Dialoguri oarecare - Varã (22)
- Vara este anotimpul evadãrilor...
- Cã altfel am mai crede cã stãm sechestraþi, „arestați” parcã de covid, vrei sã zici...
- Impeuprejurãri...
- Ei, sigur împrejurãri, îmi place alegerea, sunã ca o încercuire și atunci intenția evadãrii are justificare, cãutam momentul când ne gãsim în acel stadiu unic, ideal chiar (ºi de aia utopic bine-nþeles) când tot ºi toate devin acceptabile, nu mai punem întrebãri inutile, ba chiar credem cã suntem „bine merci!”și, cum zici tu, evadãm
- Pãi, nu?
- Pãi nu! Mai întâi; nu e vara încã, suntem în iunie, Father’s Day e sãptãmâna viitoare, abia a trecut Jubileul, așteptãm solstițiul și dacã putem ieși din casã fãrã umbrelã (uneori) și farã parka nu înseamnã varã cã bate încã un vânticel cu miros de gheațã.
- Anticipez, vezi bine, e un fel euforic ce zic – cam așa cum e și cu vânticelul ãla al tãu care doboarã ditamai copacii, ia acoperișuri și amplificã stãrile alea pe care le-am tot experimentat în ultimii doi ani, dacã nu te superi - dar numai pentru cã - gata - se poate pleca otiunde, cu sau fãrã mascã, deci se poate pleca, insulele sunt aproape, Florida e la „doi pași”...
- Și dacã te și lași în voia memoriei îți închipui cum era când te urcai în mãșînã și plecai, nu conteazã unde numai sã poți vedea de aproape câte ceva din deschiderea asta imensã care se cheamã Canada, nu?
- Sigur, de la Toronto la Banff a durat șase (6) zile...
- Și dacã mã chunui uneori (sic!) sã-mi aducaminte numele unui actor pe care l-am iubit grozav înre-un rol sau altul vãd cã n-am nicio problemã sã recapitulez toate cele șase zile și ce s-a mai întâmplat dupã aia; e o lume aglomeratã memoric din care redescopar de fiecare datã ceva nou, o imagine ale cãrei detalii n-am vrut sã le pierd, cred, ca apusul parcã fãrã sfârșit de pe Lacul Superior și senzația aia unicã a incremenirii în timp pe care numai apa o poate transmite, cãderea lînã, împrãștiatã parcã de capriciul pietrelor de la Kakabeka Falls - de lângã Thunder Bay - ori mai ales (șansã, nu glumã) splendoarea Aurorei Boreale care ne-a însoțit între Winnipg și Regina..Pe urmã Banff și Rockies unde nu poți decât sã te oprești, sã privești și dacã ai forțã sã încerci includerea pentru cã nicãiei nu mi s-a pãrut mai armonioasã conecția dintre om și ceea ce îl înconjoarã.
Vorba Poetului:
„Înãlþimile albastre
Pleacã zarea lor pe dealuri,
Stele-n ceruri, stele-n valuri
Arãtând privirii noastre”...și ce dacã e Eminescu ori poate tocmai de aceea!
-Nu-i așa? Nu e „Sara pe deal” dar „Înãlþimile albastre”ar putea suplini nota aceea intimã a comunicãrii indiferent de semeția stâncilo ori unduirea poienelor cu turme și flori albaste.
-Știi cume, când intervine Eminescu lumea aºa cum o ºtim se deºirã ca un pulover a cãrui dimensiune a fost greºitã, împletitura e numai o naivã interpretare a intenþiei, iar necesarul un simplu refugiu intuitiv...altfel o trimitere în sfera aia tangibilã doar prin cuvântul eminescian.
-Cum ai zis, e iunie și un drum cãtre El e firesc, necesar de fapt, 15 iunie (1989) când Eminescu a plecat sã „moarã puțîn” are semnificația întreruperii unui destin în a cãrui semnificație nu o descifrãm decât citindu-l.
“Cu un cântec de sirenã,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sã schimbe-actorii-n scenã,
Temomeºte în vârteje;
Tu pe-alãturi te strecoarã,
Nu bagã nici chiar de seama,
Din cãrarea ta afarã
De te-ndeamnã, de te chiamã”
Pe urmã vara s-ar putea sã vinã, evadâriule s-ar putea sã se întâmple...
Nb.Versurile: Lasa-ti luma ta uitata / Glossa
Maria Cecilia Nicu
Toronto Iunie 2022
|
Maria Cecilia Nicu 6/20/2022 |
Contact: |
|
|
