Postfațã la cartea - Viața ,,Sfântului Închisorilor”, Valeriu Gafencu •
ÎNALTUL ȘI ADÂNCULOMENESCULUI DIN NOI
În cele douã decenii ale secolului pe care-l trãim acum, s-a conturat personalitatea scriitorului clujean, dar cu sânge de oltean, Al. Florin Țene, cu o carierã de amploare în cultura noastrã, în special în arta scrisului. Neobositul scriitor e o prezențã vie și clar vizibilã ca poet, romancier, eseist, critic literar, publicist, fondator al diverselor cenacluri și reviste literare. Este un promotor insistent în fructificarea vieții spiri-tuale, cu împliniri remarcabile. Cu firea sa dinamicã de oltean, dar supravegheatã de temperanța ardeleneascã, în 2006 a înfiin-țat Liga Scriitorilor Români, uniune profesionalã cu filiale aproa-pe în toatã þara, iar, ca președinte al acestei ligi, s-a impus în mod deosebit. Activ pe mai multe planuri și fertil, a devenit membru al mai multor instituþii culturale de prestigiu din þarã ºi din strãinãtate.
Pentru scriitorul Al. Florin Țene a devenit o preocupare susținutã crearea unor romane biografice romanțate, în care evocã personalitãți ale literaturii noastre din epoci apuse, dar nu foarte îndepãrtate ca timp. Aceste romane au atins pragul de sus
al scrierilor sale în decursul celor douã decenii de când a început vertiginos sã se afirme.
Multe comentarii subliniazã cã aceste volume au fost bine primite de public. Este remarcabilã aceastã îndrãznealã artisticã de a-și proba forța talentului, pe care scriitorul Al. Florin Țene a trecut-o cu brio, așa cum apreciazã și critica literarã. Și mai este ceva important de remarcat: dragostea ce o poartã scriitorilor și literaturii noastre. Al. Florin Țene a fãcut dovada harului de povestitor și de ingeniozitate structuralã, fiindcã se ține la distanțã de biografia seacã și de privirea rece a criticii literare.
Reușita se datoreazã îmbinãrii de date documentare cu povești imaginate de autor, care produc o impresie puternicã, prin dezvãluiri tulburãtoare despre viața personajului pus în discuție. Autorul creeazã atmosferã cu mult succes, deoarece aceste crâmpeie de viațã completeazã ºi clarificã în mod fericit unele goluri din biografia realã, formeazã cadrul în care se desfãșoarã toate evenimentele, pãstrând firul roºu al adevãrului.
Ficțiunea aceasta își are o anume logicã, se armonizeazã cu spiritul personajului închegat din documente. Povestirile sunt secvențe colocviale naturale și vivace, cu efecte speciale, ºi sunt impresionante, fiindcã ele dau valențe noii realitãți și valorificã istoria. Avem multe de aflat despre omul ascuns în spatele operelor ce l-au consacrat.
În zilele noastre, trãite într-o lume supusã din ce în ce mai mult robotizãrii ºi internetizãrii, aceste romane, ca o contra-pondere, ne trezesc emoții, prezentând profilul unor personalitãți care au devenit repere spirituale. Admirãm intervențiile per-sonale, fiindcã nu e ușoarã treabã sã reînvii o lume apusã, adeseori fascinantã prin tumultul ei, ori zbuciumatã pânã în adâncul ființei umane. Cu fiecare apariție a unui astfel de roman, autorul s-a convins cã era nevoie de astfel de cãrți care sã conținã emoție, dar mai ales ceva profund uman.
Confruntarea eroului cu timpul, cu locurile natale, cu universul, cu iubirea, cu semenii, cu viaþa ºi mai ales cu moartea, a dat naștere unor pagini care îți cer un control al respirației.
Prin acest adaos al povestirilor, datele biografice primesc o altã configurație decât cea obișnuitã, sunt încãlzite la tempera-tura sufletului sãu de om consacrat literelor.
