;
10. 24 iunie: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzâienele sau Drăgaica;
11. 29 iunie: Sfinții Apostoli Petru și Pavel sau Sânpetru;
12. 20 iulie: Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul;
13. 1 august: Aflarea Sfintei Cruci;
14. 29 august: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul;
14. 14 octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Vinerea Mare;

V. Praznice Împărătești (în ordine cronologică) cu dată fixă sunt:

25 Decembrie: Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (Crăciunul);
1 ianuarie: Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos;
6 ianuarie: Botezul sau Arătarea Domnului (Boboteaza);
2 februarie: Întâmpinarea Domnului sau Stretenia;
25 martie: Buna Vestire a Maicii Domnului sau Blagoveștenia;
6 august: Schimbarea la față a Domnului sau Pobreajenul;
15 august: Adormirea Maicii Domnului sau Sântămăria Mare;
8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului sau Sântămăria Mică;
14 septembire: Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii;
21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Vovidenia.

VI. Praznice Împărătești cu dată schimbătoare, dependente de data Sfintelor Paști

1. Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Stâlpărilor sau a Floriilor;
2. Învierea Domnului – Duminica Învierii, Pogorârea la iad sau Sfintele Paști;
3. Înălțarea Domnului la ceruri sau Ispasul și Ziua Eroilor;
4. Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau Rusaliile;
5. Sfânta Treime, luni după Pogorârea Sfântului Duh.
În concluzie, recapitulând vom prezenta, pe scurt, sărbătorile creștine, cu importanța și semnificația lor:

Ce sunt sărbătorile creștine?
Sărbătorile creștine sunt zile rânduite de Sfânta Biserică pentru săvârșirea rugăciunilor obștești, în scopul preamăririi lui Dumnezeu și a sfințirii credincioșilor.
Prin sfintele slujbe, din zilele de sărbătoare, se pun înaintea credincioșilor faptele mântuirii și învățăturile descoperite de sus, pentru ca ei să le cunoască și să și le însușească spre a-și dobândi mântuirea.

Care sunt sărbătorile creștine?

Sărbătorile creștine sunt:

1. Duminica sau Ziua Domnului, care este sărbătoarea săptămânală a creștinilor.

2. Sărbători Domnești sau Praznicile Împărătești rânduite spre preamărirea celor trei Fețe Dumnezeiești, și mai ales, spre cinstirea și preamărirea Fiului lui Dumnezeu.


3. Sărbătorile sfinților.

1. Pentru ce cinstim Sfânta Duminică?

Cinstim Sfânta Duminică pentru că:
- este ziua cea dintâi a creației lumii;
- este ziua în care a înviat Domnul din morți, biruind moartea, când a deschis Raiul care fusese încuiat din clipa izgonirii primilor oameni din Eden.
- în această zi, adică în Duminica Rusaliilor, S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli și prin ei, peste toată lumea.
- în aceasă zi a săptămânii se săvârșea de către Apostoli Sfânta Liturghie, numită și frângerea pâinii, când se împărtășeau toți cu Trupul și Sângele Domnului.
Duminica mai este numită și ziua a opta, adică prima zi după sâmbătă, care este ziua a șaptea. Astfel, Duminica, adică ziua a opta, simbolizează tainic viața veșnică cu Iisus Hristos, când toți cei mântuiți vom fi în împărăția Cerurilor, înaintea tronului Preasfintei Treimi. Iată ce mare este însemnătatea Sfintei Duminici.

2. Sărbători Domnești sau Praznicile Împărătești

Sărbătorile Împărătești ale Bisericii Ortodoxe sunt în număr de doisprezece și se mai numesc Cele 12 Sărbători Împărătești. Sfânta Înviere a Domnului (Sfintele Paști) nu se numără printre cele 12, ci se află deasupra tuturor sărbătorilor. Acestea sărbătoresc și ne reamintesc prezența istorică a Mântuitorului și a Maicii Sale aici pe pământ, printr-o serie de cele mai importante douăsprezece evenimente.
Dintre acestea, șapte sunt praznice în onoarea Domnului nostru Iisus Hristos iar cinci sunt în cinstea Maicii Domnului, împreună constituind cele Douăsprezece Praznice Împărătești.

08 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfântă Măria mică
14 septembrie, Înălțarea Sfintei Crucis au Ziua Crucii
21 noimbrie, Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia
25 decembrie, Nașterea Domnului sau Crăciunul
06 ianuarie, Botezul Domnului, Epifania sau Teofania
02 februarie, Întâmpinarea Domnului
25 martie, Bunavestire
09 aprilie Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor
16 aprilie Învierea Domnului, Ziua Învierii sau Sfintele Paști
25 mai Înălțarea Domnului sau Ispasul și Ziua Eroilor
04 Iunie Pogorârea Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile
06 august, Schimbarea la Față a Domnului
15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfântă Maria Mare

După data la care se țin, sărbătorile Împărătești se împart în două grupe:

Sărbători cu dată fixă sau neschimbătoare:

- Nașterea Maicii Domnului
- Înălțarea Sfintei Cruci
- Intrarea Maicii Domnului în Biserică
- Nașterea Domnului
- Botezul Domnului
- Întâmpinarea Domnului
- Bunavestire
- Schimbarea la Față a Domnului
- Adormirea Maicii Domnului

Sărbători cu dată variabilă sau schimbătoare sunt sărbători a căror dată se schimbă în fiecare an, fiind în legătură cu data, variabilă, a Paștilor. Acestea nu cad la aceeași dată a lunii (sau se schimba chiar de la o lună la alta), dar cad mereu în aceeași zi a săptămânii.

- Învierea Domnului (Paștile)
- Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor
- Înălțarea Domnului (Ispasul) și Ziua Eroilor
- Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile)

De reținut:

Postul Paștelui din 2023 este în perioada 27 februarie – 15 aprilie.
Sărbătoarea Sfintelor Paști pentru ortodocși – Învierea Domnului – va fi în 16 aprilie.

Zile de post și posture sunt, după cum urmează:

Miercurile și vinerile de peste an, în afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harți;
Ajunul Bobotezei (5 ianuarie);
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);
Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie);
Postul Sfintelor Paști (27 februarie – 15 aprilie);
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (20 iunie – 28 iunie);
Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august);
Postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie).







Stelian Gomboș    3/22/2023


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian