Condiția morală ca omul să fie măsura tuturor lucrurilor
1.Teoria ca teoria...
Rolul societăților, implicit al statelor este acela să poarte de grijă indivizilor ce fac parte din ele și le conferă existență, sarcină deosebit de complexă și anevoioasă (hrană, siguranță, educație consistentă, cultură temeinică, identitate națională, mulțumire moral-spirituală, continuă prosperitate materială), de care orice cârmuire, cât de cât înțeleaptă și responsabilă de misiunea sa istorică, încearcă să se achite onorabil prin legi și măsuri puse neîncetat în slujba binelui, adevărului și justului public (atât în politica internă, cât și în cea externă), respectiv printr-un ansamblu de instituții eficiente și de canale tot mai suple de comunicare între autorități și cetățeni. Că de, dacă tot se face pretutindeni atâta caz de democrație (nu directă, fiindcă lucrul acesta este cu neputință la popoarele și națiunile răspândite cu milioanele pe teritorii foarte întinse, ci indirectă, adică prin reprezentanții ajunși la butoanele puterii centrale și locale), atunci chiar exponenții necalificați ai democrației originale, precum cea în plină degringoladă ciocoiască de pe meleagurile noastre, trebuie odată și odată să priceapă că nemeritatul lor huzur este întreținut de statul nevolnic (în toate celelalte privințe) prin suprataxarea (vezi noile prețuri scandaloase la alimente, energie, transport etc.) milioanelor de truditori, neîncetat amăgiți cu firimiturile azvârlite de politruci și că aleșii cu niscaiva obraz au obligația să fie în slujba cetățenilor, nicidecum ca poporenii să fie la cheremul unei clici de profitori.
De-abia în asemenea condiții general-umane, cetățenii vor dobândi convingerea că rostul lor, în ultima instanță sensul existenței lor este acela să-și utilizeze din plin însușirile fizice și spirituale pentru edificarea mulțumirii sociale prin sporul prosperității tuturor, nu doar al privilegiaților încumetriți, desigur, fără a uita sau, deseori, a ignora cu premeditare fundamentele morale ale conviețuirii rodnice (să nu ucizi, să nu furi, să nu juri strâmb, pe scurt, ce ție nu-ți place, altuia să nu faci) și nici de reglementările juridice în vigoare, care numai în acest chip pot deveni caduce, dimpreună cu necinstiții și lacomii lor servi...
După cum sugerează subtitlul, din punct de vedere teoretic chestiunea nu prezintă complicații, ci pare lesne de înfăptuit pentru cârcotașii de pe margine și pentru opoziție, care – așa cum corect ilustrează Liviu Rebreanu în romanul Răscoala – în preajma răzvrătirii din 1907 îi îndemna pe țărani să se revolte împotriva tuturor rânduielilor agricole de la acea vreme (deci nu numai împotriva arendașilor evrei!), pentru ca – după instalarea la putere – să treacă la cumplite represalii (morți, schingiuiți, întemnițați) împotriva acelora pe care-i ațâțaseră cu puțin timp în urmă: „Victimele erau aruncate în gropi colective, fără cruce, să nu lase nicio urmă...Și nimeni nu poate protesta, nimeni nu cutează să crâcnească, fiindcă sunt în joc interesele țării și fiindcă interesele țării cer ca atâtea milioane de țărani să muncească flămânzi și goi pentru a procura câtorva mii de trântori bogățiile care să fie risipite în lux și luxură!”
Nota 1:Nu-i așa că tabloul de mai sus este identic cu cel de la clubul Colectiv și din atâtea spitale românești postdecembriste, respectiv cu grozăviile din cei doi ani de pandemie impusă și, mai nou, cu ororile provocate ucrainenilor de către muscalii invadatori, totul cu știința, încuviințarea și implicarea financiaro-militară a globaliștilor, via NATO și aliații săi (Canada, Japonia, Australia ș.a.m.d.)?...
2.Fondul existenței a rămas același
De-abia în cazurile practice se vădește cât sunt de greoaie statele, iar ipochimenii cu bani și funcții cât sunt de ticăloși. Încă din antichitate, Protagoras (primul mare sofist grec) susținea că omul este măsura tuturor lucrurilor, „și a celor care există, precum există, și a celor care nu există, precum nu există”. Altfel spus, atât a lucrurilor deja făptuite, cât și a celor virtualmente făptuibile. Căci – nu-i așa? – există infinit de multe lucruri inaccesibile omului, chiar în plan mental: la nivel macroscopic și microscopic, în mersul vremii și al vieții, precum au fost ele rânduite de către Atoatefăcător.
Iată de ce Vasili Grossman este perfect îndreptățit în celebra povestire Panta rhei (Editura Humanitas, București, 1999) să-l contrazică pe Hegel: „Nu tot ce e real e rațional”! Da, deoarece „Tot ce este inuman e absurd și inutil”...Firește, în categoria lucrurilor absurde și inutile intră atât goana turbată a tot mai mulți pământeni după ceea ce „mănâncă moliile și fură hoții”, cât și sistematica încălcare din această pricină a Decalogului.
Tot așa, există lucruri datorate în exclusivitate omului (războaiele de cotropire, sclavia, milioanele de morți în fiecare an prin înfometare, inchiziția, bolșevismul, nazismul, globalismul, poluarea, risipa și secătuirea resurselor planetare), care nu-i fac acestuia cinste, fie că sunt (pe) măsura absurdului din epocile anterioare (practic de când au apărut și s-au dezvoltat în comunitățile umane inegalitățile generate de lupta acerbă pentru avere, putere, faimă și plăcere), fie că aparțin prezentului hiperabsurd, din cauza egoismului, ipocriziei, minciunii, necredinței, culturii tot mai precare și împerecherilor împotriva firii.
