Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


De vorbă cu Laura Deboveanu, o elevă talentată din Toronto


(Observatorul) Bună ziua, Laura Deboveanu. Îți mulțumim anticipat pentru acest interviu acordat publicației noastre, interviu care debutează cu următoarea întrebare. În prezent, ești elevă în clasa a 11-a la un prestigios liceu de limba franceză, și anume École Secondaire Catholique Renaissance, din Aurora, Ontario, unde faci parte din apreciatul program IB (International Baccalaureate), remarcându-te în același timp prin participarea la numeroase concursuri școlare, precum competițiile de matematică organizate de Universitatea Waterloo: Byron, Germain, Fibonacci, Euler, Gauss etc. Pe lângă activitatea școlară, te-ai remarcat printr-o amplă serie de activități extra-școlare (pian, balet, patinaj, dansuri populare, lecții de limba română), unde de asemenea ai fost adesea premiată sau medaliată (vom aborda în detaliu fiecare dintre aceste domenii). Pentru moment, explică-ne cum – la numai 16 ani și jumătate – ai reușit să faci față, cu atât de mult succes, atâtor activități. Cum arată o zi din viața elevei Laura Deboveanu?

(Laura Deboveanu) Ei bine, eu sunt obișnuită să am un program încărcat. A devenit un obicei să am tot timpul ceva de făcut, un scop de îndeplinit. }i, din cauza aceasta, precum și din cauza insistenței părinților mei să îmi fac temele de la școală la timp, am dezvoltat abilitatea de a-mi organiza și gestiona timpul, abilitate care mă ajuta extraordinar de mult și în ziua de azi. Totuși, în prezent, folosesc o agendă (și nenumărate liste) ca să îmi amintesc ce trebuie să fac sau ce proiecte am în plan. E ca și cum ai fi în tabără și ai un program: luni este balet de la ora 18.30 la 20.00, marți este timpul de făcut teme și proiecte, miercuri, iar balet… Orice minut liber este folosit pentru ceva, chiar și dacă acest ceva este pentru a te uita pe YouTube... {n afară de aceste aspecte, viața mea este destul de normală pentru o adolescentă: vorbesc cu prietenii mei, ascult muzică, mă plâng când am multe teme și așa mai departe.

(Observatorul) În anul 2009, la o vârstă foarte fragedă, ai devenit eleva renumitei școli de balet “Cristina Pora Classical Dance Academy”. În anii care au urmat, ai participat la toate spectacolele acestei școli și ai primit numeroase distincții, precum the Highly Commended Award înmânat de către Canadian Dance Teachers’ Association (în 2017, 2019 și, respectiv, 2022, pentru nivelurile 3, 4 și respectiv 5 de balet clasic, clasându-te, în prezent, la nivelul intermediar, de unde plănuiești să te îndrepți către nivelul avansat). Vorbește-ne despre această pasiune a ta pentru dans, pentru balet, despre momentele cele mai însemnate din evoluția ta ca balerină, despre rolurile interpretate de-a lungul anilor (precizănd, de asemenea, care a fost rolul tău preferat).

(Laura Deboveanu) Incă din fragedă copilărie, viața mea fost plină cu dans și muzică. Datorită faptului că aveam atât de multă energie, s-a dezvoltat și pasiunea mea pentru balet. Baletul este o forma de artă unde mă pot exterioriza fără cuvinte, unde mă simt grațioasă, elegantă și fericită. Cu aceasta, a venit și plăcerea de a evolua în fața unui public. Aș spune că momentul în care am început să dansez pe poante a fost un moment definitoriu în evoluția mea ca balerină. Este un absolut alt fel de a dansa, o tehnică mai grea, cu dureri mai mari, dar și cu mai multă libertate. Parcă ai mai multă inspirație cu poante... De-a lungul anilor, am participat în mai multe spectacole: “Alice in Wonderland”, “Into the Woods”, “Don Quixote”. Preferatul meu însă a fost recitalul de anul trecut, “The Greatest Show”. Făceam parte dintr-un terțet, în care eu și colegele mele aveam rolul de balerine de circ. Sunt de asemenea foarte entuziasmată în legătură cu rolul meu principal de anul acesta: Belle din baletul “Beauty and the Beast”. Stiu ca o sa fie multă muncă, dar asta nu m-a speriat niciodată.

