Arcadia şi poezia lui Iosif Băcilă
Din legătura cu România, a ajuns la mine, printre altele, şi Arcadia, revistă de literatură, artă şi cultură. Publicaţia apare sub redacţia lui Mihai Chiper, reprezentant de seamă al promovării culturii naţionale în Anina (cândva centru minier în Caraş-Severin), model de construcţie în vremea decăderii generale a prezentului.
În ultimul număr din anul trecut, am citit două poezii scrise de Iosif Băcilă din Valea Almăjului: Năprăor şi Poveste.
Intenţia poetului Iosif Băcilă se explică prin precizarea de sub titlul primei poezii: „ Recitind opera istoricului-poet GRIGORE POPIŢI”: „Soare-adun dinspre poieni, / Mi-s cu mieii la păşune - /Taica o plecat prin vremi, / De-ale gurii să adune. // Maica-i geană în zăbrani, / Să culeagă ştir, urzici - / Umerii i-s plini de ani, / Iar ciupagul nins cu-arnici. // Strigăt suie peste deal, / Pâlc de oi aburcă-n zare - / Se aude, din caval, / Doina zisă cu-ntristare ... //S-or dus bunii în poveşti, / Dar senini până la moarte - / Răşchitorul, la fereşti, / Vrâstând lumea mai departe”¹.
Poetul şi istoricul Grigore Popiţi s-a născut la 13 martie 1900, în satul Pătaş de pe Valea Almăjului. Ca istoric, a lăsat o carte de referinţă: Date şi documente bănăţene (1939). Versurile sale sunt adunate în volumele Glasul sufletului şi al trupului (1932), Cântece din fluier, I (1936), II (1944), Dragoste (1945). În prefaţa antologiei Cântece din fluier, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968, Ovidiu Papadima nota: „Gr. Popiţi se integra mişcării generale a liricii româneşti din acei ani, de rupere din tentaţia imagismului, ca unic mijloc de exteriorizare, şi a violenţelor de expresie a poeziei moderniste ...”.
Poezia Năprăor este punct de inflexiune în care se întâlnesc două destine literare. Dincolo de originea comună, almăjeni, văd asemănarea spirituală. E o problemă de atitudine, de exprimarea a preţuirii lui Gr. Popiţi, unul dintre fondatorii Cenaclului literar “ Altarul Cărţii, întâia mişcare literară românească din Banat”²
Iosif Băcilă recurge la elemente de viziune poetică din atmosfera de idealizare a vieţii ţăranului, fără legătură cu orientarea estetică sămănătoristă. Viaţa aspră a almăjenilor are frumuseţe naturală fixată şi păstrată în memoria copilului: “Mi-s cu mieii la păşune…” Poetul nu-şi propune schimbarea tonului. Rămâne ceea ce este. Cântarea bunilor e timpul lor, aşa cum l-a văzut poetul , şi pe care îl retrăieşte în mişcarea proteică a creaţiei lirice.
Versurile lui Iosif Băcilă se apropie mai mult de bijuteria lui Gr. Popiţi ”Cu turma-n codru” decât de poezia acestuia cu acelaşi titlu: ”Din foc de dragoste nestins, / Din gânguritul de izvor, / Din cântece, ce nu mai mor, /Iubirea-n fluier s-a aprins.// Pădurea-şi picură încet / Durerea ei, durerea lui, / A tuturor şi-a nimănui, / În tristul fluier din brădet”.
Dincolo de întâmplare, viaţa bunilor poetului (taica şi maica) este omenie. Sensul omeniei este chiar viaţa. A trăi este să trudeşti pentru existenţă. Şi moartea este văzută prin trăsătura principală a vieţii, munca, măsura trăirii trecătoare. Expresia ”senini până la moarte”defineşte un mod de a gândi, filosofie populară a ţăranului din Valea Almăjului. Modul de a gândi devine atitudine prin care neputinţele bătrâneţii se depăşesc cu împlinirea sentimentului frumuseţii, arta (simboluri ei: ia şi doina). Pentru poet moartea bunilor este o plecare în poveşti, poveşti pe care doar creaţia le poate păstra, după ce amintirea se stinge.
