Catrene alergene
UN CURENT CANCEL PE PLAIURI MIORITICE?
O mólimă prin urbe îi dă zor: Dă jos statui - c-ar fi de renovare. De la mutarea sau dosirea lor Nu-i doar un pas pân-la anihilare?
ÎN LEGĂTURĂ CU NOUA GAFĂ A PREZIDENTULUI BIDEN
La cât de dârz stă – fortăreață! – Poporul brav ucrainean, Chiar l-am putea numi pe față Pe drept popor … uranian.
DE UNDE ÎȘI TRAGE SEVĂ SPIRITUL DE LIBERTATE AL POPOARELOR EUROPENE?
Din robia egipteană - Tenta lor eretică: Uniune Europeană, Nicidecum Sovietică.
PUTIN S-A SCĂPAT CU VORBA?
Mai e special pârjolul Operațiunii-n toi, Dacă până și autorul O numește tot război?!
ȘI-O LIMBĂ-AR VREA SĂ URCE-N FURCI RUSCISMUL
Cu papion să-ți vină-n grai, în frac, E tot străin: hunism sau vandalism, Darmite-un odios sadist ruscism… Nu l-ai lua deodată în mazdrac?
LUMINA SAU ÎNTUNERICUL?
Pe timpuri, steaua lui, kremlina,. Ne-ar fi trimis, mănos, lumina. Decretul lui de azi, istericul, Aduce lumii întunericul.
APĂRAREA NU E NUMAI PE SPATELE UNORA
La cât de mult e apărată De țara-mi dinspre flancul estic, Austria, înfumurată, A început să-și deie-n petic.
SCAPĂ CINE ȘI CUM POATE?
Credeam NATO pregătită Să ne apere pe toți, Iar Macron o dă scrântită: Singuri vă păziți de hoți!
DISCRIMINATOAREA LEGE A MINORITĂȚILOR DIN UCRAINA
Generoasă în preambul, Mai să crezi benefic câtul, Da-n esență e-un funambul Ce-ar putea să-și frângă gâtul.
ISTORIA SE REPETĂ ÎN SENS INVERS?
Strămoșii noștri, azi postumi, Descopereau ieri alte lumi, Iar azi acele lumi, ieri noi, Ne-ar vrea descoperiți pe noi.
CINE-I CÂȘTIGĂTORUL?
În lupta dintre șah și mat Nici nu mai știi cine-a pierdut: O dezbinare ce-a clacat, O unitate ce-a crescut?
UN PIC DE BUNĂVOINȚĂ
Toți am decis pe-un drum să mérem, Să construim un stat de drept, Deci, nu-ndurare-n ÚE cerem, Ci probitate și respect.
OMV-UL S-A SUPĂRAT DEGEABA?
Ne plimbați cu cererea De la Ana la Caiafa? D’aia-n Schengen veți intra Când va fi să zboare scroafa.
CONFRAȚILOR DE SUFERINȚĂ BULGARI
Vă cer un gard, ștreamp lângă ștreamp? Efort și timp, și bani din gros... Batâr luați-l pe-al lui Trump, Că tot vrea Biden să-l dea jos.
DLUI CANCELAR
Știi cât fac sfanții și talanții, Comoditatea-ndeosebi. Mă-ntrebi de unde-ți vin migranții. Pe Mútter Ángela n-o-ntrebi?
ACELUIAȘI
Imigranții, spui și-n somn, Ar veni prin România. Nu cumva, mărite domn, Cam uitat-ai geografia?
CEARCĂ-A DREGE BUSUIOCUL
Cancelarul federal Vina oalelor s-o poarte? „Cum naiba să le repar, Dacă ele toate-s sparte?!”
ASPIRAȚIE COMUNĂ ȘI DESTIN COMUN
Să-l luați e-n van cu zăhărelul, Cancelarul capeș federal, Căci ne leagă-același, cu tot zelul, Frați bulgari, cordon ombilical.
DAR MÁMELE POT UITA?
Să uităm de traumele De la revoluție? Poate, -ntrebi și mámele, Coană în discuție... TVM, ÎNCOTRO?
Toți uimiți de suspendarea Posturilor cu crez rusesc, Nimeni nu de strangularea Singurului ... românesc.
VAMEȘILOR ROMÂNI
Controlori la vamă, vii scatíi, Când se strâng șoferii, líștai clăzi, Vezi ce au, desigur, în cutíi, Mai vârtos – ce-ascund ei printre lăzi. O NOUĂ „TROIKĂ” -ACUZĂ MEMORIA ISTORICĂ?