La toate acestea au contribuit și titlurile incitante și ade-menitoare: La braț cu Andromeda. Viața scriitorului Gib I. Mihãescu, între realitate și poveste, 2016; Veniþi, privighetoarea cântã…! Viaþa scriitorului Alexandru Macedonski, între realitate ºi poveste, 2017; Romanța celui care s-a întors. Viața scriitorului Ion Minulescu, între poveste și realitate, 2018; Repetabila întoarcere pe o punte de cuvinte. Viața scriitorului Augustin Ostace, între realitate și poveste, 2018; Întoarcere din cruciadã. Viața lui Radu Gyr, între realitate și poveste, 2020; Ce greu a fost în noaptea asta! Viața poetului Traian Dorz, 2021; Viața lui Vasile Militaru… și cel mai recent roman, despre Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul închisorilor”.
Prin povestirile inserate, romanele devin adevãrate sim-fonii ale inimii. Aceste tipuri de romane sunt adevãrate lecții de viațã. „O astfel de carte devine un prieten”, subliniazã Al. Florin Țene. Dupã succesul romanelor despre câteva personalitãți ale culturii noastre, cãrora le-a prezentat viața între adevãr și poveste, a venit și rândul sã scrie și despre viața tânãrului student Valeriu Gafencu.
În prima parte a romanului, acțiunea se desfãșoarã lent. De-a lungul povestirii se prezintã viața personajului, din mo-mentul venirii pe aceastã lume, apoi o continuã pânã la pãrãsirea ei. Ca și la celelalte romane biografice, autorul a împletit acțiuni reale, bazate pe documentãri riguroase, cu segmente de activitate izvorâte din imaginația autorului, pentru a da suflu vieții.
Remarcabil este faptul cã biografia este prezentatã pe fundalul evenimentelor istorice. Cu atât mai mare este meritul scriitorului Al. Florin Țene, pentru cã a introdus în roman
aspecte legate de existența unor oameni în vremuri de grea cumpãnã, întâmplãri din viaþa nefericitã a unui popor, a oropsiților noștri frați basarabeni, din mijlocul cãrora s-a ridicat Valeriu Gafencu.
Eroul este descris în mediul sãu natural, cu modul de viaþã, cu obiceiurile ºi tradiþiile moºtenite, în tihna vieții dinainte de cedarea Basarabiei. De altfel, acestea sunt aspectele din roman care ne-au atras atenția și asupra cãrora insist, fiindcã sunt de interes general.
Ni se prezintã universul rural și social ca de basm, de altãdatã, cu obiceiurile și magia sa, cu profunda credințã în Dumnezeu, acel univers în care familia sa și-a trãit bunele ºi relele inerente vieții. Imaginația creatoare a autorului a dat naștere unei adevãrate fresce a societãții în care a trãit și s-a format tânãrul Valeriu Gafencu. Deși tatãl sãu era învãțãtor și deputat în Sfatul țãrii, un filon þãrãnesc strãbate printre rânduri, o lume trãitã în adâncurile înțelepciunii venite de la strãbuni. Se deruleazã parcã sub ochii noștri tablouri de viațã din prima jumãtate a secolului al XX-lea, viața de familie, școala, relațiile între oameni, toate pe un fond în care bântuie neliniștea vântului rãu prevestitor, care venea dinspre vecinii din Rãsãrit. Aceste detalii, izvorâte din imaginație, creeazã toate circumstanțele care compun viața unui om și-i formeazã destinul. Ele ne aduc în dar o înflorire a vieții venite dintr-o lume acum apusã. E asemenea unei binecuvântãri, e ca o gurã de aer proaspãtã, ca o undã luminoasã care se îndreaptã spre noi.
Pentru a crea starea de spirit a acelor vremuri, autorul a avut ca sursã de inspirație în special literatura care oglindește realitatea acelor vremuri, dar și relatãrile supraviețuitorilor. Multe aspecte de viațã sunt prezentate de autor folosind poeziile lui Valeriu Gafencu.
