IN MEMORIAM - CELLA DELAVRANCEA (1887-1991)
IN MEMORIAM - CELLA DELAVRANCEA (1887-1991)
MOTTO: "Am iubit florile si animalele - ele mi- au hranit sufletul si mintea".
Cella Delavrancea
Am avut privilegiul si nespusa bucurie de a cunoaste personal aceasta PERSONALITATE A CULTURII ROMĀNESTI DIN SEC.XX - si care va ramīne peste veacuri, aceias CELLA DELAVRANCEA. Datorita functiei de Sef cabinet-stenograf ce am detinut-o īntre anii 1972-1987, la Asociatia Romānia si organul de presa Tribuna Romāniei - unica asociatie si publicatie care mentinea relatiile cu romānii din diaspora, asociatie si revista, dirijate īn acel timp de Prof.Dr.īn istorie Virgil Cāndea si redactorul sef, scritorul Paul Anghel (decedat), am avut ocazia sa stenografiez si sa public descifrarea unor interview-uri acordate unor mari personalitati ce faceau parte dintr-o generatie dinaintea celei ce-mi apartinea, printre care si Cella Delavrancea.
Cella Delavrancea, nascuta la 2 Decembrie 1887, fiica cea mai mare a scriitorului si avocatului de renume Barbu-Stefanescu DELAVRANCEA (1858-1918) si a Mariei Lupascu (1862-1938), licentiata īn filozofie si matematica, profesoara de liceu - era si o admirabila pianista. Celelalte trei surori Margareta (Bebe) (1888-1937) - licentiata īn litere si filozofie - profesoara, Niculina (Pica), casatorita cu doctorul Raul Dona, pictoritza si cea de-a treia Henrieta (Riri), arhitecta (1894-1987), casatorita īn 1918 cu ofiterul francez Emile Gibory (am cunoscut-o si pe aceasta personal).
Ceea ce am citit, cercetat sau vorbit īn particular cu Cella Delavrancea - acordīndu-mi cu generozate vizita īn casa din Str.Mihail Eminescu nr.151, aproape de Biserica Precupetii Vechi, casa reflectīnd atmosfera Bucurestiului de alta data... si care, ca īntotdeauna, interiorul si decoratia interioara reprezinta calitatea sufleteasca si generozitatea gazdei, cu diversele ocazii, mi-a facut anumite confidente pe care nu le voi uita, doar ca pot sa redau AD LITTERAM, una din dedicatiile pe care mi-a scris-o cu ocazia oferirii volumul de scrieri intitulat VRAJA: "Pentru o luminoasa prezentza la "Tribuna Romāniei" care poarta armonios numele greu de VENERA. - Cella Delavrancea, Oct.1973".
FIGURA DE NEUITAT A SEC.XX - voi īncerca sa ma limitez la cīteva impresii pe care nu le voi uita toata viata. Sa vedem ce a putut influenta aceasta fiinta DEOSEBITA din toate punctele de vedere sa fie atīt de iubita de lumea care o īnconjura? Dan Grigore - spunea īntr-un interview despre profesoara Cella Delavrancea : "A fost profesoarea mea la vīrsta de 9-10 ani.Era de o generozitate naturala a unui artist, facea nota discordanta cu severitatea si autoritatea manifesta a celorlalte personalitati muzicale, (citeaza pe Florica Musicescu, Silvia Serbescu s.a.) tocmai prin felul ei neprotocolar si cald de a se purta cu mine. Ea putea, la vīrsta ei, sa se apropie de modul meu de a fi si de a percepe. Mult mai tīrziu, am avut revelatia ca D-na Cella a fost, poate, cea mai tīnara prieteni a vietii mele (...)
