Lirica de reflecție în opera lui Sorin Cerin
Ajuns în deplinãtatea creației poetice deopotrivã cu a celei filozofice, Sorin Cerin se bucurã deja de notorietatea pe care o meritã. În ultima vreme, prin scrierile sale a atras atenția mai multor critici literari ( la care mã voi referi mai jos) mai cu seamã prin faptul cã a devenit membru al Societãții Poeților Francezi ( Membre Sociétaire de la Société des Poètes Français), mulțumitã editãrii în limba francezã a volumului sãu intitulat ”Le non-sens de l'existence et de l'éternité, apãrut în Editura Stellamaris (Édition Stellamaris) 2021 Brest, France. Acest volum a rezultat din reunirea a doua volume anterioare de poezie care au fost traduse din limba românã in limba francezã și anume :Nonsensul existenþei: poezii de meditaþie, Bucuresti Romania,editura Paco, 2015 și Am Crezut in Nemarginirea Iubirii - Poezii filozofice, Statele Unite, 2019.
Consider cã opera poeticã a lui Sorin Cerin nu poate fi înțeleasã pe deplin, fãrã șã știm din Universul sãu, din lumea sa interioarã, mãcar cât lumineazã un fascicol de raze care face sã se vadã o parte. Partea aceea pe care ar trebui sã cadã lumina razelor ca un reflector sã nu fie numai din Univesul sãu de Cunoaștere - pentru cã acesta este cât se poate de vast - cât mai cu seamã din cel al Convingerilor, ca pol interior spre care converg Aspirațiile sale de Puritate și Desãvârșire pe care autorul le vede cãi de parcurs, de practicat pentru a ajunge la adevãrata Iubire care își are sãlașul în Adevãrul Absolut, pe care unii îl numesc Dumnezeu, alții Alah... Dar nu un Dumnezeu al Nimãnui – adicã unul surd și nevãzãtor, depãrtat, indiferent la viermuiala de jos, de pe Pãmânt, citez ”nu am ºtiut vreodatã, / cã încã dinainte de a ne naºte, /eram îmbãlsãmaþi, /de cãtre Suferinþã, /în Non-Sensurile Existenþei, /unui Dumnezeu al Nimãnui. /Strig surd, /întrebând, /- De ce plâng Îngerii Iubirii? , /la ferestrele Paradisului? , /deºi ar trebui sã fie mai fericiþi, /decât este Adevãrul, /pe care l-am pierdut, /la zarurile roase ale unui Viitor, /care a uitat sã ne împartã ºi nouã, /numerele câºtigãtoare, /pe care a mizat, Iubirea, ”
El crede într-un Dumnezeu Adevãrat, Tatãl Luminii și al întregii creații izvoditã din IUBIRE. În acest sens voi cita câteva Aforisme (care îi aparțin lui Sorin Cerin) dedicate Luminii Divine a Înțelepciunii:
”Sfânt este numele Tãu, Luminã Divinã, fiindcã ești Conștiințã, Nemãrginit, ești Adevãr Absolut, Dumnezeu și Cunoaștere.
Din Tine, Luminã Divinã, pornesc toate câte sunt, au fost și vor mai fi.
Sfânt este timpul Tãu Luminã Divinã, fiindcã este Eternitatea care se aflã în tot și în toate.
Sfânt este Gândul Tãu Luminã Divinã, fiindcã el a clãdit Nemurirea, fiind IUBIRE.
Cum nu poate exista Adevãr fãrã Cunoaștere, și nici Moarte fãrã de Viațã, tot astfel nu poate fi Fericire fãrã Durere și Toate câte sunt fãrã de Adevãr”.
Desigur aceste enunțuri ni se par cunoscute fie din Cartea Sfântã, fie din Tãblițele de Smarald, din scrierile atribuite lui Hermes Trismegistos, și alte scrieri sincretice care dacã ar fi respectate, și oar conduce la remodelarea ființei umane care și-ar regãsi starea paradisiacã, cea de dinainte de cãderea adamicã, demnã de a restabili o legãturã cu Dumnezeul Adevãrului, cu Adevãrul Absolut.
