In amintirea doctorului Dinu Dimitriu din Toronto
Dispariţia prietenului nostru, Dinu Dimitriu, doctor de renume în comunitatea românească din Toronto,
ne-a produs -colegilor de la Observatorul- o profundă durere.
Vorbitor si de limba engleză, franceză, italiană, greacă, el era apreciat de pacientii si din alte comunităti.
Când,in anul 2000 , doctorul Dinu Dimitriu s-a alăturat cenaclului Observatorul , Dumitru Puiu Popescu l-a primit cu bucurie și ni l-a prezentat. Mulți îl cunoșteau deja, ca foști pacienți, dar eu, venită recent după cei 15 ani petrecuți la Montreal, nu auzisem de el. Era un bărbat înalt, prezentabil, cu părul complet alb și cu o ținutǎ impecabilă.
Doctorul Dinu Dimitriu și-a început cariera la Bucureși, ca asistent al renumitului doctor Teodor Burghele. A fost apoi chirurg la câteva spitale, unde si a câstigat imediat faima. Dupǎ câtiva ani de la plecarea definitivă în Franța, dr. Dimitriu a emigrat în Canada și s-a stabilit la Toronto, unde a lucrat pânǎ la pensionare. În toate locurile unde a lucrat a lǎsat amprenta unui om de o mare integritate profesionalǎ.
De-a lungul anilor, la întrunirile cenaclului, l-am cunoscut mai bine pe dr. Dinu Dimitriu. Avea nu numai o vastă cultură, dar și o mare curiozitate, dublată de dorința permanentă de a și-o îmbogăti. Vorbea la perfecție franceză și, aflând cǎ eu stǎtusem la Montreal, mi se adresa cu apelativul Chere Véronique .
La început, cenaclul Observatorul se ținea la tipografia unde se tipărea ziarul, imensele sulurile de hârtie se transformau, dupǎ caz, în scaune sau mese. Membrii cenaclului i-au fǎcut doctorului Dimitriu o primire foarte cǎlduroasǎ și el s-a integrat imediat în atmosferă. Mi-aduc aminte că dr. Dimitriu era foarte activ, veșnic avea câte o întrebare "cheie", care declanșa, bineînteles, discuții aprinse. Ba mai mult : devenise atât de familiar cu activitățile noastre literare și artistice, încât nu se sfia sǎ dea tot felul de sfaturi editoriale și de organizare, atât pentru ziar cât și pentru cenaclu.
Mai târziu, ședințele de cenaclu s-au ținut în locația din strada Merton, unde, ca și la tipografie, maestrul Nicăpetre și doctorul Dimitriu erau nelipsiți. De multe ori se așezau alături. Maestrul Nicăpetre nu-și exprima întotdeauna cu voce tare, în public, ideile, dar când ceva îl agasa, o spunea, iar Dr. Dimitriu îi era complice. Ședințele se terminau de obicei cu o gustare și, în jurul mesei, se prelungeau discuțiile deja începute. Mi-aduc aminte că, odatǎ, Dinu Dimitriu ni s-a adresat câtorva, printre care și lui Nicăăpetre, punându-ne următoarea întrebare : care este definiția frumosului ? Fiecare dintre noi am încercat sǎ spunem câte ceva, dar la oricare din definițiile noastre doctorul avea câte o obiecție, bine justificată de altfel. El spunea cǎ, în medicinǎ el era un bun diagnostician, dar cǎ, în materie de artǎ, aștepta părerea specialiștilor . Dar, din răspunsurile lui la încercǎrile noastre de a defini frumosul , rezulta că era un mare pasionat al istoriei artei și un bun cunoscător al ei.
Venea cu mare plǎcere în vizitǎ la atelierul lui Nicǎpetre , la prieteni . În toate aceste vizite el continua cu întrebările despre artă, despre felul în care e perceputǎ și multe alte întrebǎri. Era un om care-și punea întrebări și căuta, probabil, să-și confirme propriile rǎspunsuri.
Venea, de asemenea, cu mare plǎcere la ședințele lǎrgite ale cenaclului Observatorul, ținute în fiecare an în ianuarie, la biserica Sf. Ioan Evanghelistul a preotului Cudriescu, pentru a sărbători ziua lui Eminescu și a lui Nicǎpetre.
A fost prezent și la surpriza pe care i-a fǎcut-o directorul cenaclului, Dumitru Puiu Popescu lui Nicǎpetre într-un an, de ziua lui, când l-a invitat la acel cenaclu din ianuarie și pe naistul Ghoerghe Zamfir, aflat atunci în turneu la Toronto, că sǎ-i cânte lui Nicǎpetre . Mulți ani trǎiascǎ !
Din 2010 am intrat în redacția ziarului, ca sǎ ajut la punerea semnelor diacritice și editarea articolelor și atunci am primit în grijǎ articolele lui Dinu Dimitriu. Trebuie să spun că, din momentul în care am început sǎ intru direct în contact cu articolele lui, parcurgând fiecare cuvânt și fiecare literǎ, am avut impresia cǎ mi se deschide o poartă directǎ spre gândirea lui.
Avea o logică impecabilă și întotdeauna își încheia articolele, în special pe cele politice, cu o concluzie practică.
Mie mi se părea cǎ tot ce scria el în legǎtură fie cu politică mondială, fie cu cea canadiană, era oarecum inutil, pentru că, îi spuneam eu, cine citește în limba română articolele lui?
El îmi rǎspundea că de asta există ziare, ca oamenii să-și exprime opiniile și să ia poziții. Eu insistam pe lângă el să ne trimită materiale referitoare la experiența lui medicală, dar el scria despre tot ce se întâmpla în jur și-și exprima foarte clar opiniile. Uneori nu eram de acord cu ideile lui, îi scriam câte un e mail și el argumenta cu mine până mă convingea, dacă nu, renunta.
Mi-aduc aminte că, la articolul meu Altfel de prietenie referitor la relația doctor-pacient, mi-a scris un email în care mi-a spus cǎ i-a plăcut foarte mult articolul și că, într-adevăr, există unii pacienți cu care doctorii își pot permite să devină prieteni, dar că, în general, se impune o mare selecție din partea doctorilor. Mi-a mai spus că îmi admiră curajul (în articol descrisesem câteva din aventurile mele medicale) și m-a încurajat să continui în același fel.
La toate întrunirile, fie de cenaclu, fie în vizite, gusta cu moderațiune din ceea se servea, era un mare adept al cumpătării.
A fost un domn , cu o politețe și eleganță în maniere care astăzi sunt rare.
Mi-e foarte greu să mǎ obișnuiesc cu ideea cǎ nu voi mai avea de parcurs textele semnate de dr. Dinu Dimitriu. Deși nu eram întotdeauna de acord cu părerile lui, ele erau pentru mine food for thoughts (hrană pentru gândire).
Discret și cu distincție, Dinu Dimitriu ne-a părăsit pe neașteptate.
Dumnezeu sǎ-l odihnească în pace pe colegul și prietenul nostru drag, doctorul Dinu Dimitriu.
Un pios omagiu ii aducem la intalnirea grupului nostru din Ianuarie .
|
Veronica Pavel Lerner 1/15/2023 |
Contact: |
|
|