Nu este de mirare ca o celebra pianista este totodata si o scriitoare plina de sensibilitate, īmprejurarile au facut amīnarea cu decenii a debutului literar fata de cel muzical. Pianista culegea aplauze prin strainatate īnca din primul deceniu al sec.XX, cum a fost īntīlnirea ei cu I.L.Caragiale (1852-1912) bun prieten cu Barbu Delavrancea, care l-a aparat īn celebrul proces de "plagiat"... Pe scurt, īn Revista literara din 30 Noiembrie si 10 Decembrie 1900 a aceluias an, sub pseudonimul de CANION - (īn fapt numele real al unui tīnar prim redactor, īnca student la litere, fiind C.Al.Ionescu), care afirma ca "Napasta" lui Caragiale ar fi un plagiat dupa "Nenorocul" scris de Kemeny Istwan si tradusa de Al.Bogdan la Brasov īn 1848. Ionescu, alias Canion, mai scrie un articol intitulat "Originalitatea domnului Caragiale si respectiv "Doua plagiate", folosind un limbaj extrem de trivial."(citez din vol.PROCESE si PLEDOARII CELEBRE, Edit.Acad.Romāne, Buc.1973) pledoaria lui B.Delavrancea(...) Caragiale furios, se adreseaza presei la Bucuresti, afla cine este IMPOSTORUL si-l actioneaza īn justitie pentru plagiat... Pe scurt, redau īnceputul pledoariei lui Delavrancea, adresīndu-se instantei judecatoresti: "Cazul pe care īl judecati dovedeste, din nenorocire, ca o natura rea nu se īndreapta prin īnvatatura, īntrucīt īnvatamīntul umanitar si universitar, uneori īnmulteste naturilor perverse īndeletnicirile dezonorante. Prin calomnie, se poate vatama un om īn onoarea lui, se poate zdruncina īn mijloacele lui de existenta, dar se poate, cīnd ura nu mai are margini, sa se izbeasca īn onoarea, īn mijloacele de existenta si īn ratiunea de a fi a cuiva. (...) Pe un Caragiale, care si-a īnchinat viata īntreaga dramaturgiei nationale, a-l acuza ca a furat capodoperele altcuiva, adica a-i pata onoarea lui(...) ce-i mai ramīne din onoare cīnd īi rapesti bunul renume? (...)" Bineīnteles pledoaria este mare si demonstrativa, Caragiale cīstigīnd procesul, datorita lui Barbu Delavrancea dar durerea i-a ramas pe viata, motiv pentru care s-a autoexilat īn Germania, iar īn 1912 moare la Berlin, asa cum de altfel s-a īntīmplat si cu alte somitati ale culturii romānesti care "nefiind īntelese"... au disparut pentru vecie īn tari straine, dar care i-a īnteles... lista este mare. Caragiale ramīne creatorul adevaratului teatru romānesc modern, cu piesele satirice si extravagante.
Serban CIOCULESCU scria īntr'una din lucrarile sale, citez: "Voltaire nu a crutzat pe nimeni si nici una dintre institutii, īn corespondenta lui, dar nici unui francez nu i-ar trece prin minte sa-l repudieze. Ca si acesta, Caragiale (traim anul Caragiale n.m.) era un indirect, un "satiric" care dorea īndreptarea relelor si critica adevaratul progres social prin ironia sa incisiva. Comediile lui nemuritoare, au dovedit ca nu si-a urīt semenii si nu i-a dispretuit. Prin firea lui, a avut nenumarate prietenii. Mai mult, īi placea sa stea de vorba cu oamenii simpli si de rīnd, cu necunoscuti, īn care psihologul Caragile arata mai mult bun-simt si o rostire mai plastica decīt la mult pretinsii intelectuali, din drojdia sociala, avantajos ierarhizata. Asadar, el nu crede īn prostia fara leac a colectivitatii noastre, ci numai īn obraznicia si tot atīt de triviale suprastructuri. Aceasta l-a izgonit din tara, prin nerecunoasterea meritelor lui, prin umilintele impuse caracterului sau independent si māndru, prin sensul zadarniciei inoportunitatii pe care-l dadeau artei si artistului." Din pacate, istoria se repeta si īn sec.XXI.... si de multe ori īmi pun īntrebarea: Unde esti tu Caragiale?