De altfel și calea Tao și cea arãtatã de Buda (Gautama Siddhartha) au aceeași țintã, pentru cã urmãresc aceeași finalitate, fiindcã Adevãrul Absolut este Unic tot așa cum Creatorul este Unic.
Am scris mai sus cu majuscule anumite cuvinte cheie, subliniindu-le astfel, pentru cã așa le scrie și autorul. Prin personificare, ele devin întrupãri ușor identificabile, cu care se poate chiar dialoga, le poți certa, le poți acuza, ori dimpotrivã, le poți adora.
De ce Puritate și Desãvârșire? Pentru a se pune capãt stãrii jalnice în care ne aflãm cu toții, ca specie, când:
”Catedrale de trupuri pãșesc în mocirla Societãții de Consum a Moralei/adãugând cât mai multã/țãrânã la hectar de sufletele pentru a ridica murii reci și impersonali ai Zidirii
de lãcașuri de culte ale Deșertãciunii ce vor pune cât mai sus cruce Puritãții și Desãvârșirii”
Ce se întâmplã oare în acest context cu visurile, cu aspirațiile cu optimismul, cu starea de bucuria datã de binecuvântarea de a fi împreunã cu cineva drag? Cine iese câștigãtor dacã pariezi pe Fericire?Rãspunsul est cutremurãtor: ”Am crezut în/ Nemãrginirea Iubirii, / pariind pe ruleta Fericirii, /despre care nu ºtiam cã este mãsluitã, /de un Dumnezeu al Absurdului, / ce face de fiecare datã în aºa fel, /încât sã iasã câºtigãtoare, doar Moartea”
Îmbinând maturitatea poeticã deplinã folosindu-se de simboluri și metafore care sporesc gradul tensionat al înțelegerii, metabolizând verismul, poetul se avântã în Existențialismul neorealist. generator de depresii care te condamnã la Singurãtate unde mai poți servi ”o canã de pustiu”:
”Frunzele Viselor, / ºi-au ruginit întreaga cãldurã, /a Ochilor de Cer, /ai Iubirii, /pe care Depresiile Absurdului Carismatic, /al Iluziilor Non-Sensurilor Existenþei, /ne-a alungat-o, /în abisurile fãrã/ adresã, /ale Singurãtãþii, /care ne aºteaptã, /în Zorii nedefiniþi ai Durerii, /sã servim câte o canã de pustiu, /din Lacrimile de Vânt, ale Speranþelor deºarte”
A fost poetul dintotdeauna neîncrezãtor, s-a îndoit de Nemãrginirea iubirii? Nicidecum! Aflãm tot din propria-i mãrturisire: ”Am crezut în Nemãrginirea Iubirii, /cu toate cã eram sufocaþi, /de valurile Compromisurilor, /care ne loveau fãrã milã, /Privirile cãzute la tãlpile unei Lumi, /care ne obliga, /sã fim sclavii, unor Non-Sensuri ale Existenþei”
Cu riscul de a mi se reproșa cã uzez de prea multe citate, consider cã este oportun ca cineva care nu a citit încã opera lui Sorin Cerin sã cunoascã profunzimea problemelor existențiale pe care le abordeazã poate și în numele acelui DOR de a respira în atmosfera Puritãții: ”ce ni se scurgea prin venele Dorului ancestral, /de a rãmâne mereu împreunã, / chiar dacã ºtiam, /cãt de alunecoasã poate fi bolta Promisiunilor, de pe care cad stelele cãzãtoare ale Fiinþei” sau a îndurerãrii cãutãtorului pãtruns de dragostea și dorința de a fi ascultat, cãruia nu I se rãspunde, ori I se rãspunde cu indiferențã : / Am crezut în Nemãrginirea Iubirii,/ deºi am cãzut în Urma adâncã a Durerii, / lãsatã de Paºii indiferenþei Tale Doamne,
Limbajul uneori virulent, adevãrate sãgeþi otrãvite, dar poetice, împodobite cu metafore, sãgeți aruncate împotriva decãderii nu numai în societate dar și în zona politicului, ne duce cu gândul la o revoltã de tip nihilist, la nihilismul lui Emil Cioran, care în acest context dobândește rang de principiu scris cu sufletul tânjind intuitiv dupã absolut, pe "culmile disperãrii" cum gãsim în poezia ”Jocul de-a Viaþa cu Moartea” sugestivã în acest sens: „grãdina Societãþii de Consum Foamete,/ drept mari atleþi ai tãierilor de venituri./ Cântarele false ºi isterice ale Politicii,/ ne drãmuiesc cu parcimonie fiecare Clipã…”.