Credeam că numai BLM din State Se luptă cu statuiele din piețe, La noi mankurții , însă, pun, în gloate, IIuștrilor înaintași juvețe.
RĂUVOITORII BAGĂ BĂȚUL PRIN GARD
Acuzând-o, țara mea, C-ar livra tehnică grea, Să numească-or fi în stare Fabrica producătoare?!
DE CE „MAXIMUM” ȘI NU „MINIMUM” SAU „ÎN MEDIE”?
Cine depășește un plafon Va plăti mai mult (sic!): „de la …pân’ ”, Doar că furnizoru-i harpagon: Te taxează maximum ceapcân.
PENSIILE SPECIALE
PUN DOAR NERVII LA-NCERCARE Un proiect de mântuială. O cosmetizare vidă. Capul, șui, pe mâini se spală: „Parlamentul să decidă!”
DE CE NU REGLEMENTAȚI PROBLEMA MĂCAR ÎNCEPÂND DE AZI PE VIITOR?
Pensiile nesimțite – Drept ce pân-la moarte ține? Când să aibă legi simțite Cei ce ies la pensii mâine?
SENIORII NOȘTRI-NTREABĂ
La enel cu plafonare, Ne-ncălzim la lumânare. Nu găsiți necesarmente Una și la alimente?
GRIJĂ DE SĂNĂTATEA TA
Pulpa, oul s-au scumpit, cârnatul? Nu mai poți să-ți cumperi unt, lactate? Dar așa de grijă-ți poartă statul: Nu mai suferi de obezitate.
NU MAI POT DORMI DE GRIJA PĂRINȚILOR ȘI BUNICILOR
Parcă n-ar fi fost destul Că inflația-i cât splaul: Statul nostru, nesătul, A mărit și TVA-ul.
SĂ-ȘI MAI PUNĂ POFTA-N CUI!
Român din delegație-n Seul cu ghinion: Ducea-n valiză lebăr, păstramă, salchison Diasporei române – ostínțe* de Crăciun, Dar i le confiscară în vamă în ajun. *Ostínțe (rus. gostineț sg., gostințî pl.) – cadou, dar; bomboane, dulciuri.
PREMII BĂBANE DE CRĂCIUN LA COMPANIA DE STAT „TRANSELECTRICA” Te jupoaie furnizorii Pe facturi - de șapte piei? Cum să-și dea producătorii Prime – zeci de mii de lei?!
DIFERENȚĂ „DE LA PLUG LA COSMODROM” ÎNTRE PREMII
Nu suspectăm vreun fel de anomíi, Dar ce record vor fi bătând și ce redute, Că unul primă ia de două mii, Iar altul ia și el de ... două sute?!
PRIN CE MIRACOL A SPORIT PROFITUL?
Ce investiții noi va fi făcut, Încât profitul ei s-a cvintuplat? Au prețul la enel n-a explodat Pe cârca – iar – a celui cocoșat? CONDAMNĂM SAU REVIGORĂM?
Cum să condamni c-o mână comunismul, Care ne-a stins lumina viitorului, Și să menții cu alta satanismul Sentinței Tribunalului Poporului?!
ANALIȘTII DAU DIN COATE, CEI VIZAȚI – VÂNTUL NU-I BATE!
Sar, dezbat, pun presiune, Își mai dau cu stângu-n dreptul, Doar că nimeni nu ne spune Care-o fi, oare, efectul?
DREGĂTORII ÎȘI PLANTEAZĂ ÎN FUNCȚII BINE RETRIBUITE RUBEDENII ȘI CUNOSCUȚI FĂRĂ PREGĂTIRE
Aleșii știu de-un sfat bonom: Să pui un pom, să crești un om. La cârmă-ajunși, la sinecure Nu doar un om pun – o pădure!
ABUZUL ÎN SERVICIU
Când ne-o lămuri nenica Dacă-i dreaptă judecata: Nu-i abuz în ședă fiica, E, în ședă, -abuz cumnata?
ÎN CIOANDĂ CU CORMORANII
Nu-i conflict să-ți încălzești Sub arípi bobocul, rața Ori de taxă s-o scutești, Prin protecție, becața?
BALADA POPII DIN … PLOPENI (sau MAI IMPORTĂ ÎN ZIUA DE AZI PREGĂTIREA PROFESIONALĂ?)
A administrat el Circul, Tihna unei lumi ce doarme, De ce n-ar ghida poghircul Și o fabrică de arme?!
QUOUSQUE TANDEM?
Cât timp aleșii, mușii, guvernanții Azi țara ne-o conduc prin interpuși: Amante, soațe, natu-ntreg sus puși, Am vrea s-o ducă bine și votanții?