Cella Delavrancea s-a nascut īn anul cīnd lingvistul polonez L.L.Zamenhof a creat limba esperanto, cīnd īn literatura - Sir Arthur Conan Doyle creaza personajul Sherlock Holmes, care va garanta succesul romanelor sale politiste pīna īn 1925, apoi īn muzica CNEAZUL IGOR, opera de A.Borodin, terminata de Rimski-Korsakov īn 1890, cuprinde celebrele "Dansuri polovtziene". Īn stiinte - H.Hertz, descopera efectul fotoelectric si confirma teoria electromagnetica a lui Maxwell, descoperind experimental niste unde electromagnetice si aratīnd ca acestea poseda toate proprietatile luminii, īn continuare tot īn domeniul stiintelor, este sfīrsitul experientelor lui A.Michelson si E.W.Morley, care determina constantza vitezei luminii, iar "last, but not least" E.H.Fischer obtine sinteza zaharului, iar S.Arrhenius, furnizeaza o teorie ionica despre electroliza si īn final, tot īn anul 1887 - G.Daimler inventeaza carburantul si construieste īmpreuna cu W.Maybach, un motor cu doi cilindri īn forma de V. Deci anul venirii pe lume a Cellei Delavrancea a fost f.bogat īn inventii si a putut sa se bucure de ele īn lunga sa viata... (Extras din LAROUSSE - Cronologie universelle, 1996)
Cella Delavrancea a avut o educatie si instructie familiara deosebita, cunoscīnd la perfectie limbile franceza si germana, a urmat pianul la Conservatorul din Paris, tatal o numea "copilul meu ideal" de pe cīnd avea vīrsta de 15 ani si dorea ca "Ciocul" (era apelativul tatalui) sa fie o scriitoare. Era un temperament bogat. cu multe talente īnnascute. "Pīna la vīrsta de 13-14 ani tatal meu īmi spunea "baiatul" deoarece tata īsi dorise un baiat si a avut parte numai de fete..." (fragment din interview-ul acordat Tribunei Romāniei īn 15 Dec.1977). Īnca din copilarie Cella Delavrancea citea teatru de Shakespeare, Tolstoi, Daudet etc., iar īn 1936 cīnd Profira Sadoveanu īi pune īntrebarea: - Nu scrieti? Cella raspunde: "Cum? Cum sa scriu? Nu, n-am īncercat niciodata. O singura data, pe vremuri, īncepusem, sa-mi tin un carnet cu impresii si notatii zilnice. Acum nici nu mai stiu pe unde este acel duhovnic intim, īn schimb pastrez cu sfintenie toate scrisorile interesante ale unor prietene care, desigur, ar fi realizat lucruri frumoase īn literatura daca n-ar fi fost luate de preocuparile marunte ale vietii si n-ar fi renuntat la o perspectiva artistica". (citat din volumul Stele si Luceferi, Reportaje 1936-1937, Edit.pt.lit.1969, Profira Sadoveanu).
Perspicacitatea sa intelectuala si nu numai muzicala, atmosfera de vibratie artistica īn care a trait cu atīta patetism, fiind īntretinuta de parintii sai, personalitatile cunoscute sau cu care a colaborat de-a lungul vietii, printre care Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Al.Vlahuta, pictorul N.Grigorescu si toata pleiada timpului, pentru ea au reprezentat documente psihologice pe care istoria culturii romānesti nu le poate omite, citindu-le ca pe o incontestabila autoritate. Cella Delavrancea īn paginile scrise, ca si īn interview-urile acordate, evoca īn tonuri calde, pline de culoare si pitoresc, de farmec si melancolie - Bucurestiul