Sculpturã - In memoriam Nicãpetre
Din munți ai coborât spre casa ta un munte
Și te-ai luptat, fãrã odihnã, cu dalta și ciocanul.
Ai bãtãturi în palme și-ți arde a ta frunte
Și nu mai ști, dar se împlinește în curând și anul.
Tu cioplești din greu, dar nu ști ce-o sã iasã,
Iar stânca ți-e pe suflet tot mai strãinã, grea.
Nu mai cunoști odihna, puterile te lasã,
Dar mintea iscoditoare , un simbol al iubirii te vrea.
-O!...de-aș putea sã-ți redau zâmbetul mãcar,
Pe buza-ți mãiestritã, din a mea pasiune și durere.
Dar eu știu,...cã truda mea, va fi sigur, în zadar
Cãci pentru întreaga ființã, nu cred cã am putere.
Nu-ai vrut sã ieși precum am vrut în gândul meu,
Piatrã de munte, durã, asprã, cenușie,
Sã te arãt lumii, sã te priveascã mereu,
Sã am și eu în aceastã scurtã viațã, o bucurie.
O!...sfântã iubire, ce greu din piatrã ieși
Cum din cerul nopții, ies greu, zorii de zi,
Peste munții falnici, cu stânci negre, cenușii
De unde te-am furat pe tine, iubitã sã-mi fi.
-Vrei stâncã, mâna unui zeu sã te ciopleascã?
E mult prea grea durerea pentru tine
Sau nu vrei din seminția omeneascã,
Sã primești un sculptor neînsemnat ca mine?
Achim Bucutea
Toronto
27 ianuarie 2023
|
