Anul 2022 versus anul 2023 - Sã încercãm sã fim fericiți si s-o știm! La mulți ani !
Suntem fericiți și nu știm? Întrebare retoricã pentru final de an, furatã din expresia nãscutã la începuturi pandemice.
Nu vom uita 2020, anul orwellian al închiderii lumii, când plângeam planetar libertatea pierdutã.
Spaimã și boalã, jurnal global în direct, e-breaking news fãrã “break”, o Italie a morții plânsã în direct.
Apoi, rând pe rând, alte țãri, oameni din munți și de peste mãri, globul îmbolnãvit bucatã cu bucatã, pânã și capãtul lumii infectat cu virusul care-a cãlãtorit la clasa-ntâi, cu bilet redus sau cu nașul, pe apã, în zbor sau pe uscat.
Frica de boalã și moarte a paraliza planeta, dar a fãcut posibil și delfini eco-bucuroși, veneții cu ape curate, cer eliberat de avioane, liniștea întoarcerii în case, timp în familie, cutii de chibrit ce stãteau sã facã implozie.
Sunt prea multe de spus despre 2020, iar subiectul de azi e 2022. Am rezumat doar pentru comparație: încheiem anul liber de dupã doi inundați de potopul covid, dar Arca lui Noe modern vâslește-nainte.
Oricum exersãm cum putem fericirea, de la facerea lumii, chiar dacã am pierdut raiul de la bun început. Ni-l inventãm din ce avem. Azi, privim ecranul din palmã, AI/Artificial Intelligence direct în retinã, stãm cocoșați și cu capul plecat.
Se încheie alte 365 de dimineți distribuite uniform, feliat, pe fusuri orare și cu program individual. Rãsãritul repetã bucurie, lacrimi, obosealã, splendoare și câte mai câte. Suntem fericiți, oameni buni, trãim! Și încã în una dintre cele mai darnice vremuri. Viața e, ca oricând, cruce și cer.
Încã de dinainte de Luminã, lumea împarte ambrozie inegal. Avem inimaginabile nãscociri pentru norocoși.
Bãtãtorim toți același pãmânt pe care prea mulți copii merg flãmânzi la culcare. Poate ne mai mãsoarã savanții prin sociologii complicate și la anul echilibrãm cântarul.
2022 e azi-ul care trece-n ieri. E bun, cald încã, miroase a pâine, mâine nu mai rãmân nici firimituri din el.
Conjugãm în toate limbile viața la prezent, indiferent de gramatica individualã. Anii trec accelerat, fãrã locomotivã, cu suflet și minte puse direct pe șine.
Of, Doamne, dar eu una nu-mi mai pot ține-n piept pârdalnicul dor. Mai ales de Crãciun, prețul plãtit c-am plecat prea departe. Arde mocnit în cenușa anilor trecuți, suflatã iar și iar.
Îl sublimez în tot ce-mi cade-n mânã sau la îndemânã. Sãdit sub încropeala de grãdinã din scurta varã de aici, pãmânt strãin cu semințe românești. Pentru bunici, și-apoi pentru pãrinți pun roșii, sã le sãrez toamna-n brânzã și sã-mi zic în barbã: viezure, barzã, varzã. Bine, mã mai apucã primãvara mãrțișoare naiv inventate pentru doamnele-prietene.
Mușcatele de dor le pãstrez ca nebuna și iarna, le-aduc în casã. Normal, florile cred minciuna și-nfloresc întruna.
De fapt, Mamamare, adicã bunica maternã, sigur le ‘grijește cu nodurile degetelor mele, încep a semãna cu dânsa.
Am adus peste ocean oale și ulcele, încet-încet mã ascund în ele, doar nu degeaba una e luatã direct din gardul Maicãi (cealaltã dragã dusã bunicã).
Totul, totul arde la final de an, focul din vene îmi urcã sângele-n obraji, vin nu beau și tot mã-mbãt; umblu “creanga” cu dorul ars pânã miroase a lemne-scrum ca-n Ardeal sau Argeș. A sobã-ncinsã, cu mãmãligã rece și carne-n unturã, la borcan. Și iar ajung la Mamamare și la Tatamare, sã mã dau cu sania din vârful dealului spre ulița din josul satului.
Of, mãcar mã rãcoresc puțin!
Alunec din nou direct în mijlocul limbilor de foc din soba albã de atâta var. De data asta, evadez si-o vãd pe Maica prin geamul mic și înghețat. Are treabã dis-de-dimineațã sã le pregãteascã nepoatelor laptele cald. Știu cã pe la amiaz’ voi urca pe furiș în dãrãpãnatul dar bogatul pod al grajdului, sã mai descopãr minunate povești de citit prin caietele, cãrțile unchilor și mãtușilor.
Of, cred cã de la sarmale mi se-ntâmplã. Mi-am fiert în varza lor muratã și bruma de minte. E iar Ajun, din nou Crãciun și io vã-ncurc cu vorbe aiurite. Dați-mi o idee, vã rog, cum sã fac sã sting odatã flãcãrile astea patetice?
Sã mai credem în basme cu prințese, zmei, oameni buni, cozonaci în loc de pâine pentru toatã lumea? Pilda peștilor, Evanghelia dupã Matei, ieslea Nașterii lui Isus, muzica cerului, orice gest de bunãtate multiplicã posibilitatea.
Muzica, valurile, cãrțile, tablourile, cãlãtoriile, poveștile de iubire, durerea și toate celelalte nenumãrate vagoane se umplu sau se golesc. Noi suntem trenul din carne și oase ce merge-nainte, chiar și pe șinele necunoscutului 2023.
Sã încercãm sã fim fericiți si s-o știm! La mulți ani!
Amorena Minculescu
Toronto
|
Amorena Minculescu 12/19/2022 |
Contact: |
|
|