Lumea actualã și-a pierdut simțul orientãrii, simte, știe cã trebuie sã fie ajutatã de o forțã superioarã, dar alege sã se alieze (cu sau fãrã științã) forțelor malefice. Poetul se întreabã cu disperare:”Încotro,/sã te chem,/Iubire? /într-o Lume a unui Dumnezeu surd? /care þi-a lãsat Îngerii tãi,/de izbeliºte,/pe strãzile Blestemelor,/adorate de cãtre Creatorul,/Destinele noastre,/întunecate,/învãþate sã facã vrãji ºi farmece, negre”.
Unde se ascund oare frumusețile Primãverii dãtãtoare de speranțe, de revigorare a energiilor vieții de optimism și dragoste ? Aflãm cã ea, Primãvara care ar trebui sã fie în sufletele oamenilor, și-a gãsit sãlaș în ochii Durerii: ”E-atâta Primãvarã,/în ochii Durerii,/prin a cãror sclipire,/se observã razele de gheaþã,/ale Non-Sensurilor Existenþei,/care ne despart,/de Orizonturile fierbinþi,/ale Viselor”
Neajutorați, rãtãciți pe cãi pierdute, înstrãinați de sinele nostru autentic, original, orfani de Dumnezeu, somnambuli, hrãniți cu deșertãciuni cauzatoare de boalã, de depresie: ”Zidim,/ pereþii Identitãþilor fãrã adãpost,/cu Clipe tot mai bolnave,/ce par a nu se mai vindeca vreodatã,/de rãceala Infidelitãþilor Absurdului,/în braþele cãruia,suntem nevoiþi,s/ ã ducem pe umerii Neputinþei,/Traiul,/ atâtor Deºertãciuni” în condițiile în care suntem luminați ”doar de stelele cãzãtoare,/ ale Viselor,/ /în cãutarea unui Timp,/atât de strãin de noi,/încât doar Moartea,/ar mai reuºi sã ne împace,/cu Viitorul.”
Se pune întrebarea: se poate trãi, supraviețui într-un astfel de Univers disperat, sfâșiat de lãcomia dupã bunurile materiale? Ei, bine, da! Dupã câte se vede, se poate ... chiar spera. Poetul a descoperit un lucru simplu, dar rațional: dacã am cãzut din grația divinã și suntem robii unui Subconștient Strãin de natura noastrã inițialã, atunci se cere parcurgerea cãii în sens invers, înspre recuperarea acelui Subconºtient* capabil sã se punã în armonie cu Absolutul prin interiorizarea Iubirii și conștientizarea cã ea este singura cale spre Desãvârșire: ”Atunci am înțeles,/cã ne-am nãscut din dorul de a muri împreunã,/mai vii cu fiecare zâmbet ce ne unea mâinile,/încatuºate în speranța/de a fi una ºi aceeasi clipã/a nemuririi, fiindcã, /în paradisul de dincolo de noi/ pânã ºi îngerii noștri se iubesc...”.