sau Parisul, Orientul Apropiat sau meleagurile vīlcene, peisaje si monumente, oameni si evenimente culturale, cartiere orasenesti si drumuri de tara. Īn cele trei īntīlniri pe care le-am avut cu Cella Delavrancea la locuinta pitoreasca din Str.M.Eminescu īn perioada susamintita, linistea si calmul care pluteau īn camerele frumos mobilate, unele bineīnteles si cu arta populara, din care nu lipseau florile si decoratiile interioare, iar o boare de miros de sulfina si levantzica "īmbraca" toate īncaperile, asa cum numai o fiinta deosebita ca Cella Delavrancea putea sa le etaleze si bineīnteles pisicutzele, toata aceasta ambianta ma transporta īntr-o lume ireala.. O mare iubitoare de pisici, īn special, si pot spune ca de fapt acest subiect a determinat-o poate, sa ma agreeze si mai mult, īntrucīt īntr-una din zile, sosind la redactie si facīnd anticamera īnainte de a intra la redactorul sef cu CRONICA MUZICALA (avea o pagina rezervata), a īnceput o discutie banala despre animale (cum de fapt īncep englezii o discutie cu persoane necunoscute, atacīnd subiectul VREME). Era subiectul meu preferat - si īn fata unei cafelutze turcesti, bineīnteles, am spus ca am 2 pisicute, la care īncīntata ca si-a gasit "omul" - m-a īntrebat cum le cheama - una se numea Buricutz si cealalta Gemanica - nu pot sa va descriu cum a īnceput sa rīda, cu o bucurie de copil si contrariata de primul nume, i-am raspuns ca era ultimul dintr-o sarcina de cinci, deci era un imatur... De atunci, de cīte ori sosea la redactie, primul lucru ma īntreba "ce face Buricutz"? si se amuza ca un copil. Relatiile s-au sudat, si mi-a povestit cum a primit de la Paris cu ani īn urma un cadou PAR AVION, din partea familiei Lahovary, doua pisicutze siameze, īntr-un panier superb īmpletit si īmbracat totul īn "dantela de valencienne" - ceva f.scump ca material. De fapt statura ei era ca a unui copil, mititica vesnic surīzatoare si vioaie, avea un par alb ca zapada si purta o coafura montante, (asa cum o vedeti si īn fotografia ei din tinerete alaturi de Caragiale); si-a pastrat genul si vorbele calde si īncurajatoare, pentru noi care lucram 10-12 ore pe zi, uneori si duminicile...asa era lucrul īn redactie, dar nu ne displacea, ne iubeam profesia si nu mai simteam oboseala.
Cella Delavrancea a afirmat tot īntr'unul din interview-urile acordate ca: "Am fost crescuta īntr-o atmosfera īn care se vorbea numai literatura, arta si muzica. Eram lasate sa ascultam si sa īnvatam din aceste discutii. Climatul acesta devenise un fel de climat natural, nu-mi pot pur si simplu imagina cum ar fi putut sa fie altfel". Pianista Cella Delavrancea a ocupat un loc foarte important īn evolutia artei interpretative romānesti din sec.XX si a influentei sale asupra scolii noastre muzicale, iar prezenta sa īn viata muzicala romāneasca a marcat un capitol de prima īnsemnatate si de o valoare iesita din comun dar si datorita activitatii sale de cronicar muzical desfasurata īn paginile ziarelor si revistelor de specialitate, care īncepusera īnca din anul 1935, iar succesele sale au fost vizibile de la vīrsta de 8 ani.
