Muzica la începutul noului an
Din toate timpurile oamenii au așteptat cu nerăbdare venirea unui An Nou în speranța schimbărilor care să-i ajute să-și îmbogățească viața. Știm aceste lucruri datorită însemnărilor din paginile scrise de istorici din diferite domenii. Așa am aflat că în 1888 a apărut la Blaj primul număr al revistei literare "Muza Română" editată de Iacob Mureșanu.
Tot în ianuarie, în anul 1889, s-a născut la Cernavodă compozitorul, dirijorul și profesorul Ion D. Chirescu. El și-a început studiile la București cu D. G. Kiriac și Ion Nona Otescu pe care le-a continuat la Paris la Schola Cantorum cu Vincent d"Indy. Datorită profesorului I. D. Chirescu, muzica pentru cor s-a dezvoltat foarte mult în țara noastră. La începutul carierei a dirijat "Capela Română" din Paris și apoi a fost numit pe postul ce-l ocupase D. G. Kiriac la conducerea corului "Carmen". A fost mulți ani professor la Conservatorul din București și o perioada chiar director. În calitate de compozitor a creat multe piese corale, unele pentru copii.
Contemporan cu I. D. Chirescu a fost compozitorul Emil Monția care s-a născut la Arad în 1888 și care a trăit până în 1965. Creația sa cuprinde multe colinde și cântece eroice, romanțe și altele. A rămas în istorie cu o "Culegere de doine și cântece populare românești". E. Monția a compus operetele : "Fata din Cozia", "Trei Crai".
În Istoria muzicii există date importante despre pianista Clara Haskil născută la București în ianuarie 1895 și care a trăit în Elveția. Datorită recunoașterii talentului său a concertat în multe țări din Europa și America. A participat la marile festivalurile Internaționale de la Salzburg, Lucerna, Edinburgh și altele. A colaborat în concerte cu: Ysaye, Enescu, Casals și alți mari interpreți. A plecat în lumea veșnică în 1960 când era la Bruxelles.
În ianuarie 1900 a avut loc premiera operei "Tosca" de Puccini la Roma. Interpreta rolului principal a fost românca Hariclea Darclée.
În 16 ianuarie 1927 a avut loc prima audiție a "Sonatei a III-a pentru vioară și pian "în caracter popular românesc" de G. Enescu. Lucrarea a fost interpretată de G.Enescu vioara , la pian fiind Nicolae Caravia.
Tot în ianuarie, anul 1954, a fost inaugurat Teatrul de operă și balet din București, iar în aceiași luna în anul 1949 s-a înființat la Sibiu orchestra "Filarmonica de Stat". Tot în ianuarie s-a născut la Târnava Mare în 1893 Marțian Negrea. El a ales profesia de muzician deși în paralel se pregătise pentru cea de professor. La 20 de ani a plecat la Viena pentru desăvârșirea pregătirii muzicale pe care o începuse în țară cu Timotei Popovici. În 1921 s-a întors în țară și a fost numit professor la Conservatorul din Cluj. În paralel a fost promovat în creație și una dintre primele sale lucrări a fost "Rapsodia" care în 1938 a fost distinsă cu premiul "Enescu". Succesul acestei lucrări i-a creat dorința de a-și înmulți creația, mai ales cea inspirată de folclor. A fost apreciat și stimat de elevi și colegi atât pentru calitățile de muzician dar și pentru cele umane.
Ianuarie, prima lună a anului, este cea legată de nașterea unor mari muzicieni ai lumii. Va dăm câteva exemple. În ianuarie 1796 s-a născut la Salzburg marele geniu al muzicii Wolfgang A. Mozart. În 1797 s-a născut Franz Schubert. În 1866 s-a născut Romain Rolland care a lăsat cele mai importante scrieri despre Beethoven, Mozart, Berlioz și Wagner. În ianuarie 1889 s-a născut Artur Rubinstein. Putem deci să asociem prima luna a anului cu nașterea unora dintre marii muzicieni ai lumii.
Florica Gheorghescu
|
Florica Gheorghescu 1/1/2023 |
Contact: |
|
|