După lectură, impresia seducţiei exercitate de unele cuvinte deschide privelişti lăuntrice, adevărate reverberaţii cu aspect de reverie romantică.
Sfera semantică a cuvântului prour se găseşte în definirea lexicografică din DAR: “1. perioadă a zilei (de obicei: primele ore de după miezul nopţi). 2. ajunul sărbătorii Sf. Gheorghe; mânecătoare. 3. ajunul Bobotezei. 4. (cu sens colectiv) crengi verzi, înmugurite, puse la porţi şi case în ajunul zilei de Sf. Gheorghe de către flăcăi; petrecere a flăcăilor care aduc proor.” Relaţia dintre proor şi prour demonstrează inconsecvenţa dicţionarelor, mai precis părerea autorilor. Fiecare dintre cele două forme se înţelege ca varianta celeilalte. Variantele pentru proor sunt înregistrate în MDA: prier, preoor, preor, prer, preur, priăr, prier, prior, priur, prool, pror, prour. Năprăor, împroor, amproor, ampror, formate prin derivare, din aceeaşi familie lexicală, nu pot fi variante, exprimă nuanţe dezvoltate din ideea de timp “zori de zi”sau “ajunul unei sărbători”, clare la un moment dat, însă pierdute. Scriban vede mai bine situaţia. Proor/ prour înseamnă devreme, timpuriu. Amproor, timpul de la 9-10 dimineaţa, în Banat şi Oltenia, alături de năprăor şi năproor. Versul “Mi-s cu mieii la păşune”este clar: un copil nu putea merge noaptea cu mieluşeii. Implour arată timpul manifestării unui obicei şi obiceiul udatului, în Transilvania.
Etimologia este arheologie lingvistică. Uneori părerile sunt diferite, chiar în contradicţie. Este şi cazul cuvântului proor: lat. per rorem (Hasdeu, Etym.,1108 ),, lat. per roura (Spitzer, RF. 2., 284-87), lat. *priulus (Pascu, Arch. Rom., XXV, 197), lat. provolare (Procopovici, Dacor, , V, 383-90); lat. po hora (Graur, BL, III, 50), ngr. πρόωρος „foarte devreme”(Bogrea, Dacor., I, 266 ; Diculescu, Elementele, 448; Candrea; cf. DER); πενιορθρου (Diculescu, Elementele, 448 ). DEX face excepţie, pentru prour (v. proor) notează „et. nec.”, dar NODEX trimite la ngr, prόoros. Etimologia din neogreacă nu ţine seama de fenomenul transhumanţei care explică un împrumut din limba română, de faptul că împrumuturile româneşti din neogreacă provin din perioada de după secolul al XV-lea, mai ales din timpul domniilor fanariote.
Pentru M. Vinireanu, în dicţionarul său (DELR), „Termenul este o formă compusă din pref. pro- şi rad.-ur,-or, la rândul său din PIE *(i)ora”perioadă de timp’ (Boisacq, 1083).
Arnici este„Fir de bumbac răsucit şi colorat, întrebuinţat la cusutul înfloriturilor pe cămăşi, pe ştergare”, din sb. jarenica (DEX), explicaţie reluată în MDA, dar cu etimologie necunoscută în DER. Expresia figurată din „nins cu-arnici”arată că , în graiurile din Valea Almăjului, prin extensie, cuvântul denumeşte şi înfloriturile iei. Vechi cuvânt românesc, termenul a trecut în bulgară (Capidan, Raporturile, 2200), în sârbă, în maghiară ( Candrea, Elemente, 496).
Vechile cuvinte se cheamă firesc. Pentru almăjence, ciupagul nu este „pieptul iei cusut cu flori”, este chiar ia.. Se presupune că ar fi de origine veche slavă, după Cihac, II. 59 ( cf. bg. čepak „pieptul cămăşii”, sb. čepag „buzunar”, deşi, după Berneker, radicalul este „obscur în limbile slave”( cum precizează M. Vinireanu în dicţionarul său etimologic, indicând „origine incertă”, ceea ce pentru mine înseamnă, fără a putea fi acuzat de dacomanie, limba traco-dacilor).
