Elena Buică, doamna scrisului românesc din diaspora
La ceas aniversar, la împlinirea venerabilei vârste de nouăzeci de ani, este un privilegiu să scriu câteva rânduri despre distinsa scriitoare Elena Buică, pe care familia și prietenii o dezmiardă cu apelativul “Buni”. Apelativ care i se potrivește de minune pentru că bunătatea, înțelegerea, grija părintească, sfatul bine chibzuit sunt doar câteva dintre calitățile pentru care doamna Elena este renumită în familie, între prieteni și cunoscuți.
Am întâlnit-o prima oară în anul 2013 la un cenaclu al revistei Observatorul din Toronto, când împreună cu regretatul om de afaceri și scriitor, bunul meu prieten, Herman Victorov, am prezentat cartea “Din viața unui om oarecare. Pagini de jurnal”. Fiind un debut literar, de bună seamă că am avut emoții și incertitudini în legătură cu primirea volumului. După câteva zile însă, Buni a scris o recenzie emoționantă despre carte și a publicat-o în paginile Observatorului. Impresionați de frumusețea prezentării, am sunat-o împreună cu domnul Victorov să îi mulțumim. Conversația s-a legat cu ușurință și vioiciune. Născuți aproape în aceeași perioadă, acești doi remarcabili iubitori de literatură și cultură și-au descoperit idei și preocupări comune. Dragostea pentru aviație și respectul pentru profesia de aviator au fost chiar de la început liantul unei comunicări pline de căldură. Fostă soție de aviator, din păcate, dispărut în anii tinereții într-un accident aviatic, doamna Elena s-a simțit solidară cu domnul Victorov, fost ofițer de aviație în tinerețe. Pe lângă lungile discuții telefonice, la care am participat de multe ori și eu, doamna Elena ne-a vizitat la Windsor împreună cu familia, Andaluza, Tibi și Mara. Și astfel s-a stabilit o relație de prietenie frumoasă care s-a extins și asupra familiilor noastre. Și de atunci am onoarea și bucuria de a mă număra printre prietenii Domniei Sale. Buni ne-a fost alături în drumul sinuos al scrierii celei de-a doua cărți “Sub aripa neagră a războiului”, apărută la Editura Maple Red Publishing House de pe lamga Observatorul, în 2016, cu sfaturi și recomandări pertinente și importante, dar și în momentele de bucurie ale prezentării cărții participând la lansările din România, de la Toronto și de la Windsor. Îi mulțumesc încă o dată și pe această cale.
Prezență agreabilă, plină de vitalitate și carismă, doamna Elena m-a atras încă de la prima întâlnire prin inteligența și subtilitatea comunicării, distincția și eleganța înfățișării, râsul sincer, spontan și blândețea zâmbetului care îi dezvăluia frumusețea interioară.
Buni și-a dedicat o parte importantă din viață, din puterea de muncă, de convingere și de creație profesiei de dascăl. A modelat cu înțelepciune, căldură și pasiune mințile și sufletele a zeci de generații de elevi. Mai întâi ca dăscăliță, într-un sat din Bihor, fiind absolventă a uneia dintre prestigioasele școli normale care prin tradiție pregătea învățători și educatori, iar apoi ca profesoară de limba și literatura română la Cluj și București. Pentru că și eu sunt absolventă a unui liceu pedagogic prestigios, astăzi Colegiul Pedagogic Inochentie Micu Clain de la Blaj, și am fost în primii ani ai carierei mele didactice învățătoare într-un sat din Ardeal, apoi profesoară de filosofie și limbi clasice la Timișoara, iar astăzi profesoară, aici, în Canada, am o deosebită apreciere pentru această profesie. Mă simt astfel profund atașată de doamna Elena, o prețuiesc, o respect și o iubesc. A fi dascăl este o vocație și o mărturisire de credință. Iar cei care mărturisesc sunt pentru totdeauna solidari.
Într-un interviu acordat scriitorului George Roca din Australia, Buni mărturisea “E atâta frumusețe și emoție într-o sală de clasă pe care ai reușit să o ai de partea ta ca profesor. Visez și acum de multe ori că sunt la catedră și îmi pare rău că visul se termină.” Mărturie a harului său de dascăl sunt numeroasele mesaje de mulțumire, apreciere și afecțiune pe care le primește de la foști elevi, răspândiți astăzi în diferite colțuri ale lumii.
În partea a doua a vieții, doamna Elena Buică a emigrat în Canada și a ajutat la creșterea și educația Marei, frumoasa, inteligenta și talentata sa nepoată. Mai târziu, a călătorit și s-a dedicat scrisului, dăruindu-ne nu mai puțin de douăzeci de cărți, bogate și variate, la fel ca experiența de viață a autoarei. Cărți de memorialistică, eseuri de călătorie, note de lectură, recenzii de carte, reflecții asupra unor evenimente sau asupra unor trăiri interioare, apărute una după alta într-un torent al dorinței de comunicare și exprimare. Scrierile doamnei Elena Buică ne fascinează prin savoarea întâmplărilor povestite, prin frumusețea și lirismul scrisului, care dezvăluie migala unui artizan preocupat de arta cuvântului. Îi doresc din toată inima distinsei autoare, pe care aș numi-o “doamna scrisului românesc din diaspora”, mulți ani de acum înainte, cu sănătate, putere de muncă și de creație pentru a ne dărui în continuare scrieri la fel de profunde și rafinate, care să ne sensibilizeze și să ne îmbogățească.
Mihaela Victoria Ignat
Windsor, Ontario, Canada
|
Mihaela Victoria Ignat 1/3/2023 |
Contact: |
|
|