Eu, însă, sunt de părere că finitudinea omului pe Pământ n-ar trebui să fie nici pentru credincios, nici pentru mai puțin credincios și nici pentru total necredincios o sursă de permanentă neliniște în legătură cu ce i se va întâmpla după moarte (mă rog, fiecare cum își așterne, așa doarme!): primul pentru că are certitudinea asigurată de credința fără ezitare și îndoială, al doilea pentru că ezită întreaga viață să renunțe în totalitate la îndoieli, edificându-și din acest motiv o înțelepciune de compromis, iar al treilea pentru că se conduce după dictonul Carpe diem (Trăiește-ți clipa), deci refuză cu obstinație să admită că există certitudini în afara celor aparente din scurta viață pământească.
În plus, a conștientiza iminența morții, ceea ce la urma urmei ridică viața omului la rangul de existență, nu presupune nicidecum și, desigur, nici nu justifică abdicarea acestuia de la îndatoririle firești, pe motiv că însuși Eclesiastul a concluzionat că tot ce ține de condiția umană este deșertăciune și goană după vânt. Dimpotrivă, cu toții avem datoria sacră, iar prin aceasta șansa de-a ne împlini ca oameni (utili celor dragi și celorlalți semeni) doar dacă vom urma cu strictețe sfatul sfântului din vechime: Să muncim ca și cum am fi nemuritori și să ne rugăm ca și cum vom muri chiar mâine!
3.Legea morală sau condiția atotumanului
Dar ce încredere putem să avem (acum ca și altădată) în sofiști, știind că scopul predilect al gândirii lor era să-i inducă în eroare pe neavizați (sofismul este un raționament corect în formă/aparență, însă eronat în conținut/realitate) și mai știind că paralogismul este un sofism neintenționat, respectiv că Gorgias promova următoarele trei teze: a)Nu există nimic; b)Dacă ar exista ceva, n-ar putea să fie cunoscut; c)Dacă ar exista ceva și ar putea fi cunoscut, cunoașterea n-ar putea fi comunicată?
Iată de ce, în aceste vremuri complet date peste cap de globaliști și sculele lor politrucianiste, mai abitir ca altădată trebuie să luăm aminte la senzaționalele afirmații ale lui Clive Staples Lewis, „savant cu o vastă cultură filozofică, științifică și literară” (autorul a 58 de cărți „de o uimitoare varietate tematică – poezie, critică literară, filozofie, apologetică creștină, romane, romane științifico-fantastice, unele pentru adulți, altele pentru copii, și cărți referitoare direct la viața spirituală a creștinismului”), din celebra carte Creștinismul redus la esențe (Societatea Misionară Română, 1987): „Legea gravitației îți spune ce fac pietrele dacă le lași din mână, dar Legea Naturii Umane îți spune ce ar trebui să facă oamenii și nu fac. Cu alte cuvinte, când ai de-a face cu oamenii, intervine ceva ce este mai presus și dincolo de faptele propriu-zise. Pe de-o parte ai faptele (modul în care se comportă oamenii) și mai ai altceva (modul în care ar trebui să se comporte ei). În restul universului, nu este nevoie de nimic altceva decât de fapte”.
Cu aceeași eleganță stilistică și logică fără cusur, autorul ne face cunoscut că „(...) această Regulă a Binelui și Răului sau Legea Naturii Umane, sau oricum am numi-o, trebuie să fie într-un fel oarecare o realitate – un lucru care există cu adevărat, nu unul născocit de noi înșine”, că „Legea Naturii Umane sau Legea Binelui și a Răului trebuie să fie mai presus și dincolo de faptele reale ale comportării umane” și că „Avem două dovezi cu privire la acel Cineva. Prima dovadă este universul pe care El l-a creat. Dacă am folosi numai această dovadă ca ghid, cred că am putea trage concluzia că El a fost un mare artist (pentru că universul este un loc minunat) și în același timp neîndurător și neprietenos față de om (pentru că universul este foarte periculos și înfricoșător). Cealaltă dovadă este Legea Morală pe care a pus-o El în mințile noastre”.
Urmând remarcabila linie raționalisto-creaționistă a lui Descartes (susținea că ideea de Dumnezeu este înnăscută în mintea omului) și pe cea a lui I. Kant („Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine”), C.S. Lewis ne încântă inimile și mințile cu nenumărate alte cugetări inspirate, precum următoarea: „Dacă universul nu este guvernat de o bunătate absolută, atunci toate eforturile noastre sunt zadarnice, când le privim în perspectivă”.
Nota 2: La rândul său, mărturisitorul Petre Țuțea decretează în cartea Între Dumnezeu și neamul meu (Editura Arta grafică, București, 1992) că „Fără Dumnezeu, fără credință omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”, calea acestuia „trebuind să se retragă înaintea căii Domnului, care îmbracă două forme: inspirația sau favoarea divină și revelația sau acțiunea directă a Divinității”.
De ce titlul Creștinismul redus la esențe? Deoarece, ni se spune în Introducere, „Ideea autorului a fost aceea de a lăsa la o parte ceea ce este tipic, să zicem, anglicanismului sau catolicismului sau ortodoxiei, și să capteze ceea ce este comun tuturor și astfel formează «teritoriul comun» al tuturor ”.
|
George Petrovai 3/5/2023 |
Contact: |
|
|
