Să crape răul în patru
Ne place sau nu ne place, suntem într-o horă a haosului, a informațiilor destabilizatoare și a incertitudinii, totul se datorează războiului din țara vecină. Știrile lacrimogene acum, pe bună dreptate, de fier să fii și tot ți se umezesc ochii cu lacrimi cât bobul de grâu, doar la gândul că au murit oameni nevinovați și copii nenăscuți aceste știri, completate cu imagini ce prezintă soldații torturați și gropi comune, pun stăpânire pe reacțiile omenești și chiar nu știi ce să faci, să închizi televizorul sau să îți mai iei un șervețel pentru a-ți șterge lacrimile.
Sunt probleme foarte grave, mai ales că țarul bolnav de putere aruncă fel de fel de vorbe în stânga și-n dreapta, ajungând și la noi, împreună cu fiori reci pe șira spinării și gânduri dintre cele mai întunecate. Dacă cei care se cred înțelepți nu pot înțelege și gestiona situația, iar de pace nici nu poate fi vorba, ce pretenții să avem la omul de rând, a cărui viață este dată peste cap într-o oarecare măsură, începând de la nesiguranța zilei de mâine, până la scumpirea fără noimă a alimentelor și a serviciilor, ca să nu mai punem la socoteală și frica de moarte. Ba există amenințare cu bomba, ba o ascunde în submarine, sub stânci, iar noi, care avem deja țara ciuntită prin bunăvoința predecesorilor, stăm și cugetăm încotro ne vom duce sau dacă mai scăpăm de nenorocirea care nu se vrea îndepărtată cu niciun chip. Colac peste pupăză, vorba românului, mai vine și iarna, că, de, este dreptul ei, conform orânduirii anotimpurilor, și uite așa, că doar nu ne ajungeau atâtea gânduri întunecate pe cap, ne mai facem câteva, cine are bani își face provizii, avem antrenament din timpul pandemiei, nu am uitat prea ușor, începând de la hârtia igienică și terminând cu Doamne, ajută-ne să ieșim teferi din iarna asta, care și ea ne aduce palpitații, lăsându-se așteptată, ba vine, ba se mai gândește, dar de renunțat nici gând. Nu pot rămâne indiferentă, este normal să mă afecteze psihic, gândindu-mă la tabletele cu iod, ce-i drept nu le-am primit încă, nu că le-aș refuza, dar medicul de familie nu a făcut încă gestul nobil să mi le ofere, probabil așteaptă întâi nenorocirea, Doamne, ferește-ne tu, că pe noi mereu ne găsește câte ceva nepregătiți, și uite așa, prima și ultima speranță rămâne tot la puterea divină, în schimb caut înnebunită arpacaș, nu pentru mine, pentru vecina maică, iarna-i mare și nu se știe niciodată când e nevoie de vreo colivă, are și ea o grijă la 87 de ani, grija altora, ea încă rezistă.
Trist, dar adevărat, făcând haz de necaz am ajuns la orice pas să folosesc aceiași frază: Doamne, apără-ne tu, că iadul s-a mutat pe pământ. Nu știu dacă previziunile Babei Vanga, se vor adeveri, dar consider că puțină precauție nu strică, voi căuta prin podul casei, poate străbunica a lăsat vreun felinar sau vreo lampă cu sticlă, de fitil văd eu cu ce-l înlocuiesc, că doar sunt inventivă, o să-mi fac câteva provizii, începând cu lumânări și hârtie igienică, vin vremuri grele, la carnea de porc nu mă mai gândesc, mai bine câteva pachete cu paste, se tot vehiculează prin târg că pesta porcină face ravagii, în rest, lemne să avem, arză-l-ar focul să-l ardă și să ne rugăm la Dumnezeu să crape răul în patru împreună cu Chiril, iar noi să avem un Crăciun liniștit, cât despre pomul de iarnă împodobit cu beteală și globuri, slabă speranță.
Coca Popescu
|
Coca Popescu 11/10/2022 |
Contact: |
|
|
