Un mare poet din Quebec - Emile Nelligan
S-a nãscut si a decedat la Montreal (1879 - 1941).
Discipol al simbolismului, a fost influentat profund de Octave Crémazie, Louis Fréchette, Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Georges Rodenbach, Maurice Rollinat, si Edgar Allan Poe.
Biografie
Nelligan s-a nãscut în Montreal pe 602 rue de La Gauchetière.
Este primul fiu al lui David Nelligan un anglofon irlandez sosit în Quebec la vãrsta de 12 ani si al Émilie Amanda Hudon, francofonã din Rimouski. El are douã surori mai mici Béatrice Éva si Gertrude.
Copilãria îi este fericitã si penduleazã între casa din Montreal si resedinta de varã a familiei de la Cacouna. Lipseste frecvent de la scoala si de aceea mama sa se ocupa de educatia sa. Îsi trãieste arpoape toata viata la Montreal cu familia sa.
În 1893, Nelligan îsi incepe cursul de Literaturã Clasicã la Collège de Montréal. El rãmãne repetent la latinã. De asemeni nu trece la sintaxa. Dupã un an cãnd tatãl sãu inspector al postelor îl ia cu el pentru a-l struni, Nelligan îsi reia studiile clasice în 1896 la Collège Sainte-Marie.
Dotat cu un talent precoce ca si Arthur Rimbaud îsi trimite poeziile la ziarul « Le Samedi » din Montréal, ziar care îi publica prima poezie pe 13 iunie 1896 pe care o semneaza Émile Kovak. Se numeste « Rêve fantasque ». El nu are decat 16 ani.
În 1896 se împrieteneste cu poetul Arthur de Bussières, care fusese admis la École littéraire de Montréal, care de abia se fondase si atunci decide sã îsi dedice toata viata poeziei.
În 1897 sustinut de Joseph Mélançon, devine membru al l'École littéraire din Montréal si îsi abandoneaza pentru totdeauna studiile.
Asista la reuniunile scolii si îsi citeste poemele, dar demisioneaza împreuna cu prietenul sãu la 27 martie. Continuã sã publice cãnd si cãnd, dar poezia sa este aservitã stilului conservator literar al epocii.
În primavara lui 1898 tatal sãu care nu aprecia nicidecum viata boemã a fiului sãu, îl ia cu forta sã lucreze si îl trimite într-o calatorie în Anglia. Între timp întoarcerea precipitatã a fiului îl obligã sã îi gãseascã de lucru pe plan local. În septembrie Emile va fii contabil la un negutãtor de cãrbune timp de 15 zile, apoi datoritã insistentelor mamei sale în fata judecatorului Gonzalve Desaulniers, membru al scolii literare, el este readmis în cenaclu literar la 9 decembrie 1898.
Pe 26 mai 1899 în timpul unei sedinte publice citeste 3 poeme dintre care celebra « La Romance du vin », care rãmane în memoria colectivã. Este ultima oarã cãnd va citi în public, pentru ca este diagnosticat cu psihozã din care nu se va mai reface. Primul sau volum de poezie s-ar fi intitulat « Le Récital des anges », dar nu a mai apucat sã îl termine.
La cererea pãrintilor sãi el este internat la 9 august 1899 la Retraite Saint-Benoît, un azil în grija fratilor « de la Charité » în estul insulei Montréal. În 1925 este transferat la azilul Saint-Jean-de-Dieu, unde survine decesul la 18 noiembrie 1941.
În 1903 o culegere a celor 107 poeme este comandatã de Louis Dantin si este publicatã de Beauchemin. Aceasta îl face cunoscut în Qubec, Belgia si Franta.
Dupa moartea sa în anul 1941, publicul începe sã se intereseze de el. Lucrãrile sale neterminate încep sa fie studiate de specialisti. Este tradus în 1960 în limba engleza de P. F. Widdows. În 1983 Fred Cogswell traduce toate poemele sale in volumul « The Complete Poems of Émile Nelligan ».
Astazi, Émile Nelligan este înca considerat ca cel mai mare poet din Quebec. Primele sale versuri din « Soir d'hiver » sunt celebre.
« Ah! comme la neige a neigé!
