Dialoguri oarecare ; Anca și Petre
-Ne-au fost prieteni...
- Și te gândești că n-o să fie ușor să vorbim despre ei.
- Nu, n-o să fie! “Au plecat” amândoi și, sigur, a vorbi despre ei ar putea căpăta sonorizarea absurdă a unui ecou venit de aiurea...dar când vorbești despre prieteni implici logicul atașamentului, sentimentalismul, nostalgicul trecerii pentru că nimic nu-i întâmplător când viețile se interferează și consumul ideatic ori real lasă urme...și atunci indiferent cât de ireverențios ar părea cred că nu greșim...
- Erau frumoși și nici nu știu dacă despre cum arătau vorbesc ori pur și simplu, ce oameni erau...sunt, de fapt, pentrucă plecare așa definitivă cum e lasă totuși urme definitive...
- Erau un cuplu, o pereche solidă, traiul lor împreună o necesitate conclusivă, dacă n-ar suna prea artificial ce zic, pentru că dincolo de firescul existenței se află o gestică subliminală care ne ghidează, cred eu și reciprocitatea necesității creează momente depășite de înțelegerea profană...
- Cum zice Anouith, "Îl y a de l'amour bien sûr. Et puis îl y a la vie, son ennemi. "
- Exat. Altfel nici nu cred că ar fi posibilă o rezultantă memorabilă și mai ales viabilă ; gândește-te, Petrică Bălănică, băiatul de la Brăilița, « cap de familie » la 16 ani, cu mama și surorile de întreținut într-o lume din care nu înțeleg încă mare lucru – tata a murit – devene Nicăpetre « doar » ‘ pentru că (zice ): « Cioplesc. Nu am avut şi nu am o altă bucurie asemenea…tot ce se poate numi viaţă se revarsă asupra mea când cioplesc, dalta muşcă, însă piatră creşte, creşte sub îndemnul meu…. » o întâlnește pe Anca Ghițescu, al cărei rafinament intelectual are rădăcinile unei alte lumi și a cărei sensibilitate poartă semnele unui intelect rafistolat( vorba lui Nicăpetre) de cultura acumulată...
- Și ce urmează este ce trebuia să fie; un bărbat și o femeie, omenescul “I’amour” cum zice Anouith, sub umbrela căruia se comfruntă talentul creației – Nicăpetre - și forță spiritual-emoțională a prezenței fără de care artă nu are prea multe șanse
– muza, Anca !
- Destin?
- Probabil ori cum zice Paul Valery : “Universul este construit după un plan profund simetric care este cumva prezent în intimitatea intelectului nostru”
- Și atunci e inevitabil să fim cum suntem!
- Păi despre asta am și încercat să vorbim. Și pentru că e ianuarie, și pe 27 e ziu lui Petre și pe 15 e ziua lui Eminescu și Cenaclul de pe langa Observatorul se întâlnea întotdeauna să-i aniverseze și Anca înviora asistență cu prezența aceea unică a conecției umane de car Nicăpetre avea nevoie...
- Erau Anca și Petre!
- Ce bine că vorbim despre ei, Nu?
|
Maria Cecilia Nicu 1/25/2023 |
Contact: |
|
|