Doar așa, putem pãrãsi, ieși din Roata samsarei, din ciclurile Suferinței. Acest principiu îl întâlnim în Gnoza care considerã cã din substanța Iubirii - asemeni semințelor - împrãștiatã pe ”ogorul” lui Dumnezeu, adicã în oameni, în întreaga Creație, se extrage esența mântuirii, pregãtirea transfigurãrii pentru a accede la reîntâlnirea cu Sursa, adicã Dumnezeul Adevãrului.
Prin acest fapt, Sorin Cerin își dovedește altruismul, disponibilitatea de a împãrți cu alții descoperirea sa, conștientizând cã rostul poetului este de a gãsi soluții de a le scrie, pentru a le face accesibile ºi celor din jur, de a gãsi sensuri, surse de energie eliberatoare, de a sãdi Iubirea în suflete, poate singura cale pentru a se putea întoarce cãtre Absolut.
Spre deosebire de alți poeți influențați de filozofi, Sorin Cerin ca filozof, a creat un sistem propriu la care se raporteazã și anume Coaxialismul ** care în esențã se referã la faptul cã Adevãrul Absolut nu poate fi cunoscut de Om, deoarece este prins în Maya, în Iluzie, ca într-o vrajã din care nu poate ieși (concept filozofic oriental) existența acestuia bazându-se pe Iluzia vieții.
Unul din filozofii care a influențat nu numai gândirea multor filozofi, dar și creația literarã a unor poeți, și chiar a unui celebru fizician a fost Spinoza***. Bãnuit de ateism, Einstein ( pentru cã despre el este vorba) când a fost întrebat dacã crede în Dumnezeu, a rãspuns lapidar : ”cred în Dumnezeul lui Spinoza.”
Poeții în a cãror operã întâlnim infuența aceluiași filozof sunt: J.W.Goethe ( 1749-1832) William Wordsworth (1770-1850) și Percy Bysshe Shelley (1792-1822) din a cãrui scrieri redau poezia: Filosofia iubirii: ”Fântânile se amestecã cu râul,/ Și râurile cu oceanul;/ Vânturile cerului se amestecã pentru totdeauna,/Cu o emoție dulce;/Nimic în lume nu este unic/ Toate lucrurile prin legea divinã/ Se completeazã reciproc:/De ce nu ar trebui sã fac asta cu tine?/ Vedeți munții sãrutând cerul înalt/ Și valurile mângâie pe mal; Nicio floare nu ar fi frumoasã”.
Pentru a înțelege mai bine spiritul epocii am extras un fragment din poezia lui Wordsworth: ”Înțelepciune și Spirit al universului”
/ Suflet care ești veșnicia gândului!/ Ce dai formelor și imaginilor o respirație/ Și o mișcare veșnicã! Nu în zadar,/ Cu ziua sau cu lumina stelelor, astfel, din primul meu rãsãrit/ De copilãrie ai împletit pentru mine/ Pasiunile care clãdesc Sufletul nostru omenesc,/ Nu cu operele meschine și vulgare ale Omului,/Dar cu obiecte înalte, cu lucruri durabile,/Cu viața și natura, purificând astfel Elementele sentimentelor și ale gândirii”
Desigur, influente gãsim și la Sorin Cerin din acești poeți care au scris acum douã sute de ani, cu mențiunea cã azi problemele sociale, politice, decãderea, criza moralã, crizele de sistem inclusiv a sistemelor religioase, sunt acutizate, așa cum apar și în versurile lui Sorin Cerin. El urmeazã parcã pas cu pas programul literar al Existențialismului francez, curent literar format în jurul lucrãrilor filozofului Soren Kierkegaard, dezvoltat și devenit faimos prin lucrãrile lui Jean Paul Sartre în special, care au exaltat intelectualitatea de elitã și cele ale lui Gabriel Marcel, lucrãri care cuprind deopotrivã un sistem ideatic, o doctrinã de acțiune, bazatã pe o moralã adevãratã – așa cum a fost definitã de antici- grup de gândire prin excelențã care preconizeazã un om total, "total angajat și total liber", pentru ca în orice circumstanțã el sã poatã alege viața, angajarea, responsabilitatea.