Ma vitre est un jardin de givre »
« Cum nige colea-n tina
Geamlacul e ca o gradina »
Omagii
Mai multe scoli si bilioteci îi poarta numele printre care si salonul elevilor Collège Mont-Saint-Louis. Premiul Émile-Nelligan este acordat unui volum de pozie sau unui tãnar poet din America de Nord. Existã un monument în Qubec si un hotel îi poarta numele în Montreal.
La 7 iunie 2005, fundatia care îi poarta numele din Montreal inaugurezã bustul în memoria sa la Carré Saint-Louis.
Muzica
Poezia lui a inspirat multi compozitori care au pus poemele sale pe muzicã.
Mi-am permis sã traduc chiar dacã nu perfect douã dintre poezii.
Le Vaisseau d'Or
C'était un grand Vaisseau taillé dans l'or massif:
Un vapor imens tãiat în aur masiv
Ses mâts touchaient l'azur, sur des mers inconnues;
Pãnzele sale atingeau azurul pe mãri necunoscute
La Cyprine d'amour, cheveux épars, chairs nues,
O zeitã la prorã, nudã, cu pletele în vãnt
S'étalait à sa proue, au soleil excessif.
Se etala în soarele prea puternic
Mais il vint une nuit frapper le grand écueil
Dar a venit o noapte care a ruinat marea constructie
Dans l'Océan trompeur où chantait la Sirène,
În oceanul înselãtor unde cãntã sirenele
Et le naufrage horrible inclina sa carène/
Naufragiul îngrozitor a înclinat cãrma sa
Aux profondeurs du Gouffre, immuable cercueil./
În adãncimile abisale ca un mormãnt
Ce fut un Vaisseau d'Or, dont les flancs diaphanes/
Acesta a fost Vasul de Aur cu flancuri diafane
Révélaient des trésors que les marins profanes,
Care avea comori disputate între ielele marine
Dégoût, Haine et Névrose, entre eux ont disputés.
Dezgustul, Ura si Nevroza
Que reste-t-il de lui dans la tempête brève?
Ce a ramas din el dupã scurta furtunã
Qu'est devenu mon coeur, navire déserté?
Ce-a devenit inima mea, navã desartã
Hélas! Il a sombré dans l'abîme du Rêve!
Vai ! S-a cufundat în abisul de visuri.
Christ en Croix (Hristos pe Cruce)
Je remarquais toujours ce grand Jésus de plâtre
Am vãzut mereu acest mare Iisus la intrare
Dressé comme un pardon au seuil du vieux couvent,
Îmbracat în iertare ca la mãnastire
Échafaud solennel à geste noir, devant
Monument negru în fata cãruia ma înclin ca la un idol sfãnt
Lequel je me courbais, saintement idolâtre.
Or, l'autre soir, à l'heure où le cri-cri folâtre,
Sau seara cãnd greierul cãntã
Par les prés assombris, le regard bleu rêvant,
Recitãnd “Eloa” cu pletele în vãnt, cu privire visãtoare
Récitant Eloa, les cheveux dans le vent,
Comme il sied à l'Éphèbe esthétique et bellâtre,
Cãnd nimeni nu mã asculta numai pãdurea
J'aperçus, adjoignant des débris de parois,
Zãresc ruine de biserici
Un gigantesque amas de lourde vieille croix
O grãmada de vechi cruci grele
Et de plâtre écroulé parmi les primevères ;
Si mormane dãramate între primaveri
Et je restai là, morne, avec les yeux pensifs,
Si am rãmas acolo cu ochi gãnditori
Et j'entendais en moi des marteaux convulsifs
Si am auzit în mine ciocane imense
Renfoncer les clous noirs des intimes Calvaires !
Împlãntãnd cuie negre, calvare intime.
Translation by Konrad Bongard
The gypsum Jesus always stalled me in my steps
Like a curse at the old convent door;
Crouching meekly, I bend to exalt an idol
Whose forgiveness I do not implore.
Not long ago, at the crickets' hour, I roamed dim
Meadows in a restful reverie
Reciting 'Eloa', with my hair worn by the wind
And no audience save for the trees.
But now, as I lie with knees bent beneath Christ's scaffold,
I see his crumbling mortar cross
With its plaster buried in the roses, and am saddened -
For if I listen close enough, I can almost hear
The sound of coal-black nails being wrung in
To his wrists, the savage piercing of Longinus' spe
Dana Mateescu
|
Dana Mateescu 2/3/2023 |
Contact: |
|
|
