An Nou minunat și înțelepciunea să vă bucurați de ceea ce aveți și sunteți!
Simbolistica ne urmărește de cum începem a pricepe. Cifrele pe care le sărbătorim, le îmbrățișăm ori le ignorăm. Le îmbrăcăm ca pe niște haine, apoi le schimbăm, iar nostalgia scurgerii lor ne umple ca pe niște clepsidre doldora de nisipul clipelor ce amarnic se duc. Nepăsătoare, fără să întrebe. Așa cum ar trebui să fie și omul. Nepăsător. Să-și urmeze lumina, ce pe o cărăruie din pădure. Spre soarele binelui, urmând divinitatea care-i dictează fiecare treaptă prin labirintul destinului.
Fără priviri șovăitoare în umbrele care inevitabil rămân în spate. Dar omul e om...
Matematica și chimia locuiesc în propria noastră poezie, pentru că toți stăpânim aceste arte, greșit încadrate la capitolul științe exacte. Dragostea e chimie. Viața e matematică.
2022, suma unor activități, senzații, emoții, acțiuni, cuvinte, gesturi, oameni, cărți...
Nu am făcut niciodată paradă cu familia ori binele/răul personal, decât în măsura în care s-a pliat subiectului scris de mine. Viața e un taler cu nectar și venin. Jumătăți egale. Fiecare poliță o plătești și, în general, ce dai, aia primești. Bumerang e totul. Chipul tău în oglindă. Bun ești, bun primești. Rău dai, rău primești. Cu excepții de la regulă când ești la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Atunci coincidența joacă șah și te face mat. Dar la final iese soarele și ești recompensat.
Familia mi-e sfântă, scrisul mi-e respirație, iar călătoriile haină și hrană. În rest, sunt mobile pe lângă care trec/trecem. Nu trăiesc în vitrină. Acolo mi-am așezat litera. Gândul, întins în patul procustian al emoției.
La capăt de 2022 mi-am îmbrățișat cea de-a șasea carte. „Promisiuni pe o frunză de arțar”.
2023 a venit ca o șansă nouă. Cu iluzia începutului. Poartă deschisă spre schimbare. Curgător și filosofic precum apa, dulce ca vinul fiert cu scorțișoară. Cu pași mulți, pe străzi pietruite de istorie, cu fascinația descoperirii în palme, pe tălpi, în ochi și respirație. Cu întâlniri fascinante a unor necunoscuți banali sau iluștri, exemplu pictorul Alexandr Onishenko, în Praga.
Cu soarta. Cu lumini ascunse printre rânduri de culori. Lumini și umbre. Libertate. Căldură (chiar și în termometru).
Cu gânduri de-o clipă și mai ales cu sufletul îngenuncheat în mulțumire. Câtă omenire s-a perindat până la noi, ca să ne facă viața frumoasă! Câtă artă s-a construit, ca ochii noștri să vadă, să audă, să se scalde în bucuria creației întregii omeniri! Câtă istorie s-a scris! Câtă informație a creat inteligența generațiilor trecute, ca noi să ne înfruptăm din roadele ei! Cât de mult a evoluat medicina, ca noi să trăim mai mult! Câtă energie s-a consumat, ca noi să fim confortabili în mai multe camere decât avem nevoie! Acoperișul de deasupra capului și pâinea de pe masă au devenit eufemistice. Cât au muncit bucătarii lumii, ca noi să gustăm sofisticate feluri de mâncare. Ce mult din toate și tot! Și ce diversitate din orice! Cornul abundenței! Și totuși, omul e nemulțumit...
Niciodată n-a avut atât de mult. Dar niciodată nu a fost mai nefericit și mai pizmaș. Victima propriei nehotărâri. Victima prea multor opțiuni și a fricii că altul are mai mult și mai bun. Un copil răsfățat și nemulțumit, ce dă cu pumnii și picioarele în podeaua realității confortabile pe care o trăiește.
Când ești fericit nu știi. Trăiești plenar, ești o sită de senzații psihedelice, rumegi emoții și oameni, întâmplări. Ești cu burta plină, protagonistul unei bule de foc ce se întâmplă. Nu știi că ești fericit pe moment, pentru că fericirea nu are gust, miros sau consistență. Poți doar să o bănuiești.
Vă doresc un An Nou minunat și înțelepciunea să vă bucurați de ceea ce aveți și sunteți!
Em Sava, Toronto
|
Em Sava 1/8/2023 |
Contact: |
|
|
