Dacă Dumnezeu...
Dacă Dumnezeu nu există, nu există Nimeni și nimic deasupra noastră. Noi suntem capătul de serie; și performanța maximă.
Dacă Dumnezeu nu există, nu mai există sus și deci nici jos. Totul devine indistinct.
Dacă Dumnezeu nu există, nici acest totul nu mai are vreun sens. Căci totul presupune un suflu totalizator și un proiect integrator. Cine să-l facă?
Dacă Dumnezeu nu există, nu există nici Diavolul. Renunțați să mai spuneți Doamne ajută! și Să te ia dracu!. Încercați alte formule.
Dacă Dumnezeu nu există, cuvinte ca suflet și spirit își pierd orice înțeles pentru mine. Ce înseamnă sufletul omului și în ce constă spiritul uman, explicați voi.
Dacă Dumnezeu nu există, atunci când murim, dispărem definitiv. Dumnezeul nostru, instanța noastră supremă, devine Moartea.
Dacă Dumnezeu nu există, eu nu-i voi mai întâlni niciodată pe Mama, Tata, Valeriu, Nașa. Au trăit cândva și au făcut câte ceva pe lumea asta, dar acum ei sunt nimic. Prin urmare, totul este indistinct, dar nimicul e clar, limpede și organizat la milimetru. Nu găsim nicio fisură.
Dacă Dumnezeu nu există, vedem o sumă, ba chiar o sumedenie de mici dumnezei apărând în decor și dresându-ne cu o ferocitate tipic omenească. Altfel spus, Atotputernicul te mai iartă, dar cu Stalin nu-i de glumit.
Dacă Dumnezeu nu există, Maica Tereza și Papa Ioan Paul al II-lea au fost niște lunatici, iar Hitler a fost un înțelept. De ce să nu te joci cu viețile altora, dacă poți? Care este Legea capabilă să te pedepsească? Și, dacă găsești totuși o lege pedepsitoare, care e fundamentul ei?
Dacă Dumnezeu nu există, așa cum nu mai există relația sus-jos, nu mai există nici raportul bine-rău. Valorile nu mai pot fi definite. Morala este evacuată ca un non-sens. Dar ce mai înseamnă sens și non-sens? Orice poate fi sens. Și în același timp non-sens. Totul curge în afara oricărui posibil reper. Am spus totul? Mi-a scăpat. Trebuia deja să folosesc alt cuvânt. Trebuia? Dar de ce trebuia?
Dacă Dumnezeu nu există, omul nu se poate salva din nimic. Ar însemna să se scoată singur dintr-o mlaștină trăgându-se de păr ca baronul Münchausen; sau să fie ajutat de alți oameni.
Dacă Dumnezeu nu există și putem profita, pe tot timpul vieții noastre, de aceste mici și mari avantaje, cu șansa de a nu răspunde în fața nimănui, niciodată, să ne bucurăm că trăim ca niște hiene, ca niște șacali. Dar hienele și șacalii, la un moment dat, se satură. Dacă ele se mai satură, iar noi suntem insațiabili, cine și de ce a fixat diferențele?
Dacă Dumnezeu nu există, tu, cititorule care exulți la această veste, te pripești puțin. Au apărut deodată miliarde de dumnezei: toți semenii tăi. Oricine te poate, la o adică, tortura nestingherit, fără niciun motiv și fără vreo responsabilitate.
Dacă Dumnezeu nu există, nimic nu merită să fie îmbunătățit, reparat, reformat, reformulat. Pentru faptele noastre nu avem de dat socoteală. Și putem răsturna orice, oricând, oricum. N-ați vrea totuși să începeți prin a răsturna aceste modeste propoziții?
Dacă Dumnezeu nu există, ticălosul care a făcut răul cu bună știință nu va păți nimic; și nici nu este ticălos. Căci ce e acela ticălos? Un cuvânt ca oricare altul.
Dar dacă Dumnezeu există?...
|
Daniel Cristea-Enache 1/29/2023 |
Contact: |
|
|