Eu am întâlnit mai mulþi supravieþuitori ai acelor eveni-mente triste. Unul dintre ei a fost bunul meu prieten, scriitorul
Ovidiu Creangã, coleg de școalã și prietenul cel mai apropiat al lui Valeriu și, în perspectivã, ar fi trebuit sã fie viitorul soț al surorii mijlocii, care îi fusese „juruitã”, Eleonora, cãreia și acum Ovidiu îi pomenea cu drag numele scurt, Nora. Privind foto-grafiile ca elevi, în care erau umãr la umãr și îmbrãcați la fel, Ovidiu îmi povestea, de-a lungul mai multor ani, cu vocea mereu tremurândã de emoție, segmente din timpul petrecut împreunã și despre frumoasele trãsãturi morale ce-l caracterizau pe prie-tenul sãu.
Un aspect remarcabil care se desprinde din acest volum se datoreazã luminii care cade pe sentimentul de profund patrio-tism al acelor vremuri. Pe atunci, patriotismul avea un suflu puternic, pe care tinerii de astãzi nu și-l pot imagina. Eu l-am trãit profund, pe când eram copil. Preoții și dascãlii acelor vre-muri trãiau și își manifestau sentimente de caldã și înãlțãtoare dragoste de țarã și popor. Era o preocupare fundamentalã a dascãlilor în munca lor de educare a copiilor și de formare a personalitãților în devenire. Într-o astfel de atmosferã a fost crescut Valeriu Gafencu. Dragostea de țarã, de neam și de Dumnezeu a fãcut din el un sfânt.
La deschiderea școlii pentru noul an școlar, învãțãtorul Vasile Gafencu, tatãl eroului Valeriu, se adresa copiilor astfel: „Voi sunteți viitorul României Mari. Prin voi, dragi copii, trebuie sã alegeți calea jertfelniciei pentru neamul nostru și al Țãrii. Fiți puternici prin învãțãturã. Și, pe deasupra, în credința în Hristos. Aceasta îi va birui pe toți vrãjmașii noștri, inclusiv pe cei din Rãsãrit. Apãrați neschimbat Adevãrul, dar ocoliți întotdeauna fanatismul. Sã-i iubiți pe oameni, sã iubiți cartea și sã slujiți aproapele. Sã nu uitați cã tãria de oțel este educația muce-niceascã, sã nu uitați cuvintele de Învãțãturã de acum apro-ximativ 500 de ani ale lui Neagoe Basarab cãtre fiul sãu, Teodosie. Dascãlii voștri astea doresc sã vã transmitã.”.
252 • Nu plângeți cã mã duc de lângã voi
Viața lui Valeriu Gafencu, ca și a familiei lui și a oamenilor din blânda și frumoasa Basarabie, a început sã se schimbe drastic odatã cu evenimentele istorice din perioada de început a comu-nismului, în care slujitorii acestui regim totalitar au sfârtecat trupul și sufletul multor locuitori, din rândul cãrora a fãcut parte și tatãl lui Valeriu.
Ca tânãr, Valeriu, așa cum îl descriu cei care l-au cunoscut, era frumos, bine fãcut, ca un brad, cu fruntea latã, ochii vii, senini și plini de cãldurã și avea preocupãri alese. Se confundã cu frumusețea însãși, cu înãlțarea, cu lumina și sfințenia. Oriunde era ceva deosebit de fãcut, el era prezent și pe zi ce trecea stârnea admirația tuturor.