Poate de aceea nu am fost deloc surprinsã de faptul cã Sorin Cerin dupã ce a fost recunoscut, a fost primit în rândul distinsei asociații franceze: Société des Poètes Français și onorat cu acordarea Premiului Mompezat: Iatã ce a rostit printre altele doamna Véronique Flabat-Piot Vicepreședinte și șef al Premiilor pentru Poezie ale Societãții Poeților Francezi: ” nu totul este perfect în poezia francezã a lui Sorin CÉRIN, dar ce profunzime de gândire ascunde, totuși! Și ce prolixitate, dacã vã spun cã „Le Non-Sense de l’Existence et de l’Éternité”, culegere depusã la concursurile noastre, are nu mai puțin de 154 de poezii! Deci da ! Sorin CÉRIN meritã în mare mãsurã un loc în centrul listei noastre de premii 2021. Și dacã este un premiu al Fundației, Premiul Mompezat, pe care îl acordãm lui Sorin CÉRIN – o recompensã care, desigur, nu își pierde misiunea de a fi un „încurajare” - sprijinul pe care S.P.F. dorește sã-l aducã pe Sorin CÉRIN, este mai presus de toate sã-i spun sã-și continue eforturile de reflecții existențialiste profunde și sã ni le ofere în continuare.” Domnia sa încheie discursul cu poemul: ”Unde nu vom mai merge niciodatã /Flãcãrile amintirilor pierdute / arde suspinele, zâmbete înghețate /sub lespezile mormintelor unor speranțe, /în cimitirele cuvintelor /pe care ne-am spus unul altuia /ultima oarã …./pe drumurile anumitor vise /unde nu vom mai merge niciodatã”.
(În „Non-sensul existenței și al eternitãții”, Edițiile Stellamaris)
Da! cimitirele cuvintelor! Pentru cã, Doamne, câte cuvinte golite de înțeles ori toxice sau injurioase se mai rostesc ori se scriu, cuvinte care țin specia umanã pe o vibrație joasã a dinților încleștați, a urii, minciunii, desfrâului, violenței!
Despre volumul Non-Sensul Existentei au scris mai multi critici literari precum Alexandru Cistelecan,in revista Familia, din Decembrie 2015, subliniind cã Sorin Cerin, a reușit sã scrie o poezie filosoficã, care îmbinã imaginarul cu conceptual, deși o astfel de poezie, este atât de greu de realizat, subliniind cã poeziile lui Sorin Cerin, se angajeazã brusc în marile și definitive ecuații existențiale și nu pierd timpul în mãrturisiri domestice, sau Elvira Sorohan, în revista Convorbiri literare din Septembrie 2015, care, la rândul ei, vede poezia lui Sorin Cerin din Non-Sensul Existentei, și ca o continuare a mișcãrii existențialiste a secolul XXI, unde evidențiazã la Sorin Cerin o operã poeticã influențatã de precursorii existențialismului din secolele XIX și XX, precum Jean Paul Sartre, Gabriel Marcel sau Soren Kierkegaard, sau chiar Eclesiastul biblic, apreciind cã Sorin Cerin a reconfigurat existențialismul prezentului, chiar dacã existenþialismul se credea pânã atunci epuizat, amintind cã vocabularul poeziei existențialiste universale, ușor de recunoscut, este acum redistribuit într-o altã temã, ceea ce duce la combinații surprinzãtor de noi, unele îndrãznețe, sau teribil de dure, precum cele care vizeazã biserica.