(Observatorul) O altă activitate extra-școlară în care ești angajată de mai mulți ani și în care ai înregistrat, de asemenea, nenumărate succese, este patinajul. Ești membră a Clubul de Patinaj din Newmarket, având-o ca antrenoare pe Catharine Willman și te plasezi, în momentul de față, la nivelul STAR 5 Women Free Skate în conformitate cu standardele Asociației SKATE ONTARIO. În ultimii cinci ani, te-ai plasat pe locul 1 și ai luat medalia de aur la numeroase competiții locale, dintre care enumerăm: Level 5 Skate Canada, Innisfil (2021) (Locul 1 cu echipa - Newmarket Skating Team); Level 4 Skate Canada - Innisfil și Oshawa (2019), Level 4 Skate Canada - Brampton și Newmarket (2018); Level 3 Skate Canada – Huntsville, Brampton și Newmarket (2017) și Huntsville (2016). Competițiile din 2015 (Level 2 și 1 Skate Canada) ți-au adus medalia de argint. Vorbește-ne, te rugăm, despre această pasiune a ta pentru patinaj, despre munca desfășurată pentru a atinge un asemenea nivel de perfecțiune, și despre planurile de viitor legate de această activitate.

(Laura Deboveanu) Pasiunea mea pentru patinaj a debutat la vârsta de șase ani, când am început să iau lecții la Centrul Comunitar Magna din Newmarket. După câțiva ani, am ales-o pe Catherine Willman ca antrenoare, și am început sa fac antrenament de grup (Catherine antrenează de mai mulți ani la clubul acesta și este o fire încurajatoare, care te împinge să muncești mai mult, să-ți depășești limitele). Eu aveam deja inoculat simțul disciplinei de la balet, astfel că l-am aplicat repetițiilor de la patinaj. {mi plăcea mult să fac piruete, salturi, arabescuri - mi s-au părut toate foarte “cool”. M-am îndrăgostit de felul în care aluneca patina pe gheață, de felul în care poți sincroniza melodia și mișcarea, într-un mod foarte lin, foarte subtil. Era ca la balet, dar pe gheață, unde puteai în plus să efectuezi nenumărate feluri de piruete și sărituri. Am avut ambiția să îi impresionez pe cei din grupul meu, fiindcă eram mai mică ca vârstă decât ei, și am vrut concomitent să-mi dovedesc mie însămi că sunt la fel de bună ca ceilalți. Din nou, patinajul este o artă, astfel că artistul caută mereu să devină mai bun. Eu de fiecare dată am dorit să îmbunătățesc ceva, să arăt mai bine, să fiu mai îndrăzneață, să fiu extraordinară. În viitor, aș vrea să continui cu patinajul. Chiar dacă nu voi mai participa la competiții, voi continua să efectuez săriturile duble și piruetele combinate în timpul meu liber, pentru a putea continua să îi impresionez pe cei din jur.

(Observatorul) Nu în ultimul rând, Laura, ești și o dedicată păstrătoare a tradițiilor românești. Ești fiica unor părinți (Adriana și Doru Deboveanu), la rândul lor, foarte talentați, care, acum mai bine de 20 de ani, au pus bazele bine-cunoscutului ansamblu de dansuri populare “Voinicii”, ce s-a remarcat la numeroase evenimente românești din metropola Toronto și din GTA (menționăm aici Sărbătoarea Românilor în Toronto, 2004-2013). Vorbești fluent limba română, pe care ți-ai însușit-o atât prin inițiativa părinților de a te învăța limba maternă, cât și în calitate de elevă a }colilor Românești găzduite de }coala Elementară Milne Valley și de Liceul Senator O’Connor, unde ai studiat cu începere din 2013 și până în prezent și în cadrul cărora ai primit credite pentru studiul limbii române. Ești, de asemenea, de foarte mulți ani, elevă a }colii Duminicale a Bisericii Sfântul Gheorghe din Toronto, în cadrul căreia ai participat la numeroase serbări, că balerină și interpretă de scenete în limba română, ca membră a ansamblului de dansuri populare pentru tineret, în calitate de coristă și ca membră a grupului de colindători. Descrie pentru cititorii “Observatorului” ce înseamnă pentru tine păstrarea limbii materne și a tradițiilor strămoșești.