SĂ AI HARVARD ORI SORBONA,
DE N-AI SPATE LA MAMONA… Ia uitați-vă-n partide Cum se trag unii pe alții: Nat, amici, odrasle smide Se prăsesc precum orbalții.
RIGOARE LA SELECȚIE
Infractoare mehenghi mare (Rar în lume mai există!) A ajuns – Vi-i de mirare? – Renumită polițistă?!
CUM MAI STĂM CU SIGURANȚA ȘI ÎNCREDEREA?
Într-un dosar de trafic de persoane Se află și o fostă polițistă! Să te mai miri că ne-a produs frisoane Și Cáracal, și fenta-i moralistă?!
DESTRUCTURARE NUMAI LA „INDICAȚIE DE SUS”? Dacă n-ar fi fost sechestrul Tínerei americane, Mai frânau coróii éstrul Traficului de persoane?
LEGEA BACȘIȘULUI APROAPE CĂ ÎL FACE OBLIGATORIU, LEZÂNDU-ȚI DEMNITATEA Dar ospătarii n-au salarii, Se întrețin numai din tips? Iar dacă nu, bacșișul variu, Ce bandă-l cere: Boods sau Crips?
STATUL ȘI CRIZA DE BANI Cât, în lupta la cuțite, Intră-n jugulară șișul, Dacă statul își permite Să ciupească și bacșișul?
HOȚIE-N AMIAZA MARE LA „TERMOENERGETICA” „Termoenergetica” O trișá cât, miérlica, Reducând căldurile Și umflând facturile?
NOUA TAXĂ DE SOLIDARITATE S-A DUS PE APA SÂMBETEI? De ranchiună că, de ciudă, De-o chichiță-n lege, poate, OVM nu vrea s-audă De vreo solidaritate.
PRINCIPIUL ÎNTÂI AL TERMODINAMICII ÎN INTERPRETAREA LUI NICUȘOR-PRIMARUL Când e cald afară-i cald și-n casă, Când afară-i frig și-n casă-i frig. Doamne, că i-ai dat o minte-aleasă, Nu-i mai pui și-o frână la tălpig?
AȘA CEVA N-A MAI VĂZUT NICI HARVARDUL Cea mai complexă și sofisticată – Se miră-un mapamond – economie Și – simetrie cum n-a fost vreodată – Cea mai săracă-n lume … sărăcie.
LEFURI ȘI PENSII SPECIALE – PENTRU CE? Vrei dreptate în instanță, Vast incendiu potolit, Mers pe stradă-n siguranță? Dă-le lefuri înzecit!
O NOUĂ VIZIUNE ASUPRA IMPARȚIALITĂȚII ACTULUI JURIDIC? Mă simt jenat de-a nu fi-avut știință Că o justiție imparțială Nu mai depinde azi de conștiință: De pensia depinde specială!
ASTA DA PEZEVENCLÂC! Să ticsești PNRR-ul Cu bani grei la consultanță Și tot tu să fii și greul Consultant – mișto prestanță!
VORBE-N VÂNT „Declar toleranță zero Cáinicului plagiat!” Cum nu-i luptă antitero, Tot atunci a și uitat.
O, TEMPORA! Altar de drept de zei ales, Ți-a promovat când doctoratul, Și-acum îi intentezi proces Că-ți deconspiră plagiatul?!
A-L SALVA CU ORICE PREȚ! Un ștab híreș de partid, Prins c-un plagiat nerod, Le-a dat servilor un ghid Cum să-l scoată pur din glod.
CEI CARE NE VACCINAU DE CE NU NE ATENȚIONAU ȘI ASUPRA POSIBILELOR REACȚII ADVERSE GRAVE ÎN TIMP? Omniscienți ce garantau salvarea De ce nu ies și-acum ca alte dăți Când mulți poltroni ce le-au urmat chemarea Azi sunt muriți sau au morbidități?
ATENȚIUNE MARE LA COMPARAȚII!
Când vrei să-i spui că-i as sau foarte bun, Musai să te referi la cei mai buni. Pe-un unicat cum să-l compari cu cei comuni? Vrei să te ia la Bălăceanca de nebun?
CU RONALDO NU TE PUI
Că-i Arabia Saudită Sau că-i Africa de Sud, I-i totuna. Neclintită E doar suma: bani – un pud.
INFATUARE LINGVISTICĂ
Nu ne mai concentrăm. Mai nou, ne focusăm. Nici locuri noi nu mai creăm. Le vacantăm. Dom’ doctor lifting face-n draci de fese. Prin job-ul nou, noi trainingăm hostesse.
|
Nicolae Mătcas 1/23/2023 |
Contact: |
|
|