Toamnã canadianã
Mii de veverite muscã roscat din frunze de-artar;
O brizã-mi rãcoreste obrajii,potolindu-mi tristetea…
În ograda sufletului meu, sângereazã pe uliti ciresii
Iar nuci uriasi,în uimire,se fac galbeni la fatã…
Se-nvãluie -n mine,Doamne,mai multe zeci de toamne !
Cele de- acasã cu-ai mei,apoi cele cu tine,iubito…
Mã vãd clar, cu tine la brat, zâmbind aproape fãrã motiv,
Vremea tesea sperante pe portativ,dar acum
Merg singur pe drum,nãpãdit de-amintiri si de vise…
Erau destrãmate marame si garduri cãzute,
Erau oameni la cozi în dimineti rãcoroase,
Apoi dupãamieze-aiurite si vãi înecate de frunze…
Dar aici,cu alura de parc si fatadã cochetã,
Mã-ntâmpinã-amabil o priveliste de operetã…
E toamnã în mine si-afar’,dar pe trotuare,
Mã-ntreb abãtut,privind la copaci si la lume :
Care din ele-i pãrere si care-i de-anume.
Ion Georgescu
|
