Ziua Culturii Naționale: Mesajul prim-ministrului Nicolae Ciucă
În semn de omagiu adus marelui nostru poet Mihai Eminescu, cel care a dat anvergură creației literare românești, în făgașul unui mare curent artistic și de gândire european, romantismul, revoluționând totodată limba română, România a dedicat ziua de naștere a acestuia, 15 ianuarie, sărbătoririi culturii naționale.
Geniul artistic popular este cel spre care se îndreaptă gândurile mele astăzi, înainte de toate, pentru că în cultura populară a fost tezaurizat sufletul românesc, în întreaga complexitate și în toate nuanțele individualității sale, de-a lungul tuturor secolelor care au precedat modernitatea.
Creația populară este cea care a definit ființa românească în istorie, noi avem nu atât datoria, cât privilegiul să-i perpetuăm memoria, să o evidențiem în țară și în lume, să ne reîmprospătăm spiritul la izvoarele ei.
Toate gândurile noastre de apreciere și le atrag de asemenea, cu prisosință, cei care au contribuit la nașterea creației românești culte, de la istoriografi, cronicari și traducători în română ai cărților bisericești, până la personalități universaliste ale iluminismului, cu veche reputație pe alte meleaguri, sau până la romanticii avântați ai pașoptismului.
Și cred că mă exprim în numele foarte multora, când spun că ne mândrim cu cei care au dat răsunet culturii românești în lume prin literatură, muzică, sculptură, creatori care se bucură de apreciere colectivă în România și de largă notorietate pretutindeni. Suntem, împreună, în marea familie europeană, un spațiu al diversității, al valorificării frumuseții culturilor noastre.
Mă bucur foarte mult că, în prezent, artiști români din toate generațiile și din mai multe sfere ale creației s-au remarcat pe plan internațional, se bucură de succes, au simpatizanți și proiecte, atrag tineri în zona culturală. Vreau să cred că acest lucru s-a datorat, într-o măsură, și apartenenței țării noastre la puternice organizații internaționale, care a deschis granițele, atrăgând atenția asupra valorilor naționale și generând șanse de finanțare pentru proiecte culturale.
Încurajez tinerii care simt că au ceva de spus în artă să aibă speranță și să lupte pentru drumul lor, pentru că astăzi succesul nu mai ține doar de întâmplare. Oportunitățile oferite de statul român, Uniunea Europeană, fundații și organizații neguvernamentale locale sau străine, persoane private arată că împreună ne bucurăm de cultură, o apreciem, investim în ea.
Nu în ultimul rând, mă bucur că, deși explozia comunicării pe internet a afectat timpul pe care îl putem dedica unui răgaz spiritual, iubitorii de cultură în România continuă să fie numeroși.
Omagiez memoria tuturor creatorilor români din toate timpurile, îi felicit pe artiștii noștri din prezent, urez succes tinerelor talente și mă bucur că putem să ne considerăm, în continuare, un popor cultural.
Cum 15 ianuarie este o zi de sărbătoare nu doar pentru cei care trăiesc în România, indiferent de naționalitate sau origine, ci și pentru cetățenii lumii care iubesc cultura română, calde salutări tuturor, dragi prieteni!.
|
Sabin Popescu 1/15/2023 |
Contact: |
|
|