(Laura Deboveanu) Pentru mine, cultura înaintașilor mei face parte din identitatea mea și am un mare sentiment de mândrie de fiecare dată când o exprim. Este foarte important să pot să vorbesc limba română și să înțeleg tradițiile păstrate de generații, pentru a putea prețui cum se cuvine originea mea și legăturile mele cu familia. Am crescut cu obiceiurile, limba, dansurile, mâncărurile, chiar și superstițiile românești, și aș vrea să le păstrez și să le împărtășesc până la adânci bătrânețe. De exemplu, tata are o “tradiție” de Crăciun: ne strânge pe toți din familie (părinții mei, eu, fratele meu mai mare, Vlad) să cântăm o colindă. Este aleasă din toamnă, în fiecare an alta, dar toate din zona Moldovei (de unde sunt originari părinții mei). Tata îi cere ajutorul fratelui său, Codin Marin, la rândul său un muzician talentat, sa facă un aranjament muzical. Uneori se poate, alteori nu; dar când se poate, colindul se înregistrează, pe voci, pe aranjamentul făcut de Deboveanu Junior “doi” la el în subsol, și fiecare membru al familiei cântă câte o strofă… E foarte frumos. Apoi colindul e distribuit la rude și cunoștiințe prin e-mail sau prin intermediul grupurilor sociale. Să se bucure și ei cum ne bucurăm noi.

(Observatorul) În finalul acestui interviu, Laura, dezvăluie-ne, dacă se poate, câteva dintre planurile tale de viitor. Dintre multiplele tale activități curente: muzică (pian, unde ai atins Nivelul 5 în conformitate cu examenele susținute la RCM – The Royal Conservatory of Music –, și voce), balet, patinaj, matematică, care va face parte din calea pe care ți-o vei alege în viață?

(Laura Deboveanu) Deocamdată nu am planuri finalizate, însă nu intenționez să urmez o carieră bazată pe vreuna dintre activitățile mai sus menționate. De exemplu, pianul mă stresa tot timpul, pentru că poți auzi foarte clar orice greșeală. Aș vrea să devin profesoară, cineva care poate să transmită aptitudini și cunoștințe unei alte generații. Profesoară de kinesiologie, spre exemplu. La studioul meu de balet există și ore pentru adulți. Vreau deosebit de mult să dansez și ca adult, fiindcă ador această formă de artă și mi-ar părea rău să irosesc atâția ani de pregătire.

(Observatorul) Dragă Laura Deboveanu, îți mulțumim pentru acordarea acestui interviu, pentru răspunsurile tale pline de spontaneitate și sinceritate. Trebuie de asemenea să consemnăm pentru cititori că ai furnizat răspunsurile tale în întregime în limba română, dovedind că stăpânești foarte bine nu numai varianta orală a acesteia, ci și pe cea scrisă - încă o realizare excepțională, care se adaugă tuturor celor enumerate pe parcursul interviului nostru. Te felicităm încă o dată pentru tot ceea ce ai înfăptuit până în prezent și îți urăm mult succes în continuare.

(Laura Deboveanu) Vă mulțumesc și eu :).


Nota Observatorul.

Grupul de la Observatorul ( cenaclul Nicăpetre , impreună cu colaboratorii si prietenii revistei si ai editurii Observatorul ) a acordat o diploma speciala pentru pasiune, tinerete si perspective Laurei Deboveanu





Observatorul     1/15/2023


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian