Poeme
Eu te-am iubit
Eu te-am iubit când îmi pierdusem capul -
ce l-am mai cãutat prin așternuturi,
prin vãgãuni, prin beciuri, prin tranșee!...
l-am bãnuit la secția rebuturi
și chiar, scornind, în capul tãu, femeie.
eu te-am iubit când îmi pierdusem capul -
am lãcrimat în mine, nefiresc,
atunci când a plouat cum s-a tot zis.
l-am cãutat, ce bine mi-amintesc,
când cu chirie-am stat în paradis.
eu te-am iubit când îmi pierdusem capul -
și-acolo unde n-a plouat de-un an,
și-acolo unde-i tunetul ecou.
de-l voi gãsi, te-oi pãrãsi, golan,
iarã de nu, te voi iubi din nou!...
Pânã sã mã nasc, am fost în comã
Pânã sã mã nasc,
am fost în comã și-am așteptat pe mama
sã se nascã, dormea și ea ca tusea
în țigarã și de acolo-ntr-un amnar
cu iascã
ce-ți e cu boala,
poți s-o duci cât lumea, te lași plimbat
prin apã și prin foc, așa și eu -
sãpând la rãdãcinã - , vedeam și frunza
ce creștea la loc
gãleatã de luminã
peste mine, o pânzã de pãianjen,
ceva muște și când a fost ca sã le creascã
dinții, s-au repezit cu toate
sã mã muște
fãcusem ochi,
îmi pâlpâia pe fațã o candelã în semn
de bun venit. s-o porți în suflet,
mi-a urat femeia. am respirat și totul
s-a sfârșit.
Arhimede
Am umplut cada cu lacrimi de când tancurile
rusești
o cârmeau spre Caracal,
iar aducãtorul de vești proaste înfigea între uluci
o carte poștalã. mai apoi, cu fiece despãrțire
de alter egoul meu semn fãcându-mi
din cer,
fiindcã acolo îi plãcea sã înnopteze,
sã se dea buimãcit la gimnastica de înviorare
ca la femeia lui trezitã în aerul dimineții
fecunde.
am intrat pânã la gât în cada cu lacrimi
de cea mai purã sorginte.
iar a fãcut inundație domnu',
se plânge bãtrâna cameristã cu toate cârpele
șiroindu-i pe scãri.
No man's land se fumase
Când sã strig de pe scara avionului eu de-aici
nu mai plec,
am vãzut la sol lume strânsã
și l-am auzit pe cel cu portavocea
cã trebuie sã coborâm firesc, apoi sã urcãm
și iarãși sã coborâm firesc
fiindcã se trage o dublã
mirosea a tutun de cea mai bunã calitate,
fumul îmi intra prin nas și îmi ieșea
prin urechi, dar cumplit
mã usturau ochii și mã durea sufletul
cã no man's land-ul meu
se fumase.
mi-aș fi instalat acolo tabãra,
aș fi întins țevi subterane,
mi-aș fi construit modulul meu cu de toate
și aș fi locuit
în el ca-ntr-un ou.
va ecluza pe lumea cealaltã,
aș fi lãsat scris pe panou.
Baladã
Nu râde tu, mãgar, pe stilul nou,
cã tare dor îmi e de câte-un bou,
trãgând din greu, ascultãtor de bici,
de care n-au habar cei de pe-aici.
cei de pe-aici se-njugã pe un pol,
cã de-aia au rãmas în carul gol
cei de pe-aici își cautã de gazdã
și-nvațã toți ca sã se dea pe brazdã,
dar verbul se conjugã la trecut,
cãci în prezent biciușca le e cnut,
cei de pe-acolo 'ncearcã ei alt rol,
dar tot restanțieri și-n carul gol
nu râde tu, mãgar, ca un ecou,
cã tare dor îmi e de câte-un bou,
sã ia în coarne vremea și s-o ducã
pân' la mejdinã dacã mai apucã,
loitra dã cu sâc spre alt ocol
loitrelor rãmase-n carul gol.
|
Virgil Dumitrescu 6/28/2022 |
Contact: |
|
|