Din aria lexicală a Văii Almăjului, poetul preia un alt vechi cuvânt românesc, de origine autohtonă, aburca „a (se) urca, a se căţăra, a se ridica”.
Ca mulţi dintre semenii mei, n-aş mai vrea să fiu copil, din alte motive decât de faptul că nu se mai poate. Pentru moment, prin arta poeziei, retrăiesc vremuri apuse. Văd cum oile aburcă pe Dealul Mare. Asfel se adevereşte că în poezie e ceva fundamental: cuvântul întâlneşte sufletul.
Cuvântul caval denumeşte un fluier mare, uneori dublu şi, după M. Vinireanu „Pare să provină din fondul balcanic, cu radical în indoeuropeană (IEW, 592), din fondul pre-latin. Doina se zice, adică se cântă trăgănat, tânguitor, adânc sufleteşte.
E dureros că semnele identităţii noastre etnolingvistice se expediază din prejudecăţi, din comoditate, la un moment dat de interese ostile neamului şi adevărului de ştiinţa etimologiei.
Forma realizată prin disimilare „fereşti”revine în memorie cu închiderea vocalei e la i, aşa cum o auzeam în copilărie: „fireşti”, când viaţa cuvântului începe ca expresie eternă a spiritului.
Verbul a vrâsta („ a ţese cu dungi, a face dungi într-o anumită ordine, a face să alterneze”) derivat de la varianta populară vrâstă (MDA face trimiterea etimologică srb. vrstati, în timp ce DEX păstrează oarecare rezerva: „ vârstă² + -a; cf. srb. vrstati”), având în vedere logica împrumutului lexical, şi-a lărgit sfera semantică: despre timp, a se depăna, a curge. Prin abstractizare, răşchitorul („unealta de pe care se deapănă tortul de pe fus sau de pe ghem”) capătă valoare de simbol, devenind forţa universală care desfăşoară existenţa în eterniutate.
Bănăţenismul mi-s, formă perifrastică din conjugarea la prezent a verbului a fi, e o viziune asupra lumii la vârsta inocenţei. Construcţia cu „o” a perfectului compus persoana a treia, proprie graiurilor almăjene a atras atenţia lingvistului german G. Weigand în 1896 (Der Banater Dialekt)³.
Regionalismul zăbran ( din sb. zabran, Candrea, DER, MDA) denumeşte o pădure de cer (ceroni) destinată tăierii crengilor pentru hrana ovinelor pe timpul iernii. Nu este o formă de plural, cum s-ar putea crede, ci exprimă un un fenomen fonetic specific, palatalizarea cosoanei n . Cuvântul intră în categoria sârbismelor din literatura bănăţeană.
Adevărul limbii este al fiinţării. Limba a fiinţat umanitatea. Ca orice instrument, limbajul poate distruge o fiinţa, dar, în poezie, creează poetul. Şi împreună frumuseţea, esenţa sufletului în iubire. Prin frumuseţe , alături de credinţă, treci pragul desăvârşirii.
Spirit prospectiv pe fond tradiţional, poetul Iosif Băcilă va rămâne vocea Ţării Almăjului în lirica noastră, voce fascinantă prin echilibrul stilistic dat de elemente lexicale specifice, ştergând uitarea de pe cuvinte.
SIGLE
DELR – Dicţionar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică(M. Vinireanu); DER – Dicţionar etimologic românesc; DEX – Dicţionar explicativ al limbii române; NODEX – Noul dicţionar explicativ al limbii române; MDA – Micul dicţionar academic.
1. Poezia se găseşte în volumul Iosif Băcilă, Lacrimă sub candela aprinsă, Ed. Cosmopolitan-Art, Timişoara, 2022, p. p. 155, apărut după însemnările din articol
2. Nicolae Danciu Petniceanu, „Altarul cărţii, Ed. Gordian, Timişoara, 2013, p. 61
3.. Despre controversa originii auxiliarului o la perfectul compus, vezi Eugen Beltechi, Graiurile din Almăj Fonetica, Ed. David Press Print, Timişoara, 2018, p. 81-82.
Constantin Teodorescu
|
Constantin Teodorescu 7/14/2022 |
Contact: |
|
|