A devenit student la Drept și Filosofie la Iași și, chiar din primul an de studenție, profunda sa dragoste de țarã îl deter-minã sã lupte pentru binele ei. Încrezãtor, lãsându-se atras de idealurile pe care le clama Garda de Fier, se înscrie și va conduce organizația legionarã „Frãțiile de Cruce”, consideratã „corp de elitã” al tinerimii din vremea respectivã, crezând cã scopul ei este acela de a crea buni ostași ai României. Cu unele greșeli din activitatea sa pe tãrâm politic nu sunt de acord și aceeași im-presie mi-a lãsat-o și autorul, Florin Țene. Mulți sunt aceia care cred cã trebuie sã i se acorde iertarea, așa cum ne îndeamnã rugãciunea noastrã fundamentalã Tatãl nostru: „și ne iartã nouã greșelile noastre, precum și noi iertãm greșiților noștri”. Dis-cutând pe aceastã temã, remarcabilul scriitor David Kymel, de religie mozaicã, afirmã: „Adevãrul istoric nu trebuie camuflat, mișcarea naționalistã din perioada aceea a însuflețit mulți tineri și, cum se întâmplã și astãzi, au fost și atunci mulți scormonitori de gunoaie care au deviat obiectivul patriotic inițial al orga-nizației.”.
Valeriu Gafencu nu a fost singurul în aceastã situație. Mai mulți oameni ai culturii noastre, unii remarcabili și peste hotare, au fost atrași de avântul patriotic al Gãrzii de Fier.
Viața ,,Sfântului Închisorilor”, Valeriu Gafencu • 253
Valeriu a fost arestat de douã ori și, în final, condamnat la închisoare, primind pedeapsa maximã, 25 de ani de închisoare. De aici, cursul vieții lui devine dramatic. La închisoare trece prin cutremurãtoare suferințe fizice și adânci seisme lãuntrice, imposibil de cuprins în cuvinte.
Despre concepția și atitudinea lui Valeriu Gafencu, ca luptãtor aflat în rândul legionarilor, s-a scris mult. Al. Florin Țene, în cartea sa, nu ocolește nici acest aspect, dar pune accentul pe ceea ce a fãcut din el un om de excepție – tãria moralã din timpul închisorii, un fel de comportament așa cum nu s-a mai auzit decât despre cei care au devenit sfinți.
Autorul pune în valoare frumusețea deosebitã a vieții interioare a tânãrului Valeriu Gafencu, de mic copil, atingând punctul cel mai înalt în perioada petrecutã în închisori. A fãcut închisoare la Aiud, închisoare cu un regim drastic, a fost trimis la colonia de muncã din Gâlda de Jos și apoi la cutremurãtorul Pitești. În ultimele zile ale vieții sale, grav bolnav de plãmâni, a fost trimis la spitalul pentru deținuți din Târgu-Ocna. Aici, la 30 de ani, s-a înãlțat la cer, lãsând jos câmpia tãcerii. În timpul comunismului nu s-a vorbit despre el. Paginile lui Al. Florin Țene sunt pagini care te îndeamnã la meditație asupra limitelor suferințelor umane. În final poți trage concluzia: calitatea vieții conteazã, și nu durata ei.
În acest regim cutremurãtor al închisorilor, omul Valeriu Gafencu trãia într-o liniște îndumnezeitã, așa cum reiese din paginile romanului. Stãpân pe sine în tot ce spunea și fãcea, se menținea vertical, nu numai în fața tovarãșilor de celulã, ci chiar și în fața gardienilor sau a comandanților închisorilor, dar, mai ales, își menținea verticalitatea în fața propriei sale identitãți. Toți cei care au fost cu el în celulã spuneau cã, prin profunda lui credințã și verticalitate, rãspândea în jur o forțã binefãcãtoare, ce se rãsfrângea asupra celorlalți frați de suferințã și asupra tuturor celor cu care venea în contact. Și-a pãstrat linia de viațã constant
254 • Nu plângeți cã mã duc de lângã voi
concentratã pe moralitate, adevãr și credința divinã, fãrã nicio abatere de la coordonatele impuse. A înþeles frumusețea sublimã a legii divine, cã Iubirea e cea care trebuie sã conducã omenirea. Pentru el, ferestrele cerului erau deschise și dorea cu toatã ființa sa ca, atunci când viața lui va fi cuprinsã de brațul veșniciei, sã poatã sta lângã Fiul Tatãlui Ceresc.
