Matematica in perioada Greciei Antice
Matematica greacă se referă la textele de matematică scrise în timpul și ideile care provin din perioada arhaică prin perioadele elenistice și romane, în cea mai mare parte existente din secolul al VII-lea î.Hr. până în secolul al IV-lea d.Hr., In jurul țărmurilor Mediteranei de Est. Matematicienii greci au trăit în orașe răspândite pe întreaga Mediterană de Est, de la Italia până în Africa de Nord, care erau uniți de cultura greacă și limba greacă. Cuvântul „matematică” în sine derivă din greaca veche: μάθημα, romanizat: máthēma Greaca mansardă adică „subiect de instruire”. Studiul matematicii pentru de dragul ei și utilizarea teoriilor și demonstrațiilor matematice generalizate reprezintă o diferență importantă între matematica greacă și cea a civilizațiilor precedente.
Originea matematicii grecești nu este bine documentată. Cele mai timpurii civilizații avansate din Grecia și din Europa au fost civilizațiile minoice și mai târziu miceniene, ambele au înflorit în timpul mileniului al II-lea î.Hr. În timp ce aceste civilizații posedau scris și erau capabile de inginerie avansată, inclusiv palate cu patru etaje cu drenaj și morminte organizate in forma stupi, nu au lăsat în urmă documente matematice.
Deși nu sunt disponibile dovezi directe, se crede în general că civilizațiile babiloniene și egiptene învecinate au avut o influență asupra tradiției grecești. Spre deosebire de înflorirea literaturii grecești în perioada 800-600 î.Hr., nu se cunosc prea multe despre matematica greacă în această perioadă timpurie. perioada — aproape toate informațiile au fost transmise prin autorii de mai târziu, începând cu mijlocul secolului al IV-lea î.Hr.
Se presupune că matematica greacă a început cu Thales din Milet (c. 624–548 î.Hr.). Se cunosc foarte puține lucruri despre viața și operele sale, deși este în general de acord că el a fost unul dintre cei șapte magi ai Greciei. Potrivit lui Proclus, el a călătorit în Babilon de unde a învățat matematica și alte materii și a venit cu demonstrarea a ceea ce se numește acum Teorema lui Thales.
O figură la fel de enigmatică este Pitagora din Samos (c. 580–500 î.Hr.), care se presupune că a vizitat Egiptul și Babilonul, și s-a stabilit în cele din urmă la Croton, Magna Grecia, unde a început un fel de cult. Pitagorienii credeau că „totul este număr” și erau dornici să caute relații matematice între numere și lucruri. Pitagora însuși a primit credit pentru multe descoperiri ulterioare, inclusiv pentru construcția celor cinci solide regulate. Cu toate acestea, Aristotel a refuzat să atribuie ceva în mod specific lui Pitagora și a discutat doar despre munca pitagoreenilor ca grup.
S-a obișnuit să se atribuie pitagoreenilor aproape jumătate din materialul din Elementele lui Euclid, precum și descoperirea numerelor iraționale, atribuită lui Hippass (c. 530-450 î.Hr.), și cea mai veche încercare de a calula aria cercului, în lucrarea lui Hipocrate din Chios (c. 470-410 î.Hr.). Cel mai mare matematician asociat cu grupul, totuși, ar fi putut fi Archytas (c. 410-350 î.Hr.), care a rezolvat problema cubului, a identificat media armonică și, eventual, a contribuit la optică și mecanică. Alți matematicieni activi în această perioadă, fără a fi asociați cu vreo școală, includ Theodorus (fl. 450 î.Hr.), Theaetetus (c. 417-369 î.Hr.) și Eudoxus (c. 408-355 î.Hr.).
Matematica greacă a atras, de asemenea, atenția filozofilor în perioada clasică. Platon (c. 428–348 î.Hr.), fondatorul Academiei Platonice, menționează matematică în mai multe dintre dialogurile sale. Deși nu este considerat un matematician, Platon pare să fi fost influențat de ideile lui Pitagore despre număr și a crezut că elementele materiei ar putea fi descompuse în solide geometrice. El credea, de asemenea, că proporțiile geometrice leagă cosmosul, mai degrabă decât forțele fizice sau mecanice. Aristotel (c. 384–322 î.Hr.), fondatorul școlii peripatetice, a folosit adesea matematica pentru a ilustra multe dintre teoriile sale, ca atunci când a folosit geometria în teoria curcubeului și teoria proporțiilor în analiza sa asupra mișcării. O mare parte din cunoștințele cunoscute despre matematica greacă antică în această perioadă se datorează documentelor la care face referire Aristotel în propriile sale lucrări.
Pătratul cercului este o problemă propusă de geometrii antici. Este provocarea de a construi un pătrat cu aceeași arie ca un cerc dat.
Liliana Usvat
www.mathematicsmagazine.com
Liliana Usvat
Cell: 416-708-7454.
www.mathematicsmagazine.com
|
Liliana Usvat 5/12/2022 |
Contact: |
|
|
