De doi bani fericire
Cred ca titlul spuselor mele nu e prea grozav, dar aşa mi-am zis cīnd am dat şaisprezece dolari ca sa vad De la Gauguin la Matisse. Expoziţia de la Muzeul Ontario - Totonto are reclame īmpraştiate īn tot oraşul, aşa ca n-ar mai fi fost nevoie şi de strǎdania mea. Cred īnsǎ cǎ īncǎ cīteva cuvinte ar putea sǎ-l determine pe cel īn cumpǎnǎ sǎ decidǎ sǎ-şi rupǎ o jumǎtate de zi ca sǎ se aşeze, cum zicea un coleg odinioarǎ, faţǎ īn faţǎ cu minunea. Bucuria de-a vedea acele tablouri mi s-a īmplinit umblīnd prin muzeu şi auzind atīt de multe voci romīneşti. Cred cǎ īn afarǎ de englezǎ, cel mai mult se şuşotea īn romīnǎ. Si m-am simţit mīndru. Chiar mai mīndru decīt atunci cīnd am aflat cǎ am intrat īn NATO. Romīnul, dacǎ nu-l īnghesuie nimeni, e mai prieten cu fluierul decīt cu bīta. Adevǎrul ǎsta este de pe vremea Mioriţei, nu vreo efuziune de-a mea.
In anii 1880, 1881 tablouri de-ale lui Ion Andreescu au stat alǎturi, la salonul de la Paris, de cele ale celor despre care vorbeam acum. Fatalitatea romīneascǎ, dacǎ o exista vreuna, a fǎcut ca el, mǎruntul, firavul, delicatul, dar pǎtrunzǎtorul profesor de desen, sǎ se topeascǎ īn floarea vieţii, fǎrǎ sǎ mai poatǎ dǎrui lumii ce i-au dǎruit alţii, ca Matisse şi Monet, īntr-o viaţǎ lungǎ şi tihnitǎ.
Dar sǎ ne īntoarcem la Paul Gauguin şi Paul Cezanne, la Henri Matisse, la Pierre Bonnard, la Albert Marquet şi la ceilalţi fericiţi şi nefericiţi mīnuitori ai penelului, prin a cǎror suflet, ochi şi mīnǎ, frumuseţea adevǎratǎ a fost rǎstignitǎ pentru noi de atītea ori.
La primii paşi īn expoziţie, vizitatorul dǎ cu ochii de Man Picking Fruit in a Yellow Landscape, a lui Gauguin, marele maestru al culorii. Impresia e aşa de puternicǎ īncīt ai putea rǎmīne acolo īncremenit. Chiar şi pentru cei ce nu ştiu nimic despre Gauguin, despre tristeţile, renunţǎrile şi cǎutǎrile sale departe de Paris, de Franţa, de lumea dezlǎnţuitǎ, tabloul radiazǎ sfinţenie. E un paradis de verde şi galben, dintr-o lume primitivǎ a īnceputurilor noastre curate, din mijlocul naturii, din mjlocul sufletului. Si mai pe urmǎ Cezanne, fiul credincios al Provenţei, cel ce-şi suspecta fiecare tablou fǎcut, cel ce-şi cǎlca īn picioare de atītea ori propriile lucrǎri. Vorbind despre Mount Saint-Victoire, unul din cele trei tablouri expuse, comentatorul spune cǎ Cezanne a pictat acel munte de douǎzeci de ori. Nu doar muntele e plin de forţa adīncurilor din care s-a tras, dar şi copacii sīnt bolovǎnoşi, puternici. Atmosfera e īnfricoşǎtoare pentru cǎ muntele pare a fi ieşit din pǎmīnt sǎ vorbeascǎ cu Dumnezeu. E o lume severǎ de bleu, gri, vineţiu, verde şi portocaliu. E ca şi cīnd te-ai aştepta sǎ se sfīrşeascǎ aceastǎ lume şi sǎ īnceapǎ alta.
Cine vrea sǎ-şi linişteascǎ firea, dupǎ o astfel de trǎire are şansa sǎ se bucure de culorile lui Matisse. Lady on a Terrace e o splendoare. Doamna ce priveşte cheiul rīului e delicioasǎ chiar daca nu-şi arata faţa. Doua barci cu pīnze, trei culmi de deal garnisite cu roşu (!!), cerul rozaliu, un scaun diafan sub fundul durduliu al doamnei, totul e deliciu. E un deliciu spiritual. La vie est belle et surit. Si doar īnca o vorba: despre Albert Marquet şi tabloul sau Mentor Harbour. Apa Mediteranei din tablou te invita s-o saruţi, sa te īneci īn ea. E mai apa decīt apa.
Nu credeţi ca aceasta fericire merita doi bani şi un pic (de timp)? Parafrazīndu-l pe Van Gogh, aş zice: Ceea ce-i mai important, ... , e sa caut sa-i fac un loc fericirii īn viaţa mea.
|
Virel Neacsu - Toronto 12/2/2002 |
Contact: |
|
|
