Eutanasierea – Binecuvintare sau Damnare vesnica?
In luna Februarie, pe retelele de socializare romanesti, din tara si din Canada, au circulat mesaje despre o anumita doamna din Montreal, care a decis sa-si puna capat zilelor prin “Eutanasierea asistata” (MAID). Slava Domnului, ca in ziua stabilita, “i-a venit mintea Romanului a de pe urma” si a renuntat. Dumnezeu s-o tina statornic in aceasta hotarire si sa le rasplateasca celor ce s-au rugat pentru Dinsa!
Din mesaje, se intelegea ca toate tribulatiile au inceput in urma cu 7 ani, cind a pierdut pe singurul fiu, iar apoi a fost diagnosticata si cu un cancer. Comentind despre aceasta cu un prieten, care a capatat un handicap din copilarie si este dependent de ajutorul celor din jur, mi-a spus ca, desi stie ca-i pacat, “citeodata simti ca nu mai poti lupta si te saturi de toate”.
Pentru astfel de nefericiti ai soartei, in Antichitate, dupa cum povesteste Plutarch, la Sparta, Sfatul Batrinilor hotara ca noii nascuti, care aveau probleme, erau fie aruncati in vagaunile muntelui Tayget, sau lasati sa fie mincati de animale si pasari. In zilele noastre, Statul secular si ateu ii aduce pe buza prapastiei pe cei care nu mai pot rabda incercarile vietii, prezentindu-le aruncarea in abis ca pe o apoteoza spre fericirea si tihna vesnica. Nimic mai insidios si lipsit de adevar! Cautind pe Google, am gasit ca 10,064 de Canadieni au murit apelind la MAID, dupa o statistica din anul 2021.
Stiind ca doamna din Montreal a cerut sa vada un preot, inainte ca procedura sa inceapa, trebuie spus foarte clar ca Biserica socoteste sinuciderea ca pacat impotriva Sfantului Duh, despre care Mantuitorul spune ca nu va fi iertat “nici în veacul acesta, nici în cel ce va sa fie” (Matei XII, 32). Deci daca viata ti-a devenit un “iad” pentru 7 ani, ca in cazul Dumneaei, sau 45 de ani, ca in cazul prietenului cu handicap, sau poate pentru altii, intreaga viata a fost un iad, aceasta nu se poate compara cu grozavia Iadului, care va dainui in Eternitate.
M-am gindit la ce anume ii face pe oameni, ca singuri sau “asistati”, sa-si puna capat vietii. Lipsa de credinta in viata viitoare e primul factor, dar, chiar si pentru cei cu credinta putina, mai sunt alte doua: siguratatea si deprimarea vazind indiferenta celor din jur, rude, prieteni sau vecini. Ori, prin sinucidere, SINGURATATEA va fi adusa la paroxism, in vesnicie. Sf. Macarie cel Mare, intrebind pe un popa idolatru, a carui capatina a gasit-o in desert, cum este in Iad, a primit raspunsul: “Rau, Parinte! E intuneric, groaza, strigate din toate partile, dar nu ne vedem unul pe altul. Numai cind te rogi tu pentru noi, atunci ne vedem ca dintr-o parte si simtim o usurare”. Omului i-a fost “gatita Imparatia Cerului de la intemeierea Lumii”, dar, din nefericire, omul ajunge, prin sinucidere si pacate nespovedite, in Iad, care a fost “gatit diavolului si ingerilor lui” (Matei XXV, 31-46). Pentru aceasta este tot asaltul si biruinta ultima a divolului de a-l convinge pe om sa-si ia viata, pentru a fi si el in osinda vesnica.
Viata, de multe ori, e grea, insa ni s-a dat ca s-o traim pina la capat, chiar daca fericirea, asa de mult trimbitata in romane si filme, are picioare scurte, aici pe Pamint. Pentru cei care nu cred in Dumnezeu sau viata viitoare, am sa dau doua exemple care pledeaza pentru continuarea vietii, in orice conditii si lipsuri, chiar si atunci cind parca Cerul s-a inchis si numai este nici o speranta de-a reveni la normalitate.
De curind, am vazut un interviu inregistrat cu vrednicul de pomenire Pr. Nicolae Bordasiu, care impreuna cu Pr. Roman Braga au facut parte dintre tinerii de la miscarea Rugul Aprins. Cautat de Comunisti, a stat ascuns timp de 7 ani prin casele unor credinciosi, dupa care, fiind descoperit, a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, printre care si la Aiud. Eliberat prin decretul din 1964, a lucrat ca simplu muncitor, macar ca avea doua facultati: Teologie si Farmacie. Mai tirziu, a fost chemat ca profesor la Seminarul Teologic din Bucuresti, iar cind a iesit la pensie, a fost slujitor la Biserica Silvestru, alaturi de Pr. Galeriu, unde i-am cunoscut. In ciuda vicisitudinilor vietii, a trait pina la venerabila virsta de 94 de ani!!!
Cunosc de asemenea pe cineva cu o viata tulburata, dar cu un happy end ca in filmul The Pursuit of Happyness. Euforia venirii in Canada s-a evaporat rapid, si omul s-a vazut lovit din plin de tavalugul incercarilor. Angrenat intr-un process de divort, costisitor si de durata, a ajuns sa doarma prin masina sau pe la oameni binevoitori, caci numai raminea decit cu 200-300 de dolari pe luna, restul salariului fiindu-i poprit de FRO. I-au trebuit vreo 15 ani ca sa-si plateasca toata datoria acumulata cu procesul. Insa, dupa tot marasmul acelor vremuri grele, viata lui si-a reluat fagasul normal.
In incheiere, amintesc de George Cosbuc, caruia i-a murit baiatul, si a scris acel admirabil gazel “Lupta vietii”, care-i o pledoarie pentru viata. Intr-una din strofe zice: “Oricare-ar fi sfirsitul luptei/Sa stai luptind, caci esti dator”, parca continuind ceea ce a zis Mantuitorul Hristos: “Cel ce va rabda pina la sfirsit, acela se va mantui” (Matei XXIV, 13).
Bogdan-Cristian Stoenescu
Toronto
|
Bogdan-Cristian Stoenescu 2/21/2023 |
Contact: |
|
|