Alții, precum Stefan Borbely, in Contemporanul din Octombrie 2020, asociazã poezia lui Sorin Cerin, din volumul Le non-sens de l'existence et de l'éternité, cu influențe specifice din maniheism, maya (religiile) hinduismului sau precreștinismului, caracteristici care apar în fiecare poezie sau culegere de poezii, scrisã pânã atunci. Dupã cum subliniazã Borbely. în recenzia sa, unde reunește opera poeticã a lui Sorin Cerin cu nume precum Toma d'Aquino ºi Giovanni Battista Piranesi, pentru a clarifica caracterul filozofic ºi religios al operei sale poetice, apreciind cã poetul construieºte, cu fervoare ºi pricepere sintacticã, o anti- lume, lumea cimitirelor cuvintelor, a semnificațiilor înghețate, lumea așchiilor ascuțite și a Absurdului".
Deși sunt încã multe de spus, prefer sã închei aceasta succintã prezentare în mod optimist, cu spusele poetului aflate într-un fragment dãtãtor de speranțã, din care se înțelege cã nu este totul piedut: „Credinþã,/ eºti tot ce mi-ai mai rãmas,/de la Pleoapele Eternitãþii,/pe care am þinut-o de mâna/ Speranþei,/ implorând-o sã nu te lase,/ din braþele Adevãrului ei Absolut, / pe valurile cãruia mi-aº fi dorit,/ atât de mult, /sã navigãm împreunã, traversând Lumile Existenþelor”.
Elena Armenescu
membrã a Uniunii Scriitorilor din România
*Subconștientul este un depozit de informații o parte a conștiinței care nu se aflã în atenția conștientã a oamenilor. Cuvântul „subconștient” reprezintã o versiune românizatã a cuvântului francez subconscient inventat de psihologul Pierre Janet (1859-1947), care a susținut cã sub straturile minții conștiente zace o puternicã conștiințã pe care el a numit-o minte subconștientã.
Carl Gustav Jung...a spus cã, din moment ce existã o limitã a ceea ce se poate afla în atenția conștientã a indivizilor, este necesar un depozit alternativ format din cunoștințele și experiența anterioarã ale cuiva, dar nu numai ca individ ci și ale antecesorilor.
** Coaxialismul - un nou sistem filozofic creat de Sorin Cerin. Principiile ei sunt: 1. Singura filozofie adevãratã este aceea care acceptã cã Omul nu cunoaºte nici Adevãrul, ºi implicit, nici filosofia. 2. Omul nu va cunoaºte niciodatã nici Adevãrul Absolut, nici Cunoaºterea Absolutã, deoarece întreaga lui existenþã se bazeazã pe Iluzia Vieþii. 3. Orice sistem filozofic sau filosof care va pretinde cã spune cã Adevãrul este mincinos. 4. Coaxialismul este, prin excelențã, filosofia care NU pretinde cã spune Adevãrul, dar care acceptã aplicații care susțin raportarea Iluziei Vieții la Adevãr. 5. Esența Adevãrului constã în reflectarea ei la Elementele apãrute înaintea lui, precum și cele ale Cunoașterii Deschise care provin din Starea de Fapte. 6. Coaxialismul acceptã operarea cu contrariile contrariilor Existenþei, cu sau fãrã a fi necesarã raportarea la acesta, determinând Coaxiologia. 7. Fiecare Opus are la Infinit un alt Opus identic cu el. 8. Cu ca, un Opus, este mai departe, deci, între el și Elementul opozabil se insereazã un numãr mai mare de contrarii, cu așa asemãnãrile dintre ele vor fi mai pronunțate” etc
***Conform doctrinei lui Spinoza, Dumnezeu sau substanța alcãtuitã din atribute diferite infinite, fiecare exprimând o esențã infinitã și eternã, existã cu necesitate. (…) Nu poate fi conceput cu adevãrat nici un atribut al substanței din care sã rezulte cã substanța s-ar putea diviza. (…) Substanța absolut infinitã este inepuizabilã…”
|
Elena Armenescu 9/14/2022 |
Contact: |
|
|