Aflându-se într-o lume plinã de întuneric și de cruzimi, cu crâncene încercãri, nu deznãdãjduia și nici nu renunța la efortul de a-i încuraja, de a-i înãlța sufletește, spre dragostea creștinã, pe tovarãșii lui de grele suferințe.
Regimul drastic al închisorilor a fãcut cã Valeriu sã treacã prin adânci seisme lãuntrice și, prin aceastã suferințã, sã trãiascã credința la cea mai înaltã tensiune. I-a rãscolit întreaga lui ființã și a trezit în el un puternic elan purificator, ceea ce a fãcut ca tovarãșii lui de suferințã sã îl considere un Sfânt.
„Mulþumesc din toatã inima Bunului Dumnezeu pentru suferinþa ce mi-a trimis-o. Cãci prin suferinþã mi-am purtat lumina sufletului ºi am gãsit calea Vieþii…”, scria el într-o scrisoare pe data de 25 mai 1945. E uimitor gestul lui de a renunța la antibiotice, care, în acel timp, erau o raritate, consi-derând cã pe el nu-l mai pot ajuta și le-a oferit fostului ateu comunist, evreu devenit pastor creștin, Richard Wurmbrand, care a trãit pânã în anul 2001 (nãscut în 1909).
Dinamismul echilibrat al autorului Al. Florin Țene este foarte potrivit acestor relatãri. Prezentându-ne viața lui Valeriu Gafencu, atent la nuanțe, creeazã încã o radiografie sufleteascã remarcabilã, oferindu-ne prilejul de a medita la jertfa, la suferința și la crucea dusã de cei cãzuți sub biciul cãlãilor, frați din același neam. Asta ne amintește cã nimic nu se poate realiza fãrã efort și fãrã jertfã.
Prin originalitatea ideilor, prin dragostea cu care scrie, Al. Florin Țene pune în luminã, și în acest volum, înãlțimea spiri-tualitãții umane, profunzimea ideilor, complexitatea relațiilor
Viața ,,Sfântului Închisorilor”, Valeriu Gafencu • 255
interumane și mãreția naturii divine. Spiritul sãu creator și lucid merge în paralel cu realitatea atât de agitatã, deschizând uși secrete prin care mintea cititorului se strecoarã spre adâncimi.
La reușita acestui volum au contribuit și atractivul discurs narativ și deosebita sa capacitate de sintezã care te trimit adesea la esențe. Folosind fraze curgãtoare, un limbaj expresiv și dia-loguri vii, autorul se înscrie printre scriitorii români care vor dãinui în timp.
Prin acest nou volum, scriitorul Al. Florin Țene dã litera-turii române încã un roman în care timpul pare anulat și oamenii par vii, încât îi vezi și îi auzi ca pe un ecran de cinema. Și de ce nu?! E foarte posibil ca astfel de romane sã inspire regizorii de filme.
Datoritã artei povestirii sale, autorul ocupã un loc aparte în literaturã noastrã. Va învinge timpul prin originalitatea acelui mod atractiv de compoziție a subiectului romanului de biografie romanțatã, cu totul diferitã fațã de ce s-a mai scris în anii precedenți. El poate fi înțeles și plãcut pentru un mare numãr de cititori avizaþi.
Deschizând cartea, suntem atrași de forța talentului și de virtuozitatea care îi dau viațã, și, închizând-o, ne trebuie un timp ca sã ne desprindem ºi sã ne conectãm la realitatea înconjurã-toare. Este un roman pe care îl purtãm cu noi și dupã ce am terminat de citit.
Elena BUICÃ-BUNI,
Toronto ON
|
Elena Buicã-Buni 3/1/2022 |
Contact: |
|
|
