Portrete sfinte, sfinþite ºi sfinþitoare sau cum (pe)trecem, îi petrecem ºi ne petrecem?!..
Da, mie, unuia, îmi este tare dor de ei, de marii noștri Duhovnici ori Pãrinþi duhovnicești, români, contemporani, pe care, eu unul, îi pomenesc, îi cinstesc, îi prețuiesc și, îi citesc, vizionez sau îi ascult (înregistrãrile foto, audio, video cu ei) ori de câte ori mi-i amintesc, cu mult drag ºi cu sfântã preþuire ori admiraþie, invocându-i și, evocându-i!...
Mai ales ca, nu știu de ce dar, am senzația ori percepția ca, peste unii dintre sfințiile lor s-a cam așternut praful uitarii, în ultima vreme!...
Cu alte cuvinte, de fiecare datã când auzim ºi aflãm cã a (mai) trecut cineva la veºnicele ºi cereºtile lãcaºuri ar trebui sã ne revenim ºi sã ne trezim, la realitate, ca dintr-un somn adânc!...
Da, momentul/evenimentul morþii cuiva ar trebui sã fie, pentru noi, pentru fiecare dintre noi, prilej de serioasã introspecþie ºi de adâncã meditaþie, altfel spus, un eveniment ca acesta sã ne punã, la modul foarte serios, pe gânduri!...
Nu degeaba, toþi Sfinþii Pãrinþi ai Bisericii (ne) îndeamnã sã avem, pururea, gândul, mintea ºi cugetul la moarte – ca fiind dascãlul cel mai înþelept ce ne poate (re)aduce, pe fiecare dintre noi, la viaþã, la adevãrata viaþã, la adevãrata stare, la autentica vieþuire!...
Sã luãm aminte la viaþa, vieþuirea, trecerea ºi petrecerea lui în sau prin aceastã lume!...
În momente ca acestea, oameni buni, trebuie sã ne gândim, profund, serios ºi responsabil, la felul ºi modul în care trecem, petrecem îi petrecem ºi ne petrecem noi, fiecare, dintre noi, în ºi prin aceastã viaþã, de pe acest pãmânt!...
În asemenea clipe este bine sã ne aducem aminte de cuvântul: „dupã faptã (dupã viaþã) ºi rãsplatã!”
Sã ne întrebãm, la modul cel mai sincer: la ce folos atâta agitaþie, atâta stres, atâta contorsionare, atâta rigiditate, atâta tensiune ºi presiune, zilnicã, cotidianã, mundanã, la ce folos, fraþilor, la ce folos?!...
Latinii spuneau: „carpe diem!” – „trãieºte clipa!” Noi, creºtinii, trebuie sã spunem: „preþuieºte clipa!”, fiecare clipã ºi fiecare moment, orice întâlnire, oriunde ºi oricând, cu fratele, cu colegul, cu vecinul ºi cu semenul nostru, orice moment, orice stare, orice ºansã sau oportunitate, ca fiind unicã, prima ºi ultima, deci irepetabilã ºi, cine ºtie, poate chiar ultima, cãci nu suntem noi stãpânii vieþii ºi nici ai morþii!...
Altfel spus, sã fim cu mare luare aminte, cum trecem, cum petrecem, cum îi petrecem ºi cum ne petrecem, în aceastã viaþã ºi prin aceastã lume, (de)limitatã, vremelnicã, provizorie, tranzitorie ºi temporarã, bine ºtiind cã „cetatea/împãrãþia noastrã nu este aici, pe pãmânt, ci, dincolo, în cer, aºteptându-o pe cea care va sã vinã/va sã fie!...”
Dacã nu vom face astfel, oameni buni, vom regreta, mai devreme sau mai târziu ºi, mai mult decât atât, aºa, vom pierde, totul, mai devreme sau mai târziu ºi acest lucru va fi unul, fatal, letal ºi, totodatã, unul extrem de dureros!...
Aºadar, haideþi fraþilor, sã fim cu multã bãgare de seamã, atunci când ne întâlnim cu cineva: sã-l privim bine ºi, cu mult drag ºi cu aleasã dragoste, indiferent cine este, cine a fost sau cine va fi, sã ne bucurãm de orice întâlnire cu oricine, ca într-o zi de mare praznic ºi (de) aleasã ori minunatã sãrbãtoare, sã apreciem ºi sã trãim toate aceste momente ca pe niºte daruri de mare folos, pline de câºtig ºi de fericire cãci, cine ºtie, poate mâine, tu nu îl vei mai putea întâlni pe el ºi el nu te va (mai) putea vedea sau privi pe tine!...
Fiindcã, totuºi, de câte ori, nu ni se întâmplã, sã ne fie atât de dor de cineva ºi, sã nu ne mai putem petrece cu el deloc, decât în poveºti ºi povestiri, amintiri, ipostaze ºi fotografii, ºi, pur ºi simplu, ne apucã amarul, tristeþea, jalea ºi supãrarea!...
Da, îmi veþi reproºa cã sunt foarte pesimist, sumbru ºi sceptic ºi aveþi tot dreptul sã o faceþi, dar, din pãcate, este atât de real(ist) ce vã spun eu, aici ºi acum, ºi, în acelaºi timp, este atât de adevãrat, mult prea ºi tare sau foarte adevãrat!...
De asemenea, vreau, în încheierea acestei meditaþii, sã vã mai spun ºi sã vã mai rog ceva: Haideþi, în sfârºit, oameni buni, sã-i preþuim, sã-i cinstim ºi sã-i apreciem (sau admirãm) pe fraþii, semenii, pãrinþii, eroii ºi duhovnicii noºtri câtã vreme sunt, aici, în viaþã, cu noi, contemporani cu noi, vieþuitori ºi pãtimitori, cu noi (sau pentru noi), nu dupã ce au plecat dintre noi sau de la noi!...
Apropo, pânã la urmã, nici nu mai ºtiu cine a plecat, de fapt, primul (primii): ei, de la noi sau dintre noi ori noi de la ei ºi, dintre ei!...
În altã ordine de idei, noi, oamenii, ne-am (cam) împãrþit (ºi despãrþit) în: (ne)pretenþioºi, (ne)preþioºi, (ne)preþuiþi ºi dispreþuiþi, în: cunoscuþi, necunoscuþi ºi recunoscuþi, în: numiþi, denumiþi ºi renumiþi, în: concreþi, discreþi ºi indiscreþi ºi, aºa mai departe!...
Ca atare, mare atenþie, în ce categorie ºi ipostazã ne situãm ori ne aflãm noi!...
Prin urmare, oameni buni, ce faci þi se face, adicã, cum treci ºi cum îi petreci aºa (ne) vom petrece ºi noi!...
Pe cei plecaþi, dincolo, Dumnezeu sã îi odihneascã iar pe noi, cei, încã, rãmaºi, (pe)aici, Dumnezeu sã ne întãreascã ºi, sã ne mântuiascã!...
Dumnezeu sã îi odihneascã, pe ei, pe toți, în Raiul Sau cel neapus și neînserat, sã-i aºeze cu drepþii și, sã-i numere cu sfinții Sãi!...
Veºnicã sã (le) fie evocarea, invocarea, amintirea și pomenirea lor! Amin!...
Stelian Gomboº
https://steliangombos.wordpress.com/
|