Īn finalul acestui amplu articol, care nu cuprinde nici pe departe tot ce as fi dorit sa amintesc, spatiul ne obliga īnsa, vreau sa īnchei ca la 14 Decembrie 1977, cīnd Cella Delavrancea a fost sarbatorita de Uniunea Scriitorilor cu prilejul īmplinirii onorabilei vīrste de 90 ani, am fost invitata personal, de asemenea si īntreaga redactie, la sala Ateneului Romān, unde dupa o introducere asupra vietii si activitatii Cellei Delavrancea, rostita de Presedintele Uniunii Scriitorilor, aducīndu-i-se elogiile cuvenite, a fost aplaudata timp de cīteva minute, ca apoi sa coboare din loja ce-i fusese rezervata - si spre surpriza tuturor - sa apara, īnsotita de elevul ei preferat Dan Grigore, pe scena Ateneului - īmbracata īntr-o rochie de seara din catifea verde, cu alura de artista īnnascuta, dar modesta, si o prezenta scenica nemaipomenita, spunīnd cu oarecare emotie urmatoarele: "Ma gīndesc ca īntīlnirea noastra de astazi, vrea sa sublinieze vitejia cu care īmi port vīrsta, dar eu nu o socotesc batrīnete. Sunt de de mult bogata īn anii adunati īn desaga mea de viata, croita ca sa īncapa īn ea īnca multe primaveri, īnsa dumneavoastra īmi aduceti laude neasteptate, si nu gasesc cuvinte destul de elocvente care v-ar putea transmite expresia bucuriei mele.. Dar o apreciere unanima si optimista īncarca cu un plus de vitalitate si pe cei care o exprima, ca si pe cel care o primeste, īncīt accept aprecierile dumneavoastra īn mod natural, - asa cum am fost īntotdeauna, - dar foarte emotionata, pentru ca īmi luminati un drum datator de energie binefacatoare, ca un cer de vara. La cei 90 de ani ai mei, scrijeliti pe rabojul vietii, ati vrut sa-mi īntariti īncrederea īn facultatea de a povesti īn scris ce īmi sopteste gīndul mereu. Va multumesc si cred ca nu am nici un merit pentru vioiciunea mea. Bunicii din partea tatalui meu au depasit vīrsta de o suta de ani. Poate ca am mostenit de la ei o durata lunga, proiectata acum īnspre un viitor de care nu ma speriu. Mi-l doresc generos īn ani, cu atīt mai mult cu cīt eu īnchei un lung sir de vieti, neavīnd urmasi. Am avut fericirea de a fi aparata de trei calamitati: GELOZIA, INVIDIA si ORGOLIUL - acestea sunt bolile care distrug fiinta umana. Am purtat īn mine o vie curiozitate si simpatie pentru toti contemporanii mei, chiar cei necunoscuti, fiind sigura ca, daca le-as fi vorbit mi-ar fi surīs, gīndindu-ma ca sīntem uniti īn misteriosul ritm datator de viata al TARII"(...) (Extras ad litteram din vol.intit.Cella Delavrancea "Scrieri", Marturisiri, Edit.Eminescu, 1982 )
Dupa cuvīntul sarbatoritei, a urmat surpriza cea mare si absolut neasteptata: Cella Delavrancea adresīndu-se īn continuare: -"SI ACUM AM SA VA INTERPRETEZ UN VALS DE CHOPIN, PE CARE L-AM CĪNTAT LUI CARAGIALE LA VIENA , PE CĪND AVEAM VĪRSTA DE 14 ANI" -(o interpretare perfecta si fara partitura, alaturi de ea fiind Dan Grigore, care urmarea pianista...). Aceste cuvinte s-au īnregistrat īn memoria mea si nu le voi uita niciodata. Este greu sa redau īn scris, aplauzele care au urmat minute īntregi, lacrimile care se scurgeau pe obrajii auditorilor si īn final, modesta si emotionata, Cella Delavrancea se adreseaza publicului: "SI ACUM, TOTI CEI CARE SUNTETI PREZENTI , VA INVIT PESTE 10 ANI, CĪND VOI ĪMPLINI VĪRSTA DE 100 ani" - au urmat aplauze frenetice...
Din pacate la īmplinirea vīrstei de 100 ani, nu mai eram īn tara, deci nu am mai putut participa la "invitatia anticipata" - sarbatorirea a avut loc tot la Ateneul Romān, si colegele de scoala care cunosteau relatia - mi-au trimis volumul intitulat "DINTR-UN SECOL DE VIATA" - editie īngrijita si alcatuita de Valeriu RĪPEANU, īn onoarea pianistei si scriitoarei Cella Delavrancea, aparuta īn 1988, Edit.Eminescu, Bucuresti.
Īn anul 1991 CELLA DELAVRANCEA a parasit o LUME pe care a iubit-o si respectat, intrīnd īn LUMEA CELOR CARE NU CUVĪNTA... Regretul este al multor generatii care au reusit s-o cunoasca, recunoasca si respecte.
|
Venera E.DUMITRESCU-STAIA - Montreal 12/2/2002 |
Contact: |
|